Un veteran al Războiului Rece

Un veteran al Războiului Rece

-

promovare onlinespot_img

Concepția lui Stelian Tănase asupra apariției și evoluției comunismului evoluează către anticosmism, către o descriere a lumii ca fiind funciarmente rea. Dacă la început, în anii ‘50, la vederea tancurilor sovietice „oamenii scuipau în sân și îi înjurau pe ruși”, spre sfârșitul regimului ei ajung cu toții colaboraționiști. Este aici adunat tot amarul unei vieți pe care autorul crede că i-a irosit-o comunismul; și din acest motiv, el pare să investească acum în anticomunism toată energia sa intelectuală. În acest sens, poate că nu ar fi fost exagerat ca volumul său de memorii să se cheme de fapt „Sunt un adult al Războiului Rece”. Dar prin aceste generalizări încărcate de elan anticomunist, Stelian Tănase se arată nu doar ca victimă a comunismului, ci și ca una a anticomunismului. La final, deși comunismul a fost învins, lumea lui Stelian Tănase e invadată de rău, românii încărcați de „vocația zădărniciei” fug de răspundere, iar „secolul XX e mai urât decât altele”. Apogeul indignării sale apare atunci când – probabil fără să conștientizeze – se arată dispus să preia din arsenalul comunist arma revoluției pentru a combate… comunismul. În pasajul în care evaluează moștenirea lui Che Guevara, domnul Tănase răstoarnă sensul revoluției și apreciază că „revoluția nu trebuie îndreptată împotriva burgheziei, cum visa el (Che Guevara, n.n.), ci împotriva bolșevicilor”. La momentul 1989, trăiește euforic răsturnarea regimului: „Asta visasem toată viața – o revoluție. (…) Speram ca Revoluția să dureze o generație”, scrie el.


promovare online:

Revoluția ca Judecată de Apoi este iarăși un element de conduită cognitivă dualistă; atunci se alege bobul de neghină, cei ce se pocăiesc de cei ce rămân slujitori ai răului. „La final (când regimul s-a prăbușit, n.n.) unii s-au mântuit pe baricadele Revoluției, alții nu”, scrie el. Urmau anii de tranziție, pe care cartea nu îi mai acoperă, în care cele două lumi din concepția lui Stelian Tănase vor continua să se înfrunte, de această dată într-un alt cadru. Interesant este însă că în acești ani, generația mai tânără reprezentată de un Stelian Tănase este cu cel puțin un ton mai vehementă decât generația anterioară, a celor ce au apucat o minimă experiență politică de dinainte de 1947. Abordarea lui Stelian Tănase trimite la unele interpretări din perioada interbelică sau din timpul regimului Antonescu, în care comunismul era văzut tot ca o întruchipare a răului ontologic, într-un cadru care friza o gnoză dualistă. De cealaltă parte, după 1989, au existat și abordări mai pragmatice, mundane, venite în general din partea unor politicieni care au trăit experiența electorală a anului 1946: Corneliu Coposu, Constantin Ticu Dumitrescu, Ion Rațiu, regele Mihai. În această viziune, comunismul nu atinge un rang ontologic; el e o opțiune politică – descrisă drept declasată, nefrecventabilă, dezgustătoare – dar o opțiune care la nivel politic are garantat dreptul democratic la existență.

Judecând după această carte, dar și după altele asemănătoare, se pare că „primei generații postbelice” i-a sosit și ei rândul la memorii. Mă gândesc la recent publicata „Fake News în Epoca de Aur” a lui Ioan T. Morar, autor cu patru ani mai tânăr decât Stelian Tănase. Dar deși sunt din aceeași generație, abordările celor doi, dincolo de forma comună a memoriilor, sunt diferite. Sunt constatări asemănătoare, cum ar fi cea legată de ideea de „surogat”, de dublarea generalizată din deceniul nouă (remarcată anterior și de alții, cum ar fi Norman Manea). Dar în esență, cei doi au percepții distincte. Ioan T. Morar este un trickster al regimului; îi dezvăluie acestuia nuditatea și prostia. La Stelian Tănase nu este însă loc de umor; la el predomină „melancolia”, regretul anilor pierduți, „amintirea de cenușă a Războiului Rece”. Stelian Tănase este un trist cavaler al luminii, rătăcind prin ruinele lumii rămase după un război inutil și absurd.

______________________

Stelian Tănase, Sunt un copil al Războiului Rece, editura Corint, București, 2020, 252 de pagini.

Ionut Iamandi
Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități cu o experiență de presă de peste 25 de ani. A fost redactor la secția română a BBC World Service de la București și Londra și redactor-șef la adevarul.ro. Comentator pe teme de actualitate și istorie recentă la săptămânalul cultural Dilema Veche și la revista Historia. Autor al volumelor „Anul electoral 1946. PCR în campanie la radio” – editura Vremea, 2019 și „Săptămâni interioare. Jurnal de coronavirus” – editura Eikon, 2020.

Random posts

Foamea de șah

N-ar fi știut să spună exact când a fost deportat. Dar dacă cineva s-ar fi priceput cum să-l ia,...

Din istoria „Revistei Române de Șah”, 1925 – 1940 (XV). „Revista de Șah trebuie să își termine viața…”

Opt pagini are revista nr. 17/ 1 septembrie 1926, la care se adaugă cele patru coperți. În deschidere, revista...

Clientul, o specie pe cale de dispariție

La povestea cu firma de taximetrie există și o addenda. Pentru cine nu știe întâmplarea, și nici nu are...
promovare onlinespot_img

PALLAS ATHENA – canal video online – cultură – șah – business

In fiecare joi de la ora 18:00 Live online pe pagina de social media si pe youtube. Discuții, dezbateri, mese rotunde...

Culianu, treizeci de ani de absență

Săptămâna trecută am văzut o mulțime de postări pe Facebook despre Ioan Petru Culianu, de la a cărui asasinare...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi