OpiniiTestări cotidiene în ,,bula" olimpică Beijing 2022

Testări cotidiene în ,,bula” olimpică Beijing 2022

-

promovare onlinespot_img

Știu, sunteți sătui de textele despre testare, pandemie, efecte asupra vieții noastre, etc. Dar, vă rog, de la început să mă înțelegeți că este vorba despre un subiect sportiv. Continuăm și astăzi tratarea temelor legate de viitoarea Olimpiadă de iarnă din China.

Sportivii care vor participa la JO de iarnă de la Beijing de anul viitor vor fi supuşi zilnic testelor şi vor fi obligaţi să rămână într-o ”bulă” sanitară închisă, aceasta presupunând şi transportul în zonele unde vor avea loc diferitele întreceri, au anunţat organizatorii şi oficiali Comitetului Olimpic Internațional – CIO.

”Vrem ca toţi participanţii să fie în deplină siguranţă, de aceea cerem tuturor să se conformeze cerinţelor. Astfel, dorim să punem accentul pe fundamentul JO, anume sportul, competiţia în sine, şi să nu ne concentrăm pe altceva”, a declarat directorul executiv al JO 2022, Christophe Dubi.

Organizatorii au adăugat că sistemul în ”buclă închisă” a fost conceput pentru a reduce interacţiunile inutile ale sportivilor cu alte persoane, competitorii fiind încurajaţi să poarte mereu măşti în afara probelor la care participă.

Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing (4-20 februarie 2022) vor avea loc fără spectatori străini şi vor fi rezervate numai publicului chinez, din cauza pandemiei, a anunţat Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) încă de la finele lunii septembrie.

De asemenea, conform forului olimpic mondial doar participanţii complet vaccinaţi vor fi scutiţi de carantină şi vor fi integraţi într-o „bulă” sanitară strictă.

Ceilalţi sportivi şi oficiali care vor lua parte la JO 2022 vor trebui să respecte o perioadă de 21 de zile de izolare, cu excepţia derogărilor de la caz la caz, cu prezentarea unei „dovezi a scutirii medicale”.

Pe măsură ce situaţia epidemică evoluează opţiunile reţinute de responsabilii chinezi diferă de cele de la Tokyo. Reamintim că Japonia a găzduit recent Jocurile Olimpice de vară. Astfel, desfăşurarea întrecerilor cu porţile închise este pentru moment exclusă, iar tratamentul sportivilor va depinde de statutul lor legat de vaccinare.

„Bula” olimpică – o organizare cu circuit închis, pe care familia sportului mondial o cunoaşte acum foarte bine – se anunţă, de altfel, mai riguroasă decât în Japonia şi nu va permite amestecul concurenţilor cu populaţia, fiind prevăzută efectuarea unui test zilnic pentru „toţi participanţi la Jocuri”, precum şi „pentru forţa de muncă” cu domiciliul în China.

Poftiți deci! „Bula” olimpică vă așteaptă cu nerăbdare! La rândul nostru așteptăm cu mare curiozitate profesională viitoarea Olimpiadă.

Aristotel Bunescu

Foto – CIO

  • Toate postarile cu eticheta:
  • opinii
Aristotel Bunescu
Aristotel Bunescu Aristotel Bunescu a condus, în calitate de redactor șef, ziarul național Tineretul Liber; a lucrat peste 30 de ani la AGENȚIA NAȚIONALĂ DE PRESĂ AGERPRES, la departamentele politic, cultură, sport; este realizator de emisiuni de radio și televiziune, a scris la agențiile naționale de presă AM PRESS, AMOS NEWS, MAGNA NEWS, etc A avut rubrică de artă și cultură în revistele NAȚIUNEA, TOP BUSINESS și OPINIA NAȚIONALĂ. Deține mai multe premii de presă, vorbește la vernisaje de artă plastică și la alte evenimente culturale, sportive, sociale. Pentru asta are colecție de … papioane. A scris mult despre evenimentele muzicale de la Ateneu, Conservatorul București, Operă și Operetă, concertele de la Sala Radio, despre scriitori, actori de teatru și cinema, sculptori și dansatori. Peste două decenii a fost gazetar pe probleme internaționale, făcând numeroase călătorii la instituțiile europene unde a fost corespondent special la Consiliul Europei și NATO. În prezent este: Președintele Departamentului de Critică și Istorie a Artei, din cadrul Uniunii Creatorilor Profesioniști Editor la Agenția de presă culturală și sportiva Date de contact: Email: aristotel.bunescu1@gmail.com Tel: 0724394318

Random posts

Ambalajul produselor pe care le luăm la pachet – cea mai importantă sursă de poluare cu plastic a mărilor și oceanelor

Ambalajul alimentelor și băuturilor pe care le luăm la pachet reprezintă 75% din întreaga cantitate de deșeuri din plastic...

Premiera mondială a spectacolului de dans cu povești de viață

Nu știu care este programul dumneavoastră pentru ziua de mâine, 20 august, 2021. Dar, încerc să vă fac și...

Revelații în atelierul pictorului Teodor Răducan

Dacă ai șansa să intri in atelierul pictorului Teodor Răducan, simți că pătrunzi într-o lume de o profunzime aparte....
promovare onlinespot_img

De Ziua Brâncuși, ne amintim vorbele sale: „Priviți sculpturile mele până ce le veți vedea“

Este 19 februarie, adică Ziua Brâncuși. Începând cu anul 2016, la 19 februarie se sărbătoreşte Ziua Brâncuşi, amintind de...

Evoluția spirituală în viziunea lui Vasile Lovinescu

Scriitorul Dan Dumitru Iacob, răspunde cu amabilitate, invitației noastre de a face un interviu despre cartea sa cea mai...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi