Victor Eftimiu, un literat „cu simțul publicului”

Victor Eftimiu a fost un autor care „a înțeles publicul larg”, a spus profesorul Cristian Preda în cadrul emisiunii „Raftul Atenei”. El a intuit ce înseamnă „masificarea” consumului cultural și a creat în consecință, și sunt convins, a adăugat profesorul Preda, că și în prezent Victor Eftimiu ar fi știut ce anume atrage publicul și ar fi fost „un scriitor sau un realizator de emisiuni de succes”. În același timp, miza cărții mele, a mai afirmat autorul, a fost și să arăt că Victor Eftimiu nu a fost doar un poet, dramaturg și gazetar, ci și un om politic.

Declarațiile profesorului Cristian Preda, decanul Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din București, au fost făcute într-un interviu prilejuit de apariția cărții sale intitulate „Robul succesului. Viața politică a lui Victor Eftimiu sub șase constituții” și publicate anul acesta de editura Humanitas.

„Aceasta e o carte despre un scriitor născut ca supus al sultanului Abdul-Hamid II şi care a murit în România lui Nicolae Ceauşescu. I-am reconstituit biografia pornind de la cei peste 75 de ani petrecuți în țara noastră, într-o perioadă în care ea a avut parte de şase constituții, de patru regi și de o republică – mai întâi populară, apoi socialistă, într-un secol cu două războaie mondiale şi cu mai multe regimuri autoritare ori totalitare, care au făcut sute de mii de victime”, arată autorul, în Prologul cărții. În interviu, Cristian Preda a precizat suplimentar că nu e o carte neapărat despre personaj, ci „despre lumea pe care a traversat-o Eftimiu”.

Urmăriți mai jos interviul acordat de profesorul Cristian Preda în cadrul emisiunii „Raftul Atenei”.

Din declarațiile profesorului Cristian Preda.

Există o legătură între lucrarea mea din 2020, „Tiranul cu nas mare și cu suflet foarte mic”, și această carte despre Victor Eftimiu, „Robul succesului. Viața politică a lui Victor Eftimiu sub șase constituții”, apărută în 2022. Și anume, în prima, Victor Eftimiu apare în dublă ipostază, ca autor de satiră politică, dar și ca subiect al satirei politice. Și am să dau exemplul poeziei apărute în 1919 în revista „Furnica”, în care lui Victor Eftimiu i se asociază simbolul a ceea ce francezii numesc „girueta”, un termen rezervat pentru cei ce se îndreaptă după cum bate vântul.
Miza cărții mele este să arăt că Victor Eftimiu nu a fost doar un poet, dramaturg și gazetar, ci și un om politic. Și fiind un om politic, el a devenit și subiect de satiră.
Victor Eftimiu a fost un scriitor prolific, care a versificat mult și cu multă ușurință – a scris aproximativ 200.000 de versuri – și care a avut și o perioadă de activitate apreciabilă, de la începutul până spre mijlocul celei de-a doua jumătăți a secolului 20. Victor Eftimiu a fost martor al unei întregi epoci; a participat la ultima ședință a Junimii, l-a întâlnit pe Caragiale, dar și pe Stalin, căruia i-a păstrat o imagine pozitivă, chiar și după discursul lui Hrușciov. Anul acesta se fac cincizeci de ani de la moartea lui Victor Eftimiu, pe 27 noiembrie 1972.
Piesa „Înșir-te mărgărite” a lui Victor Eftimiu este cea mai jucată piesă din istoria Teatrului Național din București. Ea a fost aleasă de către regretatul Ion Caramitru drept prima piesă jucată la Teatrul Național după ampla renovare a clădirii teatrului demarată în 2011. A fost un semn de readucere în actualitate a lui Victor Eftimiu, după o perioadă în care critica literară a părut că îl ignoră.
Una dintre sursele mele pentru scrierea acestei cărți au fost gazetele culturale din primele patru – cinci decenii ale secolului 20. Am să dau exemplul revistei „Rampa”, unde am putut constata o calitate formidabilă a articolelor și cronicilor. Lumea teatrelor era cunoscută în amănunt și până la finețuri greu de imaginat în zilele noastre.
După ce a susținut guvernarea totalitară de dreapta Goga – Cuza, Victor Eftimiu ajunge în câțiva ani simpatizant al comuniștilor, cu care se întâlnește în închisoarea de la Târgu Jiu.
Victor Eftimiu este autorul care înțelege publicul larg. Debutul lui literar coincide cu perioada în care în România se constituie un public de mase, un public larg care merge la teatru, care consumă dramaturgie și literatură. El a intuit ce înseamnă „masificarea” consumului cultural. Încă de la începutul secolului 20, el s-a folosit și de noile tehnologii pentru a pune în scenă unele piese, cum ar fi proiecțiile de imagini. Eftimiu îi depășește pe alți dramaturgi, poate mai profunzi sau mai sensibili – un Camil Petrescu de pildă, sau un Mihail Sebastian – tocmai în ce privește această capacitate de a antrena masele la spectacole.
Nu e o carte neapărat despre personaj, ci despre lumea pe care a traversat-o Eftimiu.
În perioada afirmării lui Victor Eftimiu, rețelele literare, jurnalistice și politice era întretăiate. În perioada interbelică sunt suprapuneri ale unor lumi prin personaje cu roluri multiple. De exemplu, Goga, care e și om politic, și academician, și creator și director de gazete. Sunt oameni care vorbesc în parlament și scriu în ziare ca gazetari și politicieni. Însă lumea aceasta de interdependențe culturale și politice este și foarte fragilă.
Expresia din titlul cărții mele, „robul succesului”, îi aparține după toate probabilitățile lui Victor Eftimiu, care la un moment dat ar fi spus că aproape tot ce scrie are priză la public, „are succes”.
Mihail Sebastian l-a criticat pe Victor Eftimiu pentru ceea ce el numea oportunismul lui, dar și pentru că unele texte despre comunitatea evreiască pe care le-a scris Eftimiu erau ambigue. Eftimiu a rămas un critic aspru al comunității evreiești din România.
Eftimiu și-a dorit mereu să devină membru al Academiei Române, și a reușit în 1948 să acceadă în acest for, cu nouă zile înainte ca regimul comunist să-l desființeze în formula luată până atunci. La înființarea noii Academii agreată de comuniști, Eftimiu nu mai e pe lista membrilor, dar va fi inclus ceva mai târziu, în urma intervenției pe care scriitorul a făcut-o pe lângă Gheorghe Gheorghiu-Dej, cu care se știa din închisoare și din mediile ardelene. Pe lângă această performanță, de a intra de două ori în Academie, cred că Eftimiu este și primul academician care nu are o facultate. Eftimiu nu a fost un om educat, a avut succesul pe care l-a avut fără să fi trecut prin școală.
Începând cu 1951, Victor Eftimiu ajunge sub supravegherea Securității. Dosarul lui CNSAS este enorm, are 13.000 de file, incluzând aici și înregistrările făcute de Siguranță. El este urmărit sistematic începând cu 1958 pentru anturajul său, format mai ales din „foști”, din personalități din lumea politică și culturală interbelică, care îl frecventează acasă și pe care îi vizitează. Aceștia criticau regimul în felul direct în care noi de pildă am vorbit de comunism după 1989. Grupul lui Victor Eftimiu era convins că regimul nu va dura, că societatea comunistă este bazată pe ticăloșie și exploatare și nu se ferea să discute despre aceste lucruri chiar și în anii 1950. Un motiv al urmării a fost și apartenența lui Victor Eftimiu la francmasonerie, iar un alt motiv a fost călătoria sa în scop medical la Viena, unde s-a întâlnit cu politicieni din vechiul regim, inclusiv cu legionari. Cu toate acestea, nu este arestat, prevalând opinia că mai mult decât să „trăncăne”, scriitorul nu poate face; în același timp, nici nu devine „turnător”, deși a acceptat să facă unele servicii benigne pentru regim, cum ar fi să încerce să-i convingă pe unii membri ai exilului să se întoarcă în România. În 1964, scriitorul este decorat de Gheorghiu-Dej, care la ceremonie folosește expresia „bunului meu prieten Victor Eftimiu”. Urmărirea lui de către Securitate încetează în 1965.
În zilele noastre, comunitatea albaneză din România îl prețuiește foarte mult pe Victor Eftimiu, scriitorul născut la Boboștița, pe teritoriul actualei Albanii. Cu puțin timp înainte de a muri, vizitează Albania, unde liderul autocrat Enver Hodja îl numește „cel mai mare scriitor albanez”.
Și în prezent Victor Eftimiu ar fi știut ce să scrie pentru publicul larg. Astăzi este contestată valoarea literară a dramaturgiei, prozei și poeziei lui, dar din perspectiva succesului de moment, cred că el ar fi fost și în zilele noastre un publicist de succes sau un popular realizator de emisiuni. Dincolo de capacitatea lui de supraviețuire politică într-un mediu atât de ostil, cum e cel al regimurilor succesive românești din secolul 20, el rămâne un literat care simte gustul publicului.

Cristian Preda este profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Bucureşti. A publicat mai multe volume despre evoluția gândirii politice româneşti, istoria liberalismului, sisteme electorale și politica post comunistă. A tradus, de asemenea, în română autori precum Benjamin Constant, François Guizot, Alexis de Tocqueville, Raymond Aron sau Pierre Manent. La Editura Humanitas a coordonat colecția „Polis”, a publicat Mic dicționar de gândire politică liberală, în 2004, şi De ce ațipesc parlamentarii? Şi alte întrebări pestrite despre politica românească, în 2020.

Emisiunea „Raftul Atenei” se difuzează pe canalele online asociate revistei de cultură, șah și business „Pallas Athena”. Invitații emisiunii sunt autorii unor cărți de referință recente, din domenii precum istoria modernă, istoria ideilor, politologie, filosofie, dar și persoanele cheie în îngrijirea și apariția unor astfel de volume, traducători sau comentatori dintre cei mai avizați ai domeniilor respective.

Ediții anterioare ale emisiunii „Raftul Atenei”:

Gheorghe Onișoru: În această carte, încerc o estimare convingătoare, finală, a rezultatului alegerilor din 1946

Ovidiu Raeţchi: România nu a participat la „soluția finală”, dar a avut un „Holocaust propriu”

Andrei Corbea: Paul Celan și „Oroarea care nu se mai termină”

Mariana Ţăranu: La anexarea Basarabiei, sovieticii au fost “foarte bine organizaţi”

Vladimir Solonari: Cum s-a ajuns la masacrarea evreilor în Transnistria: „Fă ce vrei, numai lasă-mă în pace!”

Liliana Corobca, Marius Petcu și Cristian Preda despre volumul Panorama comunismului românesc.

Michael Shafir despre traducerea în românește a cărții sale Romania. Politics, Economics and Society: Political Stagnation and Simulation Change.

Armand Goșu despre apariția în limba română a cărții În echipa lui Stalin. Anii periculoși din politica sovietică de Sheila Fitzpatrick.

Andrei Cornea: De clasici nu ne putem despărți

Ion Bogdan Lefter Piața românească a cărții în anul pandemic 2020.

Constantin Vică vorbind despre mentorul său, filosoful Radu Solcan, și despre Jurnalul acestuia.