CulturăRaftul AteneiUn publicist cu vervă: Garabet Ibrăileanu

Un publicist cu vervă: Garabet Ibrăileanu

-

promovare onlinespot_img

A sosit în librării și cel mai recent volum de publicistică aparținându-i lui Garabet Ibrăileanu. Volumul acoperă perioada dintre 1918 și 1933, după ce precedentele au cuprins intervalele 1889 – 1906, respectiv 1907 – 1916. Sunt sute de articole, opera aproape integrală a autorului răspândită prin ziarele și revistele timpului. Editura Fundației Naționale pentru Știință și Artă (FNSA) mai adaugă astfel o colecție într-o serie deja remarcabilă. Ea a pus anterior pe piață publicistica integrală a lui Tudor Arghezi (opt volume), George Călinescu (douăsprezece volume) și Mihail Sebastian (șase volume) – ca să-i menționez pe unii dintre cei mai prolifici. Altfel, sunt incluși în această veritabilă acțiune de recuperare a publicisticii românești și mulți alți autori probabil mai puțin activi prin cotidiene, hebdomadare sau mensuale, comparativ cu cei menționați mai sus, precum Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, Octavian Goga, Emil Cioran sau Marin Preda (o înșiruire categoric selectivă, lista este în fapt mai lungă).

Cine a spus că până la Primul Război Mondial publicistica a fost scena principală pe care s-au desfășurat dezbaterile de idei în România pare să fi avut dreptate întru totul. Nu a contat natura acestor idei; puteau fi culturale, politice, sociale sau pur și simplu profesionale. Gazetele găzduiau generos toate duelurile și polemicile în care intelectualii din epocă se implicau plenar. De aici nivelul superior al argumentelor, măiestria replicilor și în final calitatea presei de altădată. Nivelul s-a păstrat și ulterior, chiar dacă a intervenit cenzura oficială din perioada interbelică, incluzând aici și anii de război de la ambele capete. Răsfoind ziarele din acele vremuri, strânse acum în colecții de autor, dai atât de o virtuozitate publicistică inedită, de multe ori neegalată până azi, cât și de poveștile pline de tâlc ale timpului, care de multe ori se potrivesc cu cele din prezent, pentru că – nu așa se spune?! – istoria are încăpățânatul obicei de a se repeta.

Revenind la cazul concret al lui Ibrăileanu, e de spus că și acesta se conforma întru totul modelului consacrat. Era un intelectual implicat până peste cap în toate disputele fierbinți ale momentului, fie ele politice, literare, general culturale sau sociale. Polemiza necruțător cu adversarii de idei, semnificativă prin durată și proporții fiind aici – ca și la Arghezi, de altfel – răfuiala pe toate fronturile cu Nicolae Iorga. Trecut de istoricul Lucian Boia în rândul germanofililor (vezi volumul cu acest titlu apărut la editura Humanitas în 2009), despre el aș putea spune cu siguranță că nu agrea cu niciun chip Rusia. Este o trăsătură pe care am mai întâlnit-o când am vorbit de „germanofilii” Henri Stahl și Lupu Kostaki.

Trebuie explicat că în perioada „neutralității”, când Primul Război Mondial începuse și România se declara neutră, a existat o controversă publică acerbă privind natura opțiunii politice și militare pe care Bucureștiul ar trebui să o adopte. Pe mulți intelectuali și actori politici îi mâna „interesul național”, aducerea teritoriilor locuite de români între granițele aceluiași stat; divergențele porneau de la modalitatea în care acest deziderat putea fi atins. „Prudenții”, sau „minimaliștii”, cum i-aș putea numi, spuneau că nu doreau ca România să riște o alianță cu Rusia; „maximaliștii” sau „îndrăzneții” puneau în prim plan aducerea Ardealului în componența României și de aici și toleranța pentru o aliere chiar și cu Rusia.


Garabet Ibrăileanu a optat pentru varianta în care pe primul loc e pusă delimitarea de Rusia. Ca și cofondator al revistei „Viața Românească” de la Iași, din proximitatea Imperiului Țarist, el a intuit poate mai acut că dintr-o alianță cu Rusia nu poate ieși nimic bun. Mă voi opri la segmentul său publicistic din aprilie 1918, când desfășurarea războiului pare să îi fi dat apă la moară. În această lună, Garabet Ibrăileanu își întețește tirada antirusească pornind de la teza că alianța cu Rusia a fost o eroare fundamentală a guvernului liberal condus de Ion I.C. Brătianu. Articolele în care argumentează de ce crede că a fost o greșeală au apărut în nou lansatul ziar „Momentul”, patronat de Constantin Stere, unde mai colaborau M. Sevastos, Demostene Botez, Octav Botez și unde mai târziu avea să debuteze Tudor-Teodorescu Braniște.

Teoria lui Garabet Ibrăileanu este că păcatul originar al politicienilor români, în urma căruia România ajunsese în pragul desființării, a fost alierea cu Rusia. Chiar și dacă Rusia țaristă ar fi ieșit victorioasă din conflict, și noi odată cu ea, asta ar fi însemnat „înecarea Basarabiei în oceanul moscovit” („D. Iorga și Basarabia”, 10 aprilie 1918). Mai mult chiar, susține el, în negocierile de armistițiu cu Puterile Centrale, Rusia țaristă ar fi avut în plan să transforme întreaga Moldovă într-o „gubernie rusească” („La chestie!”, 5 aprilie 1918). Rușii au fost abătuți de la acest traseu de către revoluția bolșevică, susține el, dar teoria nu e chiar inedită, fiind destul de răspândită printre „germanofili”. Garabet Ibrăileanu inventariază în această lună toate scuzele care erau plasate public, pe post de fumigene, pentru a ascunde „eroarea strategică” a alianței cu Rusia. Sunt menționate „hoțiile”, care fac parte din practica politică românească, dar G. Ibrăileanu spune că ele nu au fost atât de mari încât să fi periclitat pregătirile de război („Hoțiile”, 14 aprilie 1918). G. Ibrăileanu desființează și argumentul „planului strategic”, potrivit căruia ar fi trebuit să lansăm o ofensivă militară mult mai puternică în sud, împotriva bulgarilor, decât la nord de Carpați („Planul strategic”, 7 aprilie 1918). Nici „spionii, trădătorii și jidanii” nu pot fi cauza dezastrului; nu suntem atât de trădători sau de dominați de „străini” ca să pierdem războiul din această cauză („Spionii etc. …”, 15 aprilie 1918). De ce nu am fost bine aprovizionați cu arme și muniții în timpul conflictului, se întreabă el, și răspunde că tot din natura alianței făcute. Dacă eram aliați cu germanii și austriecii, aprovizionarea ar fi decurs altfel, mult mai fluent, ci nu pe la „Arhanghelsc, Vladivostok și Capul Bunei Speranțe”, cum s-ar fi făcut de către aliații ruși („Arme și muniții”, 13 aprilie 1918). „Vom repeta-o la infinit: adevărata cauză a dezastrului este alianța cu Rusia”, reia, ca o mantră, Garabet Ibrăileanu în articolele sale din această perioadă.

Cu vervă și verb, publicistica lui Garabet Ibrăileanu readuce la lumină polemici trecute, dar și momente de mare tensiune. Dacă stai și încerci să evaluezi ce opțiuni puternice erau atunci pe masă, începi să crezi că în prezent avem de-a face cu dileme incomparabil mai ușoare. În fond, atunci se discuta despre război și jertfele lui inevitabile, despre „idealul național” și viitorul unor teritorii locuite de români. În timp ce astăzi, după căderea comunismului, am avut practic o singură opțiune, cea occidentală, fapt care ne-a simplificat și ușurat considerabil sarcina luării deciziilor.

______________

Garabet Ibrăileanu, Publicistică, V, 1918 – 1933, Editura Fundației Naționale pentru Știință și Artă, București, 2020.


Ionut Iamandi
Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități cu o experiență de presă de peste 25 de ani. A fost redactor la secția română a BBC World Service de la București și Londra și redactor-șef la adevarul.ro. Comentator pe teme de actualitate și istorie recentă la săptămânalul cultural Dilema Veche și la revista Historia. Autor al volumelor „Anul electoral 1946. PCR în campanie la radio” – editura Vremea, 2019 și „Săptămâni interioare. Jurnal de coronavirus” – editura Eikon, 2020.

Random posts

Din istoria „Revistei Române de Șah”, 1925 – 1940 (XXII). Prima olimpiadă de șah

În numărul 6 din iunie 1927, și-a făcut debutul noua grafică a diagramelor, cu care „Revista Română de Șah”...

Trofeele la șah rapid și blitz, pe echipe

14 septembrie 2020 Gata, linie dreaptă pentru primele competiții de șah adevărat. Partidele online sunt interesante, dar nu se compară...

Un ban

Tot într-o librărie. Aud de printre rafturi cum crește tonul discuției dintre cumpărător și vânzător. - Dacă vă spun că...
promovare onlinespot_img

ANCHETA INTERNAȚIONALĂ DE PRESĂ SARS – CoV – 2.

Vă rugăm să participați la Ancheta Internațională de Presă SARS – CoV – 2. Știm, nu e un subiect...

Ceaușescu și șahul

Într-o cunoscută carte a lui Pavel Câmpeanu, Ceaușescu, anii numărătorii inverse, este un episod care spune multe despre caracterul...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi