În vârful străzii principale era casa Isabelei. Tot pe acolo trecea, perpendicular, și strada gării. De pe terasa ei largă, Isabela vedea toată cazna oamenilor și mașinilor care nu aveau de ales și, mai curând sau mai târziu, treceau prin fața ei. Ea putea să se uite la ei – sau nu.
Isabela aranja absentă piesele de șah și îi spuse simplu lui Romario, partenerul ei de joc de fiecare după-amiază.
– Știu ce e șahul.
Acesta încremeni cu un pion în mână, tocmai când era gata să îl pună pe câmpul h7.
– Ce vrei să spui?
Și Isabela se lăsă pe spate și uitându-se absent de-a lungul străzii principale, începu.
– Știi, mulți spun că șahul se înrudește cu matematica. Aș putea accepta o asemenea părere, numai că mi se pare că gradul de rudenie trebuie precizat. Matematica este un fel de unchi, sau de bunic, în vreme ce șahul ar putea fi, prin echivalență, doar unul dintre nepoții lui. Gândirea matematică are multe forme, și doar una dintre acestea s-ar putea eventual compara cu gândirea șahistă.
Romario luă și piesele albe ale Isabelei care rămăseseră nearanjate. Le puse și pe ele la locul lor și acum căuta pachetul de țigări. Isabela continuă.
– Ți-am mai spus, eu văd un șahist bun ca pe un medic bun, unul în stare să coreleze toate simptomele pe care le vede la un pacient, sau pe care acesta i le comunică, și să îi stabilească diagnosticul. Maestrul la șah are o cartotecă întreagă de poziții, care în lumea medicală ar fi tot atâtea permutări ale simptomelor, tot atâtea diagnostice. Un maestru știe să asocieze o poziție cu una deja diagnosticată. Te rog, dă-mi și mie o țigară.
Și-o aprinse și își reluă firul gândurilor.
– Uite, că tot am zis de matematică. Știi că orice interval de numere reale poate fi ordonat crescător sau descrescător. Așa și cu pozițiile de șah. Pornim, să zicem, de la poziția inițială de la începutul partidei; și ajungem la ultima poziție posibilă, cea în care pe tablă au rămas doar regii. Toate aceste poziții pot fi ordonate precum un interval de numere reale.
– Bine, sunt niște diferențe, interveni Romario.
– Da, știu, se precipită Isabela, știu. Între 0 și 1 sunt o infinitate de numere, mai multe decât numerele naturale, care și ele numără o infinitate, în timp ce numărul de partide de șah posibile este finit. Știu asta, dar vreau de dragul demonstrației să considerăm că și partidele de șah formează un interval.
– Nu, nu la asta m-am referit, spuse gânditor Romario, privind acum și el, ca și Isabela, în lungul străzii principale din centrul orașului care se întindea începând de la poalele casei lor. Deși, continuă el, și asta e adevărat. Eu m-am gândit că din fiecare poziție de șah pot urma mai multe poziții, nu numai una, cum e într-un șir crescător de numere.
– Da, bine, dar poți introduce o ordine de succesiune și între pozițiile de șah. De exemplu, succesoarea imediată a unei poziții să fie cea care provine din cea mai economică mutare, iar aceasta să fie definită drept mutarea care se îngrămădește, ca să zic așa, cel mai aproape de câmpul a1. E doar un exemplu.
– De acord, făcu Romario.
– Și atunci, ce e maestrul la șah? E cel ce știe foarte bine cât mai multe poziții din acest șir, din acest continuum șahistic. Le știe, și în același timp știe și ce poate urma din ele în acest continuum, ce diagnostic, sau mutare, i se potrivește mai bine. Acesta e șahistul bun, ca un medic cu o mare experiență a simptomelor.
Romario tăcea, cu aceeași privire de-a lungul orașului. Parcă se întețise vântul, iar câțiva nori făcuseră o tabără ad-hoc, chiar deasupra capătului străzii.
– Jucăm? spuse el, întorcându-se către tabla de șah. Isabela luă pionul din e2 și îl puse pe e4.
– În acest fel, se explică și de ce un șahist bun la șahul clasic este bun și la cel rapid: în ambele cazuri se bazează pe experiența aceluiași continuum. Ba chiar, fiind o experiență personală, e tentat de anumite mutări în anumite poziții, indiferent dacă joacă blitz sau nu. Specificul experienței lui îl împinge în aceeași direcție.
– Am înțeles, Isabela, dar dacă nu ne grăbim, s-ar putea să nu terminăm partida pe terasă, spuse Romario, care mutase e7 – e5 și aștepta replica adversarei.
Aceasta privea însă în aceeași direcție ca și mai devreme Romario, dar părea că nu observă norii și furtuna care se apropiau.
