Pe 7 mai, acum 310 ani, se năștea la Edinburgh „cel mai mare filosof de limbă engleză”, cum i s-a spus scoțianului David Hume. Spre finalul secolului trecut, gândirea sa a cunoscut o revalorificare în spațiul nord-american mai cu seamă, ale cărei ecouri s-au materializat la noi în traducerea „Cercetării asupra intelectului omenesc” din 1987, prin eforturile lui Mircea Flonta și Adrian-Paul Iliescu. Însă opera sa principală, „Tratat asupra naturii umane”, a rămas netradusă în românește până în ziua de astăzi, iar după impulsul inițial al celor doi filosofi români, Hume pare să fi reintrat la noi în familiarul său con de umbră.
Netraduse sunt și numeroasele cărți dedicate operei și vieții sale, cărți apărute aproximativ în ultima sută de ani. Aș menționa dintre zecile de lucrări publicate în engleză doar biografia semnată de Ernest Campbell Mossner și „Filosofia lui David Hume” de Norman Kemp Smith, două titluri de referință în domeniu. Dar nici lucrările de popularizare nu au avut o soartă mai bună în ceea ce-l privește. David Edmonds și John Eidinow au scris o foarte frumoasă carte despre cearta dintre Hume și Jean-Jacques Rousseau, care o vreme, pe la mijlocul secolului 18, a ținut capul de afiș al discuțiilor și bârfelor din lumea bună europeană, mai ales la Paris și Londra. De altfel, David Edmonds și John Eidinow sunt un fel de Ilf și Petrov moderni, au făcut o echipă foarte bună, ei ocupându-se de „Vătraiul lui Wittgenstein” – respectiv de cearta filosofică a gânditorului austriac cu Karl Popper, într-o cameră din Cambridge, în octombrie 1946 – dar și de „meciul secolului” la șah, dintre Fischer și Spasski, care a încins Războiul… Rece. Inutil de spus că și aceste cărți, despre confruntări intelectuale celebre, nu au stârnit interesul traducătorilor sau editorilor români. Iar în ce privește șahul, sunt o sumedenie de cărți netraduse care trec drept fundamentale în bibliografia acestui sport. Dar despre asta, poate, într-un viitor articol.
Există, cred, explicații multiple pentru inaderența filosofiei lui Hume la spațiul autohton. Mă gândesc de pildă că critica sa la adresa manifestărilor religioase a fost întâmpinată cu rețineri chiar și în mediul mult mai tolerant în această direcție din Marea Britanie natală. Apoi, când în sfârșit a fost mai bine înțeles, i s-au atașat etichetele de sceptic și de empirist, ceea ce iarăși a dus interpretarea filosofiei sale, cred eu, într-o zonă greșită, sau măcar periferică și ocolitoare. Din fericire însă, ideile, ca și traducerile, pot aștepta fără teama unui termen de expirare.
______________
Foto: David Hume, portret realizat de Allan Ramsey în 1766/ National Galleries Scotland
