Rănile celei mai recente revoluții nu se vor șterge niciodată, poate vor fi estompate odată cu trecerea anilor. Decembrie ’89 nu a însemnat numai lupta pentru libertate a oamenilor și nu a adus pierderi doar în rândul acestora. Atunci au suferit și clădiri importante din punct de vedere istoric, arhitectonic sau estetic, dar și arta plastică. Muzeul Național de Artă al României a fost unul dintre obiectivele cele mai grav afectate, cu distrugeri ce au implicat structura cladirii și spațiile de expunere. Patrimoniul artistic, îndeosebi cel aflat în expunere în acel moment, a suferit degradări ireversibile. Laboratorul de restaurare pictură de șevalet a fost aproape în întregime distrus.
La sfârșitul anului 2020, Muzeul Național de Artă al României și Teatrul Național “Ion Luca Caragiale” și–au unit forțele pentru a realiza o expoziție inedită, care să amintească de suferințele tablourilor din perioada revoluționară, dar și eforturile oamenilor pentru apărarea și recuperarea patrimoniului.
În 1989, zeci de tablouri aflate pe simezele muzeului au căzut victime ale gloanțelor revoluționare. De atunci echipe de restauratori au luptat pentru salvarea unor capodopere. Vedete ale expoziției “(R)evoluția tablourilor” sunt 11 creații semnate de Ștefan Luchian, Sava Henția, Ioan Andreescu, Theodor Aman și George Demetrescu Mirea. Expoziția este inspirat plasată în cadrul Galeriei de Artă Românească Modernă, prin acesta etapele restaurării se integrează în circuitul expozițional permanent. Vizitatorii pot observa complexitatea procesului de restaurare și rezultatul final, care înseamnă recuperarea obiectului de artă cu respectarea autenticității și unicității sale. Între 1990 și 2020 s-a reușit să fie salvate 47 de tablouri. Multe dintre acestea nu au fost doar împușcate, fiind deteriorate și din cauza impactului bucăților de zidărie desprinse din pereții sfărâmați de explozii. Multe au suferit și degradarea structurală a tuturor componentelor (șasiu, suport), cu pierderea unor suprafețe de strat pictural. Dacă am aminit de salvarea a 47 de creații purtând semnături celebre printre care cele ale lui Nicolae Grigorescu sau Ștefan Luchian, cred că este normal să-i amintim și pe salvatori. Șaisprezece restauratori, de-a lungul celor 30 de ani, au readus la viață lucrările: Raluca Bivol, Horațiu Costin, Adrian și Crenguța Corduban, Sorina Gheorghiță, Augustina Levcenco, Maria Lungu, Gheorghe și Rareș Pătrașcu, Sultana Polizu, Ioan D. Popa, Simona Predescu, Serafim Prodan, Daniela Sălăjan, Dinu Săvescu și Ioan Sfrijan.
Este impresionant la această expoziție să ai ghizi celebri. Povestea fiecăreia dintre cele 11 creații plastice de mare valoare ne este spusă prin intermediul tehnologiei de câte un actor important al Teatrului Național din București.
Poate nu întâmplător, cel care l-a întruchipat pe Ștefan Luchian în celebrul film din 1981, atunci când activezi codul QR din dreptul tabloului „Safta florăreasa”, pe ecranul telefonului ți se deschide un film în care Ion Caramitru îți povestește cu lux de amănunte povestea capodoperei. Și experiență aceasta deosebit de interesantă se repetă de încă zece ori. Amalia Ciolan ne vorbește despre „poetul plastic al florilor” Stefan Luchian și despre lucrarea „Peisaj”, care a făcut parte din tezaurul restituit de Uniunea Sovietică în anul 1956, urmând ca peste 34 ani să fie “rănita grav” în revoluție. Cosmina Olariu este “ghidul” lucrării “Vânat” de Sava Henția, un tablou care provine din colecția particulară a actriței Aura Buzescu. Despre dificilele etape de recuperare, în cazul lucrării “Autoportret” de Ioan Andreescu, ne vorbește Lari Giorgescu. Monica Davidescu este prezentatoarea lucrării “Natură statică” de Sava Henția. „Lupta de la Alma”, lucrarea de mari dimensiuni a lui Theodor Aman, expusă în premieră la Expoziția Universală de la Paris din anul 1855, îl are ghid pe Daniel Badale. Povestea lucrării “Lorica cu crizanteme”, în care Ștefan Luchian a avut-o model pe nepoata sa Laura Cocea, ne este istorisită de Emilia Popescu. Și poveștile, foarte atractive, continuă: Richard Bovnoczki se transpune în vocea lucrării “Țăranii secui îi aduc lui Mihai Viteazu capul lui Andrei Bathory” de George Demetrescu Mirea, Ileana Oleanu ne vorbește despre peisajul lui Ioan Andreescu “La marginea pădurii”, Mircea Rusu despre un alt peisaj al lui Andreescu “Plopi la marginea satului”, iar Alexandru Potocean despre “Găini”, creația aceluiași Ioan Andreescu, artistul doborât de tuberculoză la numai 32 de ani, despre care Nicolae Grigorescu spunea: „Andreescu e cel mai mare artist pe care l-a avut ţara, y compris moi! Dacă ar fi trăit ar fi devenit negreşit marele nostru artist naţional.”
Vizitând această expoziție eveniment, dar și document, ni se relevă un fapt la care cu greu te poți gândi dacă nu-i treci pragul – si obiectele au destinul lor.
