Pentru sceptici, funeraliile Reginei Elisabeta a II-a au reprezentat probabil cea mai spectaculoasă operațiune de PR, cu efect la nivel global.
Pentru amatorii de artă, evenimentul ar putea avea valoarea unui grandios spectacol de teatru medieval, pus în scenă cu sute de actori și câteva milioane de figuranți și care a fost vizionat live de jumătate din populația planetei.
Pentru cei cu simț istoric, funeraliile au scos la rampă o țară paradoxală, în care modernitatea și extravaganța se simt cu adevărat confortabil într-o structură statală post-feudală.
Pentru nostagicii români ai ”epocii de aur”, acest ”omagiu”, care a scos în stradă un puhoi de oameni, ajunși acolo de bunăvoie, nu mânați din spate de autorități, precum oile (cu adevărat ”omul nou”, visat de regimul comunist!), ridică o întrebare legitimă: oare, dacă Nicolae Ceaușescu s-ar fi autoproclamat rege, nu președinte, l-ar fi iubit ”boborul”, în loc să-l urască?
În ceea ce mă privește, mereu am fost tentat să văd în Regină întâi de toate o femeie de treabă și de mare încredere. La vremea ei, a fost nevoită să gestioneze (cu calm și înțelepciune, aș zice) contractarea dramatică a granițelor fostului imperiu britanic. Și e posibil ca domnia întâiului său născut, Regele Charles III, să fie greu încercată de tendințele secesioniste ale Scoției, Irlandei de Nord și Țării Galilor. Iar un Regat Unit încă mai slăbit ar reprezenta o vulnerabilitate teribilă pentru conservarea democrației în Europa și în lume. Până să vedem însă ce va fi, gândul meu merge către cea care nu mai este, către Regină. Pe care am plasat-o pe un tricou, să-mi încălzească inima și să-mi dea curaj și un pic de speranță…
O observație importantă: Acelora dintre dumneavoastră care se vor întreba dacă le-ar face mai bine (la sănătate) să-și orneze un tricou cu chipul vreunuia dintre șefii de stat români din ultimii 70 de ani (adică exact cât a domnit Regina Elisabeta a II-a), le ofer datele necesare și portretele aferente, împreună cu urările mele de succes în alegerea conducătorului iubit:
- Petru Groza: 12 iunie 1952 – 7 ianuarie 1958 (Președintele Prezidiului Marii Adunări Naționale)
- Ion Gheorghe Maurer: 11 ianuarie 1958 – 21 martie 1961 (Președintele Prezidiului Marii Adunări Naționale)
- Gheorghe Gheorghiu-Dej: 21 martie 1961 – 19 martie 1965 (Președintele Consiliului de Stat)
- Chivu Stoica: 24 martie 1965 – 9 decembrie 1967 (Președintele Consiliului de Stat)
- Nicolae Ceaușescu: 9 decembrie 1967 – 22 decembrie 1989 (Președintele Consiliului de Stat, Președintele Republicii Socialiste România)
- Ion Iliescu: 22 decembrie 1989 – 17 noiembrie 1996; 10 decembrie 2000 – 21 decembrie 2004 (Președintele Provizoriu al României, Președintele României)
- Emil Constantinescu: 29 noiembrie 1996 – 20 decembrie 2000 (Președintele României)
- Traian Băsescu: 21 decembrie 2004 – 21 decembrie 2014 (Președintele României)
- Nicolae Văcăroiu: 20 aprilie – 23 mai 2007 (Președintele interimar al României)
- Crin Antonescu: 9 iulie – 27 august 2012 (Președintele interimar al României)
- Klaus Iohannis: începând cu 21 decembrie 2014 până în prezent (Președintele României)
______________________
Foto: Decupaj din postarea de pe Facebook a lui Mircea Zamfir în care apare autorul (stânga sus) și o parte dintre președinții menționați în articol.
