Înainte de a deschide un teatru, se pune o întrebare importantă: ce nou și specific poate oferi spectatorului? În jurul nostru există numeroase lucruri, dar lipsesc ideile interesante. Ele decid totul mai ales în cazul unui teatru independent. „Independent” înseamnă complet autonom față de stat, atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere ideologic, prin construirea independentă a unei politici de repertoriu. Misiunea sa este de a vorbi despre probleme actuale într-un limbaj modern. Printre cei care se luptă pentru supraviețuirea teatrului lor, căutând modalități de a atrage și crește publicul și gândind în fiecare zi de unde să obțină bani pentru producții noi ca să continue proiecte unice, se află și Cristian Bajora.
Născut în 1987, Cristian Bajora a fondat teatrul independent „În Culise” în anul 2011, alături de Ștefan Nistor. Bajora este absolvent al Facultatii de Regie de Film și Televiziune din cadrul Universității Media. La momentul deschiderii teatrului „În Culise” lucrase ca director artistic pentru posturi TV precum Antena 1 și Kanal D. De asemenea, regizase câteva spectacole reprezentate în mediul independent în Bucuresti și fusese asistent de regie la teatre de stat din țară. Cristian Bajora a fondat și conduce compania TeenMedia Academy – cursuri de actorie. Se simte mai mult antreprenor decât artist, pentru că e foarte greu în România să fii doar artist, pe site-ul său Cristian Bojoga scriind despre sine: „În momentul de față mă ocup de destinele proiectelor proprii: creez materiale video în cadrul studioul de productie „It’s Showtime” din Bucuresti, continui să particip activ la îmbogățirea spațiului cultural românesc prin activitatea desfăsurată în cadrul Teatrului „În Culise”, ajut oamenii obisnuiți să își trăiască visurile prin cursurile de actorie TeenMedia Academy”.
Am avut un dialog cu Cristian Bajora despre teatrul independent prin prisma teatrului „În Culise”.
-Cum s-a născut Teatrul „În Culise” și ce a vrut să aducă nou în teatrul românesc?
-Teatrul „În Culise” cred că era născut în mine de când mă știu. Nu știu exact momentul. Poate înregistrările pe combina Tehnics de la bunicii mei de când aveam 4 ani, poate prima dată pe scenă, la Teatrul de Comedie, în 2000, poate primul spectacol regizat, jucat pe scena Teatrului „Ion Creangă”, poate primele apariții în presă cu spectacolul „Frumoasa Călătorie a Urșilor Panda” prin 2005. Dar în 2011 am găsit și ocazia să existe un spațiu propriu unde, împreună cu actorii alături de care am început, să mă exprim în voie.
Am poziționat demersul ca fiind un Teatru Altfel, un teatru îndrăzneț, care să se joace cu convențiile obișnuite și să spargă barierele cu care spectatorii sunt obișnuiți atunci când intră în sala de teatru. Am păstrat în timp acest crez cu spectacole ca „Imaginează-ți că ești Dumnezeu”, „Scrisori către Rita”, „Anti Love Story”.
În cei 10 ani de existență (cu 2 ani de pauză între 2017-2019) am schimbat multe spații și din nefericire pentru direcția artístică a teatrului a trebuit mereu să ne adaptăm noului spațiu. Acum însă lucram ca pe lângă spectacolele pe care le avem deja în repertoriu (de ex. „Clinica Sinucigașilor”, un spectacol foarte apreciat de public) căutăm să readucem spiritul non-conformist mai prezent în stagiunea noastră.
-Prin ce reușește un teatru independent să-și fidelizeze publicul?
-Prin conduită, prin seriozitate, prin prietenie, prin apropiere (inclusiv fizică, sic!) prin comunitatea pe care o crează în jurul unui spațiu. Noi suntem foarte apropiați de publicul nostru pentru că de ei depinde existența noastră. Nu în ultimul rând prin calitatea producțiilor.
-Ce loc ocupă teatrul independent în peisajul teatral contemporan?
-Depinde pe cine întrebi. Pentru unii suntem șomeri care joacă în cârciumi, pentru unii suntem o concurență care produce același lucru pe bani mult mai puțini – ceea ce e periculos, pentru alții nu existăm.
Cred eu că pentru publicul nostru suntem un far încă nestins pe țărmul decenței artistice, al umilinței și modestiei (pozitive ambele), al teatrului făcut cu responsabilitate și bucurie.
Având în vedere că teatrele independente/private – le putem denumi oricum, vând împreună cu mult peste cel mai răsărit teatru subvenționat, putem spune că ocupăm un loc important în peisaj.
Daca mai punem la socoteala faptul că dăm de lucru unui număr impresionant de tineri actori în fiecare an, îi ajutăm să devină mai buni, îi profesionalizam practic, lucru care nu se întamplă nicicum la teatrele din subordinea primariei sau ministerului, aș putea spune că jucăm un rol decisiv în industria spectacolului.
-Din punct de vedere conceptual, repertorial, ce diferențiază un teatru independent de un teatru de stat sau municipal?
-Aici vorbim de chestiuni de gust și nuanță. Unele teatre private și-au găsit concepte și stiluri specifice, altele nu. Sau altele, cum este și cazul nostru, au pierdut pe traseul supraviețuirii din armele cu care au plecat la luptă.
Un lucru însă este cert – Teatrul Independent sau Privat trăiește din încasările de la spectacole și atât. Ceea ce înseamnă că un teatru de genul ăsta trebuie să aleagă și să socotească foarte bine și atent ce anume lasă să se vadă în sala de teatru. Responsabilitatea este imensă. De calitatea spectacolelor depind salariile unor oameni, chiria spațiului și toate cheltuielile lunare. Lucru de neîntâlnit pe parte celaltă de Rai – unde teatrele de stat au în general subvenție reprezentând 90% din totalul bugetului anual. Și aici pot apărea…relaxări de conștiință, să le spunem așa.
Teatrul „În Culise” își propune să fie un teatru neconvențional, cu producții îndrăznețe, apropiate de conceptul de happening, de la care spectatorii trebuie să plece îmbogățiți cu o experiență mai mult decât cu o poveste.
-Ce a însemnat pandemia pentru Teatrul „În Culise”?
– Pe 8 Martie am avut ultimul spectacol. Au fost câteva luni de uluială. Nu mai trăisem așa ceva și nu am știut cum să reacționez. Tot ce construisem pentru stagiunea de anul trecut s-a năruit cât ai spune…Wuhan. Am refuzat să transportam spectacole destinate jocului în interior la exterior. Am refuzat să transportăm spectacole destinate vizionării în sala de teatru pe internet. Am difuzat anumite înregistrări din arhiva pe Patreon, dar asta doar pentru ca să nu fim uitați. În cuvinte puține, pentru noi pandemia a însemnat o pauză grea.
-Cum reușeșete să supraviețuiască un teatru independent?
-Am avut noroc în perioada asta să avem comunitatea lângă noi și să ne susțină prin diverse forme, fie că a fost vorba despre sponsorizări, fie că a fost vorba de împrumuturi. Inclusiv unii dintre actori ne-au ajutat cu bani în perioada asta. A fost un an cumplit, pentru că în condițiile astea extreme a trebuit să amenajăm și noul sediu.
În condiții normale, un teatru independent supraviețuiește din vânzarea biletelor. Plătește actorii, personalul de scenă, cei angajati în birou, utilitățile și chiria. Și se bucură dacă la sfârșit nu sunt foarte mulți bani de adus de acasă.
Încă așteptăm liniile de finanțare promise de ministerul culturii respectiv primăria municipiului, precum așteptăm și deblocarea plăților pentru masura 2 – granturile de capital de lucru.
-Anul 2021 găsește Teatrul „În Culise” în casă nouă. Cum este noul sediu, de ce a fost necesară acestă schimbare?
-De noul sediu era nevoie pentru ca în ultima perioadă am cam fost găzduiți și aveam nevoie de un pic de libertate și simț al proprietății. Noul sediu este probabil cea mai bună sală pe care am avut-o până acum. Avem la dispoziție toate cele necesare pentru a ne desfășura activitatea și beneficiem și de amplasarea într-o zonă foarte bună și accesibilă pentru public.
Din 2017 de când am încheiat colaborarea cu „La Scena” ne-am dorit să existăm iar, fizic, într-un spațiu al nostru. Și anul trecut, fiecare bănuț împrumutat sau primit cadou a intrat în pereți, scaune, vopsele, fundaluri, scenotehnică, ferestre, uși și câte și mai câte. Și vreau să le mulțumesc tuturor celor care au fost cu noi și au făcut posibilă această…minune, până la urmă. Doar o minune ar fi putut face ca în anul pandemiei un nebun să își asume o astfel de mișcare.
-Începeți stagiunea cu o premieră – „Aeroport” de Ștefan Caraman, cum ați caracteriza spectacolul și ce speranțe aveți de la acestă nouă montare?
-Prin 2010, Ștefan Caraman mi-a oferit textul ăsta și mi-a sugerat să îl montez cu Șerban Ionescu și Mirela Zeța. Am stat cu Șerban zile multe prin „La Scena” și am discutat despre spectacol și apoi s-a îmbolnăvit. Mi-a spus că o să meargă la spital și să-l aștept. Și dacă nu o fi să-l montez cu el, să nu-l mai montez niciodată. Și l-am ascultat. Până anul trecut când mi-am propus să-l fac totuși pentru că textul îmi place și mi-e aproape. Alex Vlad este unul dintre actorii pe care îi cunosc foarte bine pentru că am lucrat mult cu el și mi-a plăcut tare mult în rolul lui Rudi, iar Ioana Nichita – surpriza, iepurașul din joben, face o treabă excelentă în rolul Soranei.
Spectacolul este ușor, e o comedie romantică, o adiere drăgălașă, cu două personaje naive, atât de naive că aproape te întrebi dacă există cu adevărat. Sper să aibă viață lungă și să găsească cât mai mulți spectatori pe care să-i oglindească.
-Care au fost succesele importante ale Teatrului „În Culise” și care sunt proiectele pe care vreți să le propuneți în anul 2021?
-Pentru noi sunt câteva spectacole care rămân pe panoul de onoare al teatrului. Începând cu „Spectatorul Condamnat la Moarte”, apoi „Imaginează-ți că ești Dumnezeu”, „Scrisori către Rita” și acum „Clinica Sinucigașilor”. Sunt spectacole care s-au jucat ani de zile – minim patru fiecare și care au avut reacții extraordinare. Îmi aduc aminte de reacția unui spectator care a coborât scările la ieșirea din sală și a sunat niște prieteni să le spună „Băi, am trăit cea mai mișto experiență din viața mea, trebuie neapărat să veniți aici”- se întampla la o reprezentație a spectacolului „Imaginează-ți că ești Dumnezeu”. Anul ăsta împlinim 10 ani. Cea mai mare realizare în contextul ăsta ciudat din țara noastră în relație cu teatrul și cultura este ca încă existăm, că încă ne punem sigla pe afișe și că primim în sală oameni pe care îi bucurăm cu ceea ce facem.
