OpiniiViața privită de la mare înălțime

Viața privită de la mare înălțime

-

promovare onlinespot_img

M-am întrebat de multe ori cum este lumea privită de o furmnică? Dar de o girafă? Prima vede frunzele de iarbă ca pe niște palmieri uriași, iar a doua aproape că nu le vede.

Cu alte cuvinte, este important din ce punct de vedere privești un lucru, un obiect, un fapt de viață.

Omul de câteva zile trăiește cu ochii la mama în mod normal. Omul aflat la capătul vieții privește în ochii copiilor în mod normal.

Un pitic se uită mereu în sus, iar un uriaș se uită mereu în jos.

Cel mai înalt bărbat din Statele Unite ale Americii – 2,35 metri – a murit pe 20 august, la vârsta de 38 de ani, în statul Minnesota, ca urmare a unei boli de inimă.

American de origine ucraineană, Igor Vovkovinskiy a trăit o viaţă marcată de boli, ca urmare a faptului că o tumoare a declanşat în organismul său o secreţie excesivă de hormoni de creştere.

În cadrul ediţiei din 2013 a concursului Eurovision, Igor Vovkovinskiy a purtat-o în braţe pe scenă pe Zlata Ognevici, cântăreaţa care a reprezentat ţara sa origine, Ucraina.

Anterior, Igor a mai cunoscut un moment de celebritate în 2009, fiind remarcat de Barack Obama în timpul unui miting politic. Gigantul, care purta un tricou pe care scria „Cel mai mare susţinător din lume al lui Obama” şi care domina mulţimea, a dat mâna cu Barack Obama.

Conform Recordurilor Mondiale Guinness, cel mai înalt om din lume este în prezent Sultan Kösen (2,51 metri) din Turcia.

Cel mai înalt om din istoria modernă este însă un american, Robert Wadlow, care a atins înălţimea de 2,72 metri şi care a murit în 1940, la vârsta de doar 22 de ani.

Personal mă bucur că am o înălțime potrivită. Nu sunt nici prea mic, nici prea înalt. Așa sunt și oamenii din familia mea, vecinii, prietenii și amicii.

Dar oamenii mici de înălțime ascund de multe ori caractere înalte.

Criticul literar Christian Crăciun este un om cu înălțlime fizică redusă. Dar dacă asculți vorbele sale, ori le citești într-un comentariu politic sau literar, îți dai seama rapid că este un om mare.

Cu alte cuvinte, mare și mic sunt noțiuni relative. De fapt, dacă ne gândim bine, totul este relativ în lumea asta. În afară de Dumnezeu. El este absolut.

Aristotel Bunescu

Foto. Igor în pagina de Facebook Agerpres

  • Toate postarile cu eticheta:
  • opinii
Aristotel Bunescu
Aristotel Bunescu Aristotel Bunescu a condus, în calitate de redactor șef, ziarul național Tineretul Liber; a lucrat peste 30 de ani la AGENȚIA NAȚIONALĂ DE PRESĂ AGERPRES, la departamentele politic, cultură, sport; este realizator de emisiuni de radio și televiziune, a scris la agențiile naționale de presă AM PRESS, AMOS NEWS, MAGNA NEWS, etc A avut rubrică de artă și cultură în revistele NAȚIUNEA, TOP BUSINESS și OPINIA NAȚIONALĂ. Deține mai multe premii de presă, vorbește la vernisaje de artă plastică și la alte evenimente culturale, sportive, sociale. Pentru asta are colecție de … papioane. A scris mult despre evenimentele muzicale de la Ateneu, Conservatorul București, Operă și Operetă, concertele de la Sala Radio, despre scriitori, actori de teatru și cinema, sculptori și dansatori. Peste două decenii a fost gazetar pe probleme internaționale, făcând numeroase călătorii la instituțiile europene unde a fost corespondent special la Consiliul Europei și NATO. În prezent este: Președintele Departamentului de Critică și Istorie a Artei, din cadrul Uniunii Creatorilor Profesioniști Editor la Agenția de presă culturală și sportiva Date de contact: Email: aristotel.bunescu1@gmail.com Tel: 0724394318

Random posts

Olimpiada bizară: românii îi umilesc și pe străini nu numai pe români

Dacă toată lumea scrie, vorbește și se bucură de medaliile obținute de români la Olimpiada de vară, aici veți...

Din istoria „Revistei Române de Șah”, 1925 – 1940 (I).

Primii pași Rubrica „Diagonala turei” continuă, dar direcția se schimbă. În loc de povestirile de până acum, încep de azi...

Pe Griviței, la dreapta. Fotoreportaj de pe ultima pasarelă din București

Stația se cheamă Griro. Vine de la sonorul nume deja istoric Grivița Roșie, rămas în mintea multor bucureșteni care...
promovare onlinespot_img

Ichinojo, un campion de 211 kilograme

Am spus acum două săptămâni că după ce a ratat turneul de vară (care de fapt se ține în...

O după amiază la Pitești

Am considerat Piteștiul până acum un oraș îmblocuit prin excelență. Hartanele de blocuri, multe turn, mi-au lăsat o impresie...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi