– Și acum, doamnelor și domnilor, îl invit să ia cuvântul pe…
Amfitrionul se scotoci prin buzunar și scoase un exemplar cam mototolit al invitației la eveniment.
– … marele maestru… Gherghiț Manoliu! Multiplu campion la șah, aici, la noi, în urbea noastră de la malul Dunării, dar și peste hotare. Domnule maestru! făcu amfitrionul, cu un gest larg către rândul din față al asistenței, care aplaudă scurt și anemic.
Cu sacoul său binecunoscut, bun și la turnee și la evenimente de acest gen, pantaloni largi, care acopereau pantofii, cămașa cu guler peste reverul sacoului, marele maestru dădu din cap, păși în față și se întoarse către public. Doamnele își făceau vânt cu evantaiele, domnii stăteau cu mâinile la spate și se uitau la el.
– Iată că nu numai pictura are maeștrii săi, iată deci, un maestru al baletului pe eșicher este aici de față, la vernisajul nostru, spuse gazda manifestării artistice, făcându-i loc șahistului.
Gherghiț Manoliu se apropie fâstâcit de microfon, dar păstră totuși o distanță respectuoasă față de el; când a ajuns la vreo treizeci de centimetri de stativ, se opri. Se aplecă cu grijă peste microfon și spuse:
– Bună ziua.
I se păru că microfonul nu amplifică nimic, se aude ca și cum n-ar fi fost acolo sau n-ar fi fost pus funcțiune. „Iubitorii de frumos ai orașului”, cum i-a numit amfitrionul puțin mai devreme, înclinară și ei ușor din cap.
– Îl cunosc pe Petrache… vreau să spun pe Petrache Pârlog, de când eram mici, începu maestrul. Am fost colegi de școală până într-a opta, adăugă, uitându-se la pictor cu speranță.
– Petrache a ales pictura, eu am mers la profesională, continuă maestrul. Îmi amintesc că ieșeam afară amândoi, dar vorbeam fiecare pe limba lui. El îmi arăta schițe, eu îi arătam diagrame. Dar cu toate acestea ne înțelegeam.
Asistența chicoti, de parcă maestrul a făcut o glumă.
– Când mi-a zis că mă cheamă la vernisaj, Petrache nu mi-a zis și despre ce să vorbesc. Eu, sincer, aș scoate și acum niște diagrame și vi le-aș arăta, că la pictură nu mă pricep.
– Și diagrama e o artă abstractă, în felul ei! interveni gazda, care, ca orice gazdă de eveniment, vâna și curma orice tentativă de ieșire din scenariu, mai ales dacă în acest fel își putea dovedi și larga ei ascuțime de spirit.
– Da… La ceva însă tot m-am gândit să spun, continuă maestrul la șah. Încă de când am început să joc la club, am auzit că șahul e în același timp și sport, și artă și… știință parcă, cunoaștere. La început, nu am înțeles ce înseamnă asta. Păi cum să fie artă? Ce, pictezi la el? Compui muzică? Scrii povești? Mult timp nu mi-am dat seama, dar apoi mi-am dat seama că totuși e ceva în comun la toate acestea. Acest ceva comun este talentul. Cum te naști talentat pentru tablouri, pentru muzică, când ai ureche muzicală, așa te naști și cu un simț al șahului. Îl ai în tine, la naștere, așa cum alții au vedenii ale culorilor sau fantasme muzicale sau știu eu ce talent al lor, poate de multe ori dintr-un domeniu încă neinventat sau desconsiderat de oameni momentan. Așa m-am născut eu, cu un talent de a împleti niște mutări, de a vedea niște legături printre câmpurile tablei de șah și mă consider norocos că la talentul ăsta există un corespondent, șahul exterior, organizat, pe care alții dinaintea mea l-au așezat, i-au făcut reguli și l-au consacrat. Ăsta e șahul, în esență, și el e precum pictura sau sculptura, cred. Așa că chestia asta că șahul e și sport e un bruiaj. Când ai talent, adversarul nu te mai poate împiedica să creezi o partidă de artă. Adversarul e acolo, ca canavaua pictorului, e fundalul deci. Talentul șahistului talentat trece peste el și așa apare șahul ca artă, când vezi o partidă frumoasă, în concepție și execuție. Dacă talentul e într-o dispoziție creatoare, el atunci va crea indiferent de mutările adversarului; mutările adversarului sunt micile imperfecțiuni ale pânzei de care se agață pasta de culoare ca să formeze tabloul – dacă pot să spun astfel, dragă Petrache. Șahistul e și el singur, când șăhuiește, ca să zic așa, exact ca și pictorul când pictează. Adversarul e umplutură, ne induce în eroare, el e de fapt doar un pretext. Rezultatele sportive ne cam abat atenția, că a câștigat nu știu ce turneu sau nu știu ce campionat, se pune și așa, dar important e când apare și se manifestă talentul. În acest sens deci, șahul nu e sport.
Asistența se uita la maestru cu un singur ochi, ca găina. Cu celălalt fixase fursecurile așezate frumos pe o masă din colțul galeriei. Pe o altă masă alăturată erau și suc și cafea. Gherghiț Manoliu nu știa cum să încheie, i se părea că vorbise mult și neclar.
– Asta cu sportul. Iar cu cunoașterea și știința, mărturisesc că mă mai gândesc. Nu știu ce cunoaștere mi-a adus în plus șahul, chiar nu știu. Unii zic că mi-a adus logică, organizare, nu știu, disciplină și alte lucruri de-astea. Mă rog, eu n-am simțit asta. Cred că trebuia să fiu organizat, disciplinat, focusat și dacă făceam ping-pong de carieră, altfel nu reușești nici la ping-pong, nici la popice, nici la orice. În schimb, ce văd e că nu oricine înțelege o partidă de șah de artă. Aia e din lumea ei, nu are legătură cu logica, matematica sau muzica. E o ipostază accesibilă celor inițiați și antrenați în șah și punct. Degeaba știi teorema lui Pitagora, n-ai să înțelegi și n-ai să savurezi o partidă de șah frumoasă. Și invers, poate că tabloul acesta al lui Petrache e o capodoperă, dar cine sunt eu și ce dotări am ca să îl percep, eu, care în principal știu doar să dau mat sufocat și să joc finaluri de turnuri?
Maestrul de șah făcu o pauză, de care amfitrionul profită imediat.
– Aplauze pentru marele maestru Gherghiț Manoliu, campion al urbei noastre dunărene, al județului și al țării! Vă mulțumim, maestre!
Asistența se conformă, iarăși scurt și anemic.
– Să trecem la ultima parte a întâlnirii noastre, maestre, cu em mare, maestre Pârlog, mai vreți să spuneți ceva?
Celălalt maestru făcu din mână că nu.
– Atunci să înceapă partea de socializare și, de ce nu, de business, cine știe?! Avem fursecuri, cafea, aici, în spate, vă rog poftiți! Iar la tablouri, vă spun eu, din culise, prețurile afișate sunt negociabile. Felicitări încă o dată maestrului Pârlog!
Și vernisajul trecu în altă fază.
(se dedică șahiștilor simpli, profesioniști sau amatori)
Foto: igorda888/ Pixabay
