Motto: ,,Atunci printr-o geană de nouri, deschisă,
Din ochiu-i albastru se vede o stea,
Ce-mi miruie fruntea c-o rază de vise,
C-o rază de nea”. Mihai Eminescu
Scriu aceste rânduri în zorii zilei de 26 ianuarie, 2021.
Conform Organizației Națiunilor Unite, azi este Ziua Internațională a Vămilor.
Alături de salariații vămilor, eu cred că sărbătoresc și călătorii peste tot felul de granițe, dar și visătorii, care măcar cu gândul cutreieră planeta în lung și în lat.
Printre ei, la categoria voiajorilor mă înscriu și eu cu umilință.\
În afară de modestele drumuri prin țară, ori peregrinări mai sofisticate peste meridianele globului, în calitate de gazetar specializat 25 de ani pe probleme internaționale, având privilegiul să însoțesc șefi de state, guverne și ministere de externe peste oceanele și mările mapamondului, am dorit să pornesc în deplasări interminabile. A fost un vis realizat târziu, deoarece copiii trebuiau să termine școlile, iar părinții nu puteau să fie lăsați în voia sorții. Primii au terminat instruirea prin instituții de învățământ, iar cei care mi-au dat naștere sunt într-o altă dimensiune. Abia atunci am putut să fac drumuri fără întoarcere. Deci încotro? Am ales Breaza pentru rațiuni care au fost amintite în articolul precedent.
Aici m-au atras personalitățile culturale. Prima dintre ele este figura tragică a lui Mihail Sebastian.
Cea mai importantă casă din Breaza, este cea în care au scris Mihail Sebastian și Mircea Eliade. Acum, acolo stau profesorii Ungureanu, doi oameni aparte, care au intrat în categoria prietenilor. Soția este specializată în domeniul istoriei, iar soțul e matematician.
Am început cu versuri eminesciene, despre stele, deoarece după 15 ianuarie am revenit în acest unic univers poetic, dar și pentru că ,,Steaua fără nume”, spectacolul lui Mihail Sebastian s-a filmat, de mai multe ori, în gara intitulată Breaza haltă. Alt mic argument este că povestea cu Alcor și Mona m-a impresionat, mi-a mers direct în centrul sufletului.
Seara și noaptea privesc bolta înstelată precum profesorul Miroiu, să caut noi stele fără nume.
În centrul orașului Breaza este un monument care îi poartă numele. După ce am citit cărțile sale, merg să pun mâna pe piatra rece să îi dau din căldura mea.
Sebastian a fost un om de litere, evreu de origine, care a scris roman, dramaturgie și critică literară. A fost de asemenea activ ca publicist, ținând printre altele și cronică muzicală.
Născut cu numele de Iosif Hechter într-o familie din Brăila, Mihail Sebastian face studii universitare de drept și filozofie la București. Reprezentarea pieselor sale a fost interzisă din cauza faptului că era evreu. Piesa ,,Jocul de-a vacanța” este interzisă, iar pentru a putea reprezenta piesa ,,Steaua fără nume” a folosit un al doilea pseudonim, Victor Mincu. Piesa ,,Ultima oră” s-a jucat după moartea lui Sebastian, la Teatrul Național București,
Moare în plină tinerețe creatoare, la numai 37 de ani, lovit de un camion. A debutat cu Fragmente dintr-un carnet găsit (1932).
Titluri din proză ,,Femei”, nuvele, 1932, ,,Orașul cu salcâmi” (1935), roman, ,,Accidentul” (1940), roman, ,,De două mii de ani. Texte, fapte, oameni” (1935), roman, și ,,Cum am devenit huligan”, dosarul receptării sale.
Dramaturgia și publicistica, precum și două volume de jurnal. Asta e tot! Cât ar mai fi putut scrie după 37 de ani…
Când vin cu trenul în gara din Breaza, mă gândesc teribila întâmplare care a dat substanță spectacolului său ,,Steaua fără nume”. Am văzut această piesă remarcabilă în multe interpretări.
Dacă am început cu Eminescu, să terminăm tot cu el:
,,O, steauă iubită ce-abia stai prin stele,
Un sfânt ochi de aur ce tremuri în nori,
Ai milă și stinge lungi zilele mele ¬
Cobori, o, cobori!”
Aristotel Bunescu – Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
