ȘahDiagrama săptămâniiSăptămâna în șah: 22 - 28 februarie 2021....

Săptămâna în șah: 22 – 28 februarie 2021. Turneul candidaţilor la titlul mondial – Punct şi de la capăt!

-

promovare onlinespot_img

Turneul Candidaților la titlul mondial va fi reluat la 18 aprilie, tot la Ekaterinburg, în Rusia, conform anunțului făcut de Federația Internațională de Șah, FIDE. FIDE a mai avut o tentativă de a organiza returul Turneului Candidaţilor în toamna anului trecut, însă a renunţat din cauza restricţiilor de călătorie. 

În urmă cu un an, pe fondul răspândirii în întreaga lume a coronavirusului, FIDE a menţinut decizia de a găzdui Turneul Candidaţilor la Ekaterinburg, anunţând că va lua măsuri de protecţie sanitară, tocmai în scopul desfăşurării, în bune condiţii, a turneului. Cei doi jucători din China, Ding Liren și Wang Hao, au venit mai devreme şi au stat în carantină, însă nu au fost însoţiţi de secundanţi. Pentru cei trei jucători din Rusia, Ian Nepomniachtchi, numărul 4 mondial, Alexandr Grischuk și Kiril Alekeenko, deplasarea în oraşul din Urali nu a fost o problemă, însă ceilalţi au avut dificultăţi din cauza introducerii, de la o zi la alta, a unor restricţii de călătorie. Fabiano Caruana, de exemplu, a ajuns la Praga, venind din Statele Unite, dar cursa spre Rusia a fost anulată, însă, în cele din urmă, Caruana a ajuns în Rusia, după o escală în alt stat european. FIDE a decis oprirea turneului după 7 runde, iar jucătorii au avut mari emoţii legate de întoarcerea în ţările lor din cauza suspendării tot mai multe curse aeriene internaţionale. Pe primele locuri, în clasamentul intermediar, cu 4,5 puncte, sunt Ian Nepomniachtchi şi francezul Maxime Vachier-Lagrave, intrat în turneu după retragerea azerului Teimour Radjabov, retragere motivată de răspândirea Covid 19. Pe următoarele locuri, tot la egalitate, Fabiano Caruana (Statele Unite), Alexander Grischuk, Wang Hao şi Anish Giri (Olanda), fiecare cu 3,5 puncte. Pe ultimele locuri, cu 2,5 puncte, se află Kirill Alekseenko şi Ding Liren, care au şanse foarte mici de a câştiga turneul. 

La vremea respectivă au fost multe comentarii legate de faptul că unii jucători au jucat sub presiune şi stresaţi din cauza pandemiei, un exemplu fiind chinezul Ding Liren, numărul 3 mondial. Timp de un an, jucătorii de top mondial au participat mai ales la turnee online, iar puţinele competiţii disputate faţă în faţă, la tablă, nu indică un favorit la câştigarea Turneului Candidaţilor. Maxime Vachier-Lagrave a urcat de pe locul 8 pe locul 5 în topul mondial, însă pe de altă parte rezultatul lui de la Turneul Tata Steel disputat în ianuarie, în Ţările de Jos, a fost un dezastru. Din „pole position” pleacă rusul Ian Nepomniachtchi, însă un punct de recuperat în retur, adică o victorie în partida directă, nu ar fi o problemă pentru Alexander Grischuk, Wang Hao sau Anish Giri şi mai ales pentru Fabiano Caruana, numărul doi mondial conform coeficientului ELO, care a avut rezultate bune în turneele pe care le-a jucat. 

Aflat în partea estică a Munților Urali, Ekaterinburg este o destinație importantă pentru turismul din Rusia, fiind alături de Moscova, Sankt Petersburg, Novosibirsk și Vladivostok în cele mai vizitate orașe din Rusia. Orașul a fost fondat în 1723 și poartă numele soției țarului Petru cel Mare, Ekaterina. Este un important centru minier, industrial și comercial, are multe clădiri foarte înalte și circa 1,5 milioane de locuitori. Între 1924 și 1991 orașul a purta numele de Sverdlovsk după numele unui conducător bolșevic, Iakov Svedlov. Sunt multe atracţii turistice, printre care aşa-numita „Biserică de pe sânge”, ridicată în apropierea locului în care a fost executată de către bolșevici, în vara anului 1918, familia țarului Nicolae al II-lea. Apoi este un muzeu al geologiei foarte interesant unde, pe lângă probe de minerale adunate dintr-o zonă bogată în metale feroase și neferoase, se află și multe resturi de meteoriți. Mai este și Muzeul Tehnologiei militare deoarece aici a fost mutată industria sovietică în timpul celui de-al doilea război mondial. Turneul candidaților la titlul mondial la șah va fi reluat, probabil, tot în acelaşi loc, la Centrul de Congrese din Ekaterinburg. Președintele FIDE, Arkady Dvorkovich, și-a exprimat speranța că  riscurile vor fi mai mici decât în urmă cu un an și că toți cei opt jucători vor veni la Ekaterinburg pentru a continua turneul. 

Câștigătorul Turneului Candidaților va juca meciul pentru titlul mondial cu deținătorul acestuia, norvegianul Magnus Carlsen. Meciul pentru titlul mondial va fi organizat în Dubai, în perioada 24 noiembrie – 16 decembrie, în formula cel mai bun din 14 partide. 

***

Ce fac unii șahiști atunci când, din cauza pandemiei, nu au turnee în care să joace? Se apucă de altceva și uneori câștigă chiar mai bine!

Marele maestru estonian Ottomar Ladva a câștigat 525 de mii de dolari, cam cât ar fi câștigat dacă ar fi pierdut meciul pentru titlul mondial la șah. Banii aceștia i-a câștigat, ei bine! la un campionat de poker online. După ce a trecut cu succes prin două turnee de calificare, în finala turneului principal l-a învins în finală pe unul dintre cei mai buni jucători de poker ai lumii, Justin Bonomo, care are câștiguri de peste 53 de milioane de dolari.

Născut în 1997 în țara care l-a dat pe Paul Keres, unul dintre cei mai mari jucători din istoria șahului, Ottomar Ladva a câștigat pentru prima dată campionatul Estoniei la vârsta de doar 15 ani, iar de atunci a mai câștigat alte trei titluri naționale.

Diagrama săptămânii

În runda a 2-a a turului Turneului Candidaţilor, a fost programată partida dintre Maxime Vachier-Lagrave şi Ding Liren, iar desfăşurarea ei a prevestit evoluţia slabă a jucătorului chinez, aflat pe locul 3 în topul mondial. În secvenţa finală a partidei (Diagrama), Maxime Vachier-Lagrave, cu piesel albe, a jucat 36.b7 profitând de faptul că piesele adversarului său se află la marginea tablei, în poziţii pasive. A urmat 36…Nxb7 Nu merge 36…Cxb7 din cuaza 37.Ce4+ Rxf5 38.Cxd6+ Nxd6 39. Ta1 şi albul va rămâne cu un turn în plus după ce va captura nebunul de pe câmpul a8. După 37.Na5 jucătorul chinez a cedat pentru că urma să piardă unul dintre nebuni.

Foto: Biserica din Ekaterinburg ridicată în apropierea locului în care a fost executată de către bolșevici, în vara anului 1918, familia țarului Nicolae al II-lea. Sursa: Wikimedia/ CC BY-SA 3.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=874349

Stefan Baciu
Ștefan Baciu este jurnalist la Radio România Internațional și maestru FIDE. În perioada studenției a câștigat trei medalii cu echipa Politehnica București în Campionatul național pe echipe mixte, bronz – 1983, argint – 1985 și aur – 1988. Din 1992 este jurnalist la Radio România Internațional, post al Societății Române de Radiodifuziune. A scris comentarii despre mari turnee, a prezentat portrete ale unor personalități din lumea șahului și a transmis pentru Radio România Actualități relatări de la mari competiții organizate în țară sau în străinătate. A fost prezent, ca jurnalist, la patru ediții ale olimpiadelor de șah pe echipe, Istanbul – 2000, Bled – 2002, Torino – 2006 și Dresda – 2008. Atunci când timpul îi permite, se așază la masa de joc, reușind uneori să obțină victorii chiar și partide cu mari maeștri. În 2015 și-a adăugat în palmares două titluri de campion național de veterani la blitz și dezlegări.

Random posts

Stejarul lui Vlahuță

Așadar, se poate. E pandemie, dar muzeele sunt încă accesibile, spre deosebire de perioada stării de urgență - cel...

Răfuiala statuilor

(Reiau aici un text de acum aproape trei ani pe care îl scrisesem pentru o revistă intitulată Reporter Global....

Recenzie de carte – o idee de afaceri?

Dacă întrebi un filolog o să-ți spună foarte multe despre ce este și cum se scrie o recenzie de...
promovare onlinespot_img

Ultima zi pentru numele Simona Halep

Începând cu data de 15 septembrie anul 2021, Simona Halep își va schimba numele. Cu alte cuvinte, suntem în...

Campionatul european pe echipe: Ucraina ia aurul, Firouzja trece de 2800 

Datorită unei victorii în runda finală împotriva Armeniei, Ucraina a obținut primele medalii de aur la secțiunea deschisă a...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi