Tot într-o librărie. Aud de printre rafturi cum crește tonul discuției dintre cumpărător și vânzător.
– Dacă vă spun că nu îi primesc?!
– Păi nu sunt tot bani?
– Știu, dar n-am ce face cu ei.
Omul stătea nedumerit cu cartea într-o mână și banii în cealaltă.
– Spuneți-mi vă rog, așa vă învață patronul, să nu primiți monedele de un ban?
Mi-am dat seama ce se petrece. Cumpărătorul voia să plătească și prin acest tip discreditat de monede, iar vânzătorul nu voia să-l accepte.
– Nu, nu mă învață, dar și dumneavoastră mi-ați zis că vreți să scăpați de mărunțiș.
– Da, dar nu aruncându-l, ci cumpărând, răspunse clientul.
– Adică noi să-l aruncăm, nu dumneavoastră!
Din spate, apăru șefa.
– Nu-l putem primi, domnule, n-avem ce face cu el. Nici n-avem locaș de casă pentru ei. Radule, las-o așa, lasă că pun eu de la mine.
Vânzătorul se conformă. Buimac, clientul primi bonul, își luă cartea și băgă cei câțiva bănuți la loc în buzunar. Ieși pe ușa cu amortizor de închidere care în urma lui parcă dădea încet o pagină. Între timp, de tejghea se apropie un alt client cu un zâmbet enigmatic pe față.
– Patru lei nouăzeci și nouă de bani, vă rog, spuse vânzătorul.
– Numai un moment, am vrut să plătesc cu cardul, dar m-am răzgândit.
Se căută în portofel de unde scoase o bancnotă de cinci lei. Radu o luă, îi dădu bonul și cartea, dar clientul nu pleca din fața lui.
– Mai doriți ceva?
– Nu, doar restul.
Ușa făcu „clac” și abia acum se închise complet.
______________
Foto: Arhiva autorului
