ȘahDiagrama săptămâniiSăptămâna în șah: 25 - 31 ianuarie. Van Foreest,...

Săptămâna în șah: 25 – 31 ianuarie. Van Foreest, marea surpriză de la Wijk aan Zee 2021

-

promovare onlinespot_img

Marele maestru Jorden Van Foreest a făcut o mare surpriză, câştigând turneul de la Wijk aan Zee, denumit în prezent Tata Steel, după numele holding-ului care este principalul sponsor. În vârstă de 21 de ani, Jorden Van Foreest a primul şahist olandez care câştigă acest superturneu la 36 ani după triumful lui Jan Timman, la ediţia din 1985. „Participând în copilărie la secțiunile de amatori ale festivalului de la Wijk ann Zee, am visat întotdeauna să joc cu cei mai buni din lume. Nici în visurile mele cele mai îndrăzneţe nu m-am aşteptat să câştig vreodată acest turneu!” – a scris Jorden Van Foreest pe Twitter. 

În prima parte a turneului, la conducere s-a instalat marele maestru suedez Nils Grandelius, dar acesta s-a “stins” după înfrângerile suferite la Anish Giri şi la campionul mondial, Magnus Carlsen. Mai mult, în ultima rundă i-a permis lui Jorden Van Foreest să câştige spectaculos, cu un rege care a traversat tabla dintr-o parte în alta în scopul de a sprijini atacul de mat asupra regelui advers. Prin victoria în ultimă rundă, Van Foreest l-a ajuns din urmă în clasament pe celălalt reprezentant al Olandei, Anish Giri, care a obţinut doar o remiză cu spaniolul Anton Guijarro. Pentru stabilirea câştigătorului turneului, Van Foreest şi Giri au disputat două partide de blitz, ambele încheiate remiză, a urmat o partidă Armageddon, în care Giri cu piesele albe a avut 5 minute, Van Foreest, cu negrele 4 minute şi, după mutarea 60, cu o adăugare de trei secunde pentru fiecare mutare efectuată.

Albul a depăşit timpul de gândire înainte de mutarea 63, însă era în poziţie pierdută, după ce, cu trei mutări înainte, era câştigat (vezi diagrama de mai sus). Aici Giri a jucat 60.Ta7?, iar partida a continuat astfel: 60…g2 61.Ta8+ Rd7 62.Td8+ Re7 0-1. Giri ar fi trebuit să joace 60.Nc7!, iar după 60…Tg4 urma 61.Rf1 şi albul ar fi reuşit să împiedice transformarea în damă a pionului negru de la g4.

De remarcat rezultatele excelente ale unor jucători foarte tineri, Alireza Firouzja (de origine iraniană, joacă sub steagul Federaţiei Internaţionale de Şah, FIDE), 17 ani, locul 3 şi Andrey Esipenko (Rusia), 18 ani, locul 4, la egalitate de puncte cu fostul şalanger la titlul mondial Fabiano Caruana (SUA), 28 de ani. Campionul mondial Magnus Carlsen s-a clasat abia pe locul 6, în timp ce francezul Maxime Vachier-Lagrave, liderul intermediar al Turneului Candidaţilor de la Ekaterinburg, întrerupt în martie din cauza pandemiei, a încheiat turneul de la Wijk aan Zee pe penultimul loc.

***

Noii antrenori-coordonatori ai loturilor de juniori ale României sunt Elena-Luminița Cosma (loturile de junioare) și Nad-Titus Petre (loturile de juniori). Decizia a fost luată de Consiliul Director al FRȘah la propunerea Colegiului Central de Antrenori. Marea maestră Elena-Luminița Cosma a jucat la 12 ediţii ale Olimpiadelor de şah pe echipe şi are un bogat palmares care cuprinde un titlu de campioană mondială de junioare şi trei titluri de campioană a României. Maestrul internaţional Nad-Titus Petre a condus, ca antrenor, delegațiile de juniori ale României, la mai multe competiţii, inclusiv la Campionatul European pe echipe din 2018, unde țaranoastră a câștigat medaliile de aur. În aceeași ședință a Consiliului Director, au fost reconfirmați ca antrenori ai echipelor olimpice ale României marii maeștri Ciprian Nanu (echipa feminină) și Alin Berescu (echipa masculină).

***

La 30 ianuarie a încetat din viaţă antrenorul emerit Șerban-Constantin Neamțu, unul dintre cei mai apreciaţi antrenori din şahul feminin. Născut la 11 februarie 1934, la Sibiu, a avut o carieră promițătoare ca jucător. A câștigat medalia de bronz la Campionatul Național de seniori din 1964, s-a impus în 1976 în puternicul turneu de la Satu Mare, iar în 1982 a obținut titlul de Maestru FIDE.

După 1970 s-a dedicat preponderent muncii de antrenor, pregătind echipa Medicina Timișoara, cu care a obținut nouă titluri naționale, între anii 1972 și 1984. Margareta Mureșan, jucătoarea numărul 1 a formației timișorene (din care mai făceau parte Dana Nuțu, Gertrude Baumstark, Ligia Jicman și Suzana Makai), a obţinut, în 1982, calificarea în sferturile de finală ale meciurilor candiatelor la titlul mondial, sub îndrumarea lui Șerban Neamțu. Alături de antrenorul emerit Mircea Pavlov, Şerban Neamţu a pregătit echipa feminină a României timp de peste un deceniu, cu performanțe extraordinare la Olimpiade: medalie de argint în 1982, medalii de bronz în 1984, 1986 și 1994.

Soluția Diagramei de săptămâna trecută 

Diagrama din articolul precedent a apărut în partida dintre Lubomir Kavalek, cu piesele albe și  Milan Matulovic (Iugoslavia), cu piesele negre, la Turneul internațional al României, disputat în primăvara anului 1966, la București. Lubomir Kavalek a câştigat după o spectaculoasă combinaţie: 19.Txf6!! Nxf6 20.Cf5!! gxf5 21.g3 [21…Dh3? 22.Cxf6+ Rf7 23.Nf1+-; 21…Dg5 22.Nxg5 Nxg5 23.De2+-] 21…Nc3 22.bxc3 Dd8 23.exf5 Cg7 24.Ng5 Df8 25.Cf6+ Rh8 26.Cxd7 Df7 27.Cf6 Ch5 28.Cxh5 Dxh5 29.Nf6+ Rg8 30.Ne4 h6 31.Dxd6 Te8 32.Nd5+ [32.Nd5+ Rh7 33.Dd7+] 1-0    

________________________

Foto: Jorden van Foreest, câștigător al prestigiosului turneu de la Wijk aan Zee, ediția 2021. Sursa: Jurriaan Hoefsmit, Tata Steel Chess Tournament 2021

Stefan Baciu
Ștefan Baciu este jurnalist la Radio România Internațional și maestru FIDE. În perioada studenției a câștigat trei medalii cu echipa Politehnica București în Campionatul național pe echipe mixte, bronz – 1983, argint – 1985 și aur – 1988. Din 1992 este jurnalist la Radio România Internațional, post al Societății Române de Radiodifuziune. A scris comentarii despre mari turnee, a prezentat portrete ale unor personalități din lumea șahului și a transmis pentru Radio România Actualități relatări de la mari competiții organizate în țară sau în străinătate. A fost prezent, ca jurnalist, la patru ediții ale olimpiadelor de șah pe echipe, Istanbul – 2000, Bled – 2002, Torino – 2006 și Dresda – 2008. Atunci când timpul îi permite, se așază la masa de joc, reușind uneori să obțină victorii chiar și partide cu mari maeștri. În 2015 și-a adăugat în palmares două titluri de campion național de veterani la blitz și dezlegări.

Random posts

Fotbal: Lider surpriză în campionatul României

Cine se uită bine la cum arată clasamentul actual, după două etape din actuala ediție a Ligii I la...

Incredibil: Roboții îi educă pe oameni!

Fiecare zi reprezintă un prilej de uimire în fața noilor realități. Din infinitul ciclu de subiecte din domeniul intitulat ...

Îl așteptăm pe Moș Crăciun

O pictoriță cu un talent deosebit ne demonstrează astăzi că scrie foarte bine. Dar, mai întâi, să o lăsăm să...
promovare onlinespot_img

Invitație în realitatea de dimensiuni fantastice

De multe ori realitatea depășește închipuirea noastră. Capătă cele mai ciudate forme. Astăzi, la debutul toamnei calendaristice mă gândesc...

5 medalii de aur pentru România la Balcaniada de șah online juniori

Rezultate foarte bune ale juniorilor noștri la Balcaniada online desfășurată în zilele de 31 octombrie – 1 noiembrie,în condițiile...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi