Volume doi

-

promovare onlinespot_img

Trec rapid în revistă trei cărți grupate aici pe un criteriu neobișnuit. Toate trei sunt recente, din 2022, dar au și caracteristica de a fi, fiecare în parte, volumul secund al unei întreprinderi publicistice remarcabile. 

Astfel, la Polirom a apărut volumul doi al Corespondenței lui Nicolae Steinhardt, sub îngrijirea lui George Ardeleanu. Ca și primul, și acest volum este rezultatul unor investigații de mare amploare în arhive, inclusiv în cele dosite de Securitate. 

 

 

 

 

Andrei Cornea a continuat la Humanitas publicarea traducerilor sale din Platon. Volumul doi este mai voluminos decât primul și trebuia să apară încă de anul trecut, după cum ne-a spus traducătorul – dar e bine și în 2022. 

 

 

 

 

În sfârșit, Cartea a doua a Eseurilor lui Montaigne a fost și ea publicată, tot la Humanitas. Îngrijitorul și traducătorul Vlad Russo al acestei prime ediții integrale în românește a moralistului francez spune că la final, planul prevede patru volume.

 

 

 

 

Nu pot însă să nu menționez că rămân restanțe și în acest domeniu. De exemplu, mă pot referi la „Fragmentele stoicilor vechi” ale lui von Arnim, împotmolite la Humanitas la volumul unu încă din 2016. 

Ionut Iamandi
Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități cu o experiență de presă de peste 25 de ani. A fost redactor la secția română a BBC World Service de la București și Londra și redactor-șef la adevarul.ro. Comentator pe teme de actualitate și istorie recentă la săptămânalul cultural Dilema Veche, la săptămânalul Reporter Global, la revista lunară Historia și la publicația online Veridica.ro. Autor al volumelor „De comuniști am fugit, peste comuniști am dat. Povestea unui refugiat din Basarabia” - editura Vremea, 2022, „Șahiștii. Povestiri” - editura Eikon, 2021, „Săptămâni interioare. Jurnal de coronavirus” - editura Eikon, 2020 și „Anul electoral 1946. PCR în campanie la radio” - editura Vremea, 2019.

Random posts

Viktor Orbán, un Donald Trump „mai deștept”

Am dat în ”The New Yorker” peste un interviu interesant despre politicianul dominant al Ungariei, Viktor Orbán. Rând pe...

Față în față: Carlsen sau Nepomniachtchi?

Se apropie marea confruntare pentru titlul suprem în șah. Carlsen și Nepomniachtchi s-au tot tatonat anul acesta, prin diferite...

Tragedia unui sat

Postat mai jos este un film documentar cum rar mi-a fost dat să văd până acum. Subiectul documentarului este...
promovare onlinespot_img

Pledoarie pentru lectură. Cărți gratis pentru suflete

4 cireșar. Astăzi ne ocupăm de salvarea sufletelor prin lectură, cu un exemplu frumos găsit în orașul Breaza. Dar, mai...

Știri din șah

Din când în când, la televizor apar și știri din șah. Nu, nu la sport; acolo nu e loc...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi