Mihail Marin s-a născut în 1965, a primit din partea FIDE titlul de mare maestru și este și un apreciat scriitor. A câștigat de trei ori titlul de Campion Național și a participat de 12 ori la olimpiadele de șah, câștigând o medalie individuală de bronz în 1988. Câțiva ani a fost redactor la revista Chess Extrapress.
– Mihail Marin, sunteți șahist profesionist și scriitor, cum se îmbină aceste două activități?
– Pentru a aborda această întrebare în aparență simplă, dar cu implicații complexe, voi folosi ca punct de referință un citat din Mark Evghenievici Taimanov. Jucător de top internațional (de două ori candidat la titlul mondial), Taimanov a fost și un pianist de clasă. Întrebat cum împacă cele două activități, el a raspuns: „Când joc șah, mă odihnesc în plan muzical, iar când concertez mă odihnesc din punct de vedere șahistic. În acest fel, îmi petrec viața într-o neîntreruptă odihnă!”
Există o importantă diferență de nuanță între situația lui Taimanov și cea în care mă aflu. Ambele activități enunțate în întrebare se desfășoară în lumea șahului, fiind din acest motiv complementare. Inspirându-mă din răspunsul marelui jucător și pianist rus, pot spune că în perioadele în care particip în turnee, partidele mele pot deveni subiecte pentru viitoare cărți sau articole. În același timp, păstrez o legătură cu realitatea șahistă, asigurându-mă în acest fel că voi scrie despre un fenomen pe care îl cunosc în mod direct. Munca de documentare pentru activitatea de scriitor devine o buclă de reacție, folosindu-mi ca antrenament, pregătire pentru turnee. În acest fel, îmi petrec viața într-o permanentă cercetare teoretică alternată cu testarea practică.
– Cum a apărut dragostea pentru șah?
– Pot spune că am fost predestinat pentru șah din momentul botezului. Tatăl meu, mare pasionat de șah, a preferat numele Mihail variantei tipic românești Mihai, doridu-mi un destin similar cu acela al campionilor de șah Mihail Botvinnik și Mihail Tal. De la tatăl meu am învățat regulile jocului în jurul vârstei de 4 ani, tot el a fost cel care mi-a insuflat în permanență gândul că voi deveni un șahist puternic. Dragostea reală pentru șah s-a dezvoltat în două momente critice. La vârsta de 7 ani, am urmărit meciul secolului Fischer-Spasski (1972), rejucând și analizând partidele publicate a doua zi în presa românească. Al doilea pas important s-a produs în momentul în care am descoperit secretele antrenamentelor de unul singur, fără ajutorul sau impulsionarea din partea tatălui sau a antrenorilor ocazionali.
– Ce credeți că este șahul: sport, știință, artă?
– Este greu de identificat șahul cu doar una sau două dintre componentele enumerate. Când studiezi și analizezi, el este știință. În timpul partidelor, componenta sportivă capătă o importanță majoră. În ambele secvențe, se manifestă inevitabil dragostea pentru frumos și pentru creativitate, cu alte cuvinte pentru latura artistică a șahului. În trecut, aspectul științific și artistic erau mai importante decât în prezent, când, datorită unor modificări de natură organizatorică, aspectul sportiv primează.
“Alegerea căii corecte în momentele critice este vitală atât în șah cât și în viață.” – spune Mihail Marin, unul dintre cei mai apreciați scriitori din lumea șahului.
– Care credeți că sunt principiile din șah care pot fi aplicate și în viață?
– Șahul educă personalitatea umană în multe direcții. Spre deosebire de poker și alte jocuri de hazard, adevărul este unic și real, deși de multe ori necesită o aprofundare a situației. Alegerea căii corecte în momentele critice este vitală atât în șah cât și în viață.
Spre deosebire de jocurile pe computer, în șah nu există funcția undo. Regula piesa atinsă-piesa jucată se aplică și în viață, necesitând un grad de responsabilitate și de asumare a riscurilor.
Logica, memoria, capacitatea de concentrare și autocontrol, ambiția, toate acestea sunt calități dobândite în timpul unei cariere șahiste, care ne sunt utile și în viață.
– Șahul a devenit disciplină în școli din mai multe țări. Ce impact credeți că are șahul pentru dezvoltarea tinerilor?
– Este într-adevăr un fenomen în plină creștere. Din perspectiva unui șahist profesionist, nu pot decât să mă bucur de această creștere a popularității șahului, altminteri o activitate neproductivă după canoanele capitaliste.
– Ce v-a determinat să vă îndreptați atenția și spre literatură și care au fost cele mai importante reușite în acest domeniu?
– Spre sfârșitul anilor 90, m-am surprins deseori meditând în timpul partidelor asupra modului în care aș explica în scris felul în care am condus partida până în acel punct. Eram, să spunem, un scriitor virtual. Nu a trecut mult timp până în momentul în care această noua pasiune s-a transferat în viața reală.
Am pierdut numărul cărților scrise, în calitate de autor sau co-autor. Incluzându-le pe cele în curs de publicare în 2021, cred că ne apropiem de 20. Cea mai apreciată carte, despre care s-a scris, de exemplu, că este cea mai bună operă șahistă din ultimii 20 de ani, este ”Learn from the Legends – Chess champions at their best”. Ea a ajuns la a treia ediție în limba engleză și a fost tradusă în spaniolă, italiană, germană, rusă, mongolă și, nu în ultimul rând, în română („Pe umerii giganților”). Ediția originală, cea în limba engleză, a câștigat premiul de Cartea Anului la Chesscafe.com. La 10 ani de la înființarea editurii Quality Chess ea a fost votată de către cititori ca cea mai bună carte publicată în acest răstimp, cu mare avantaj (aproape de trei ori mai multe voturi) față de cartea plasată pe locul al doilea.
Au mai fost distinse cu premiul de cartea anului (în diverse foruri șahiste) volumul întâi al trilogiei ”The English Opening”, ”Reggio Emilia – il torneo del giubbileo” (scrisă împreună cu Yuri Garret), volumul al doilea al trilogiei ”Judit Polgar teaches chess” (semnată de Judit Polgar, dar scrisă împreună cu ea).
„Îmbrățișarea” este titlul melodiei îndrăgitului cantautor Victor Socaciu care-i are ca „actori” pe Mihail Marin și soția sa, pictorița și artistul plastic Maria Yugina, în clipul realizat de casa de producție „Sincron Film”. Regizor Constantin Ghiță. Producător: Cezar Iulian Armașu.
– Ce modele ați avut în șah, în literatură și cât de important este să avem modele?
– Într-o lume din ce în ce mai puternic dominată de analiza partidelor cu computerul, consider că modelele umane sunt absolut necesare pentru a ne păstra și dezvolta personalitatea. De-a lungul anilor, am avut multe modele, incluzând majoritatea marilor jucători din trecut.
Ca scriitor, educația de bază constă în lectura a numeroase cărți în limba rusă, caracterizate printr-un limbaj bogat, vioi și de nivel intelectual ridicat. Dintre scriitorii de romane, l-aș menționa în primul rând pe Mario Vargas Llosa. Întrucât șahul și literatura nu pot exista fără un simț al armoniei, în anumite ocazii m-au inspirat piese muzicale clasice. Cel mai viu îmi stăruie în minte modul în care acest lucru s-a produs pornind de la Simfonia a 9-a a lui Șostakovici.
ȘAHUL –„Gens una sumus”
– Care considerați că sunt cele mai mari bucurii pe care vi le-a adus șahul?
– Dintre bucuriile, să le zicem, exterioare, cea mai evidentă este posibilitatea de a călători (cred că am peste 40 de țări vizitate în panoplie) și de a cunoaște jucători din toate colțurile lumii. Șahul este o limbă universală, conectându-ne pe toți într-o comunicare strînsă. Nu întâmplător, străvechea deviză a Federației Internaționale de Șah (FIDE) este– suntem o (singură) familie.
Există însă și bucurii poate mai puțin spectaculoase, dar de natură mai profundă. Ele sunt legate de reușitele în procesul de căutare a adevărului și de momentele irepetabile de inspirație artistică și creatoare. Nu în ultimul rând, gustul victoriei îți poate oferi senzația că ești, fie chiar pentru o trecătoare clipă, stăpânul Universului.
– Karpov spunea că atunci când a dispărut Uniunea Sovietică, șahul a regresat cu un sfert de secol. Cum comentați această afirmație? Credeți că șahul este mai apreciat în societățile în care regimurile de stânga sunt la putere?
– Un prieten, marele maestru ucrainean Oleg Korneev îmi spunea că nimeni nu a făcut mai mult pentru șah decât două persoane importante: Vladimir Ilici Lenin și Robert Fischer. Lenin, deoarece în regimurile de stânga, șahul este sprijinit în ciuda faptului că nu este profitabil în mod direct. Fischer, pentru că prin drumul său triumfal către titlul suprem, i-a obligat pe jucătorii sovietici (și implicit, pe toți ceilalți) să progreseze.
Timp de mulți ani, mi-am petrecut verile în turneele spaniole. În vremea regimului de stânga (PSOE) al lui Felipe Gonzáles, turneele răsăreau în toate colțurile țării precum ciupercile după ploaie. Ele au început să dispară în mod masiv în perioada de dreapta a lui José María Aznar. Când stânga a revenit la putere, noi turnee au început să apară.
Același fenomen a putut fi constat și în România. Asociația Sportiva RATB (fostă ITB), la care am fost legitimat mulți ani, a închis porțile marii performanțe în contextul unui regim de dreapta.
– Era computerelor a ajutat sau nu șahul?
– „Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători!” Această maximă, preluată de Caragiale de la un scriitor grec antic, mă ajută să îmi definesc sentimentele trezite de această întrebare. Computerele pot fi unelte utile în procesul de căutare al adevărului, dar folosite abuziv pot duce la o atrofiere intelectuală și depersonalizare. Folosesc computerul în mod curent, dar nu pot să îi apreciez pe cei care se convertesc în „elemente periferice” ale acestuia.
– Cum vedeți viitorul șahului în România?
– Generațiile se schimbă permanent și, odată cu ele, sistemele de valori. Fără a încerca să profetizez, îmi exprim doar speranța că valoarea și obiectivitatea își vor croi din nou drum până deasupra micilor interese personale.
________________
Foto: Sebastian Crăciun
