Nu, nu am aşa un profil încât să am de-a face, profesional sau personal, cu rafinata lume a diplomaţiei. Dar cu o anume părticică din acest ansamblu al ministerului de externe tot m-am intersectat. Mai exact, cu arhiva MAE, unde am ajuns iar, după o pauză pandemică.
Şi nu mică mi-a fost mirarea, vorba basmului, să constat că în loc să fiu programat cine ştie când la “sala de studiu”, cum pretenţios se numeşte încăperea de maximum douăzeci de metri pătraţi unde poţi consulta documentele de arhivă care te interesează, alături de nu mai ştiu câţi alţi solicitanţi mai e permis acum, mi s-a spus să vin cu un stick. Da, un stick de memorie. Ce să fac cu el? Păi să vă punem materialele pe el. Am rămas iniţial fără replică. Aşadar nu doar că “materialele” au fost digitalizate, dar ni se şi pun la dispoziţie, să le studiem liniştit şi frumos acasă, fără să aşteptăm la rând şi fără să ni se limiteze accesul după un program limitat. “Vă mulţumesc”, am răspuns, m-am dus cu stick-ul, mi-am luat marfa (care se vede foarte bine şi în format digital) şi am scutit astfel multe zile sau chiar săptămâni de drum şi de aşteptare. Unde mai pui că acum am documentele la îndemână oricând, pentru cine ştie ce referinţe ulterioare mi se va căşuna să fac.
Acum, doar n-o să vă duceţi cu sacul de stick-uri la arhiva MAE; sunt încă dosare care se pot vedea doar acolo. Dar cine ştie, poate aveţi bafta mea. Şi din câte înţeleg, digitalizarea va continua. Nu ştiu dacă pandemia a dus la această iniţiativă, dar cu brânci sau nu, ea s-a produs şi înfăptuitorii ei merită felicitări!
________________
Foto: pixabay.com
