Un veteran al Războiului Rece

Un veteran al Războiului Rece

-

promovare onlinespot_img

O carte e ca un munte cu mai mulți versanți de acces. Pe un traseu se adună mai mulți cititori. Alte poteci nici măcar nu duc până în vârf. Sunt trasee cu priveliști generoase; altele sunt aride, dar mai practice. Așa și cu volumul lui Stelian Tănase despre viața sa în comunism. Poate fi văzut ca o autobiografie, căci autorul își povestește aici anii copilăriei, tinereții și primei maturități, cu personaje de familie și evenimente din intimitate. Poate fi văzut și ca o inițiere – în care domnul Tănase excelează – în istoriile mai mari sau mai mărunte ale Bucureștilor, oraș studiat de el și pe viu, și în arhive. Poate fi văzut, de exemplu, și ca o cronică socială a celor aproximativ treizeci de ani de comunism cărora Stelian Tănase le-a fost martor direct. Din altă perspectivă, autorul poate fi și un biograf al marilor personaje politice din epocă, valență pe care a dovedit-o în mai multe volume anterioare. Dintre toate abordările însă, voi prefera să mă refer în cele ce urmează la un traseu poate mai modest, dar pe care îl găsesc instructiv: este vorba de calea care dezvăluie perspectiva autorului asupra comunismului, așa cum se conturează ea la trei decenii de la sfârșitul regimului. Nu este deci o concepție a lui Stelian Tănase asupra comunismului din timpul comunismului, ci viziunea lui de azi asupra acestei perioade, așa cum s-a decantat ea în timp și se dezvăluie în volumul de față.promovare onlineUna dintre ideile perene ale percepției lui Stelian Tănase asupra comunismului este prizonieratul. Concepția își are rădăcinile într-o experiență timpurie, consumată imediat după terminarea liceului. Atunci, el și alți colegi și-au făcut planuri deșarte pentru o excursie în Occident, la festivalul de pe insula Wight. „Prima dată când am simțit fizic că sunt prizonier, închis într-un lagăr, păzit de santinele să nu evadez, s-a întâmplat în 1969”, scrie Stelian Tănase. A constatat atunci că regimul își întemnițează subiecții; că „statul mă consideră sclav pe moșia lui”. Regimul „(…) mă ținea prizonier”, consemnează el. „Ca să reușească experimentul al cărui cobai eram, (regimul) trebuia să ne izoleze de lumea exterioară”, adaugă în continuarea expunerii pe această temă. Câțiva ani mai târziu, impresia pregnantă a claustrării revine, odată cu anul de navetă ca profesor proaspăt ieșit de pe băncile facultății și obligat să muncească acolo unde au dispus autoritățile, mai exact unde „l-au repartizat” acestea, cum se spunea atunci: „(…) eram niște iobagi care lucram zilele de clacă pe moșia stăpânului – Partidul (comunist, n.n.)”. „Picasem într-o ambuscadă a istoriei, undeva prin estul Europei”, continuă el. În altă parte, atunci când, în anii ‘80, asistă „hipnotizat” la un nou discurs televizat de Anul Nou al detestatului lider comunist Nicolae Ceaușescu, el spune iar că se simțea „prins într-o capcană istorică”.

Ideea experimentului educațional exercitat pe o populație captivă prezintă similarități cu alte procese asimilaționiste întâlnite de-a lungul istoriei. Din această perspectivă, la Stelian Tănase comunismul exercită un prozelitism agresiv asupra populației cucerite, pe care o separă radical de corpul de care a aparținut până acum și pe care o pauperizează încontinuu, economic și intelectual. Stelian Tănase descrie și principalele mijloace prin care separarea este menținută: îndoctrinarea și cenzura. Claustrarea fizică nu are șanse de succes fără complementul ei, blurarea reperului exterior. În definitiv, comunismul își privează subiecții, ca orice doctrină fundamentalistă, de orice posibilitate de comparație cu alternativa; chiar și dacă nu i-ar fi fost adversar, capitalismul tot ar fi fost blurat de comunism în virtutea experimentului de convertire declanșat de acesta asupra subiecților săi. „O cenzură habotnică acoperea realitatea cu o plasă densă. Cenzura era mai eficace decât Zidul Berlinului, ne separa complet de lumea liberă”, scrie Stelian Tănase. Rezultatul este o societate nefuncțională, descrisă în amănunt de Stelian Tănase, o societate în care viața normală era doar simulată; de pildă, însăși libertatea era un surogat: „trăiam ‘ca și cum’ eram liberi”, scrie autorul.


promovare online:

Dimensiunile îndoctrinării și cenzurii sunt judicios descrise de Stelian Tănase, dar ceea ce îi reușește foarte bine este descrierea amplorii și ritmului propagandei. Valuri uriașe de propagandă sunt declanșate periodic asupra populației, care se isterizează și devine astfel mai ușor manipulabilă. Oamenii sunt ținuți sub teroarea atacului nuclear în timpul crizei rachetelor; sau sunt lăsați să creadă în iminența unui atac sovietic, în timpul Primăverii de la Praga; sunt încurajați să creadă în apocalipsa modernă a prăbușirii capitalismului, care ajunsese într-un grad de putrefacție terminal, reflectat prin asasinarea lui Kennedy. Din cartea lui Stelian Tănase reiese foarte clar că bombardamentul propagandistic comunist a fost continuu și deliberat. Comunismul a fost propagandă neobosită, excitare continuă a subiecților săi, cărora le oferea subiecte și preocupări false. În ce privește cenzura, autorul află din experiență proprie că regimul nu doar că filtra toate informațiile din vest sau din trecut, dar își blura chiar și propriile origini; el nu a putut accesa textele socialiste și marxiste de bază, pe care sistemul spunea că se fundamentează. Astfel că dramatic în comunism nu era că intelectualii aveau de suferit, ci că pe fondul lipsei informațiilor, era periclitată, dacă nu chiar distrusă, însăși posibilitatea de a fi intelectual.

Celălalt pilon al concepției lui Stelian Tănase asupra comunismului este legat de percepția dualistă asupra lumii. „Se întâmpla că nimerisem la est de Cortina de fier”, scrie el. „Un zid de netrecut se ridicase”, continuă autorul, „între cele două jumătăți ale Europei”. „Era cum ai tăia un măr juma-juma, să ne ajungă mie și lui Iță, fratele meu mai mic cu un an”, adaugă plastic Stelian Tănase. Cezura nu e doar spațială; el arată că a perceput separarea lumilor și temporal, „între trecut și prezent”. În carte e redat în acest sens procesul de înlocuire a mahalalei originare cu cartierul actual, în care locatarul de bloc e împins la condiția de delator. Caracteristic unui sistem dualist este radicalismul moral și valoric. La Stelian Tănase, ceea ce e vestic și trecut este esențial bun, iar ceea ce este estic și prezent este iremediabil rău. Rezultatul geopolitic al acestei concepții este înfruntarea inevitabilă între bine și rău, între alb și negru, între Vest și Est. „Sunt un copil al Războiului Rece”, spune Stelian Tănase într-o constatare care ajunge să dea titlul cărții. „Cortina de Fier mi-a ecranat existența. A pus ștampila ‘Strict interzis’ în dreptul fiecărei decizii pe care am luat-o”, a continuat el. Din recuzita gnostic-dualistă a interpretării comunismului după Stelian Tănase nu lipsește demiurgul cel rău, „monstrul”, originea întregii creații negative a comunismului: Lenin. „Mi se părea personajul determinant din secolul XX. Era diavolul, un monstru absolut. Adusese cel mai mare rău Rusiei și Europei. (…) Îl vedeam pe Lenin ca sursă a răului, a dezastrelor și a masacrelor.”

Tragedia suplimentară a „gnosticului dualist” Stelian Tănase este că deși e „un reprezentant al primei generații postbelice”, el păstrează nostalgia originilor, pe când lumea era una; nu întâmplător poate, titlul primului său roman, scris în studenție, este „Luxul melancoliei”. Autorul, un homo sovieticus, cum se descrie la un moment dat, un subiect al cenzurii informaționale, al interdicțiilor de mișcare, al bombardamentului ideologic, într-un cuvânt un produs al sistemului comunist, se încăpățânează totuși să păstreze nostalgia luminii, a lumii unitare și bune de care societatea lui de astăzi a fost separată. În Războiul Rece, el este un eon alb rătăcit în jumătatea întunecată. De exemplu, el are din ramura de familie rămasă la țară o sensibilitate pentru viața spirituală creștină, dar sistemul în care s-a născut și s-a educat a reușit să-i prezinte modernitatea ca fiind esențial nereligioasă. Rezultă o ruptură resimțită de el între „lumea atee, materialistă, golită de Dumnezeu, orășenească” și „lumea rurală, satul, unde drumul la biserică este obligatoriu dacă voiai să fii acceptat”. Acum, la senectute, Stelian Tănase constată că „scindarea aceasta nu s-a vindecat în sufletul meu niciodată. (…) Nu am reușit să privilegiez nciuna dintre viziuni. A fost și este pentru mine o infirmitate sufletească esențială”, mărturisește el.

Însă într-o lume fundamental scindată, radicalizarea este probabil inevitabilă. Stelian Tănase vede peste tot urme ale războiului permanent dintre cele două lumi și astfel generalizările pot fi întâlnite constant în cartea sa de memorii. De exemplu, scrie el, în epoca lui Gheorghiu-Dej „aproape nu exista familie în care să nu fie măcar unul închis la pușcărie ori trimis la Canal pe motive politice”. În altă parte, el spune că în „cea mai întinsă futelniță din Europa, care era România anilor ‘68 – ‘72”, când pe litoral soseau în număr mare turiști italieni, est și vest germani, scandinavi, polonezi, cehoslovaci, „româncele s-au pus pe treabă, au profitat de șansă; (..) toate sperau să se mărite și să îi zică ‘Bye-bye, Ceaușescu!’” Un alt moment de „mizantropie gnostică” la Stelian Tănase ar putea fi identificat atunci când acesta denunță societatea „burdușită de informatori” a ultimilor ani ai regimului. „Circula butada că la doi români sunt trei informatori. Nu o credeam, dar după 1990, când am cercetat în arhive, s-a adeverit.”
citeste mai departe: 

Ionut Iamandi
Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități cu o experiență de presă de peste 25 de ani. A fost redactor la secția română a BBC World Service de la București și Londra și redactor-șef la adevarul.ro. Comentator pe teme de actualitate și istorie recentă la săptămânalul cultural Dilema Veche și la revista Historia. Autor al volumelor „Anul electoral 1946. PCR în campanie la radio” – editura Vremea, 2019 și „Săptămâni interioare. Jurnal de coronavirus” – editura Eikon, 2020.

Random posts

Liliana Nicolae: „30 de povestiri adevărate. Carte de reportaj”, Editura Casa de pariuri literare, 2016

(La rubrica „Autori contemporani” prezentăm cărți emblematice ale unor scriitori cu care ne putem întâlni pe stradă, prin librării,...

Cele cinci straturi ale Occidentului

Din când în când, o anamneză e salvatoare pentru găsirea busolei. Recalculezi vectorii trecutului ca să afli direcția în...

Doctrina Monroe și sferele de influență

Că volutele politicii americane se resimt în mai toate colțurile lumii este astăzi un truism. Iar pentru a-l justifica,...
promovare onlinespot_img

Mica Romă (5): Septimiu Popa, Temnițele Clujului. Caravanele Ardealului

Al cincilea volum al colecției „Mica Romă XXI”, apărută la editura Vremea începând cu anul 2020, este constituit de...

‘Naked’: O provocare picturală irezistibilă

Până pe 11 iunie, Elite Art Gallery vă propune o provocare artistică semnată Nadejda Lungu. Pictorița s-a născut în...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi