ȘahDiagrama săptămâniiSăptămâna în șah: 19 - 25 aprilie 2021. Noii...

Săptămâna în șah: 19 – 25 aprilie 2021. Noii campioni ai României

-

promovare onlinespot_img

Alessia Mihaela Ciolacu (Clubul Central de Șah București) și Bogdan-Daniel Deac (CS Politehnica Iași) sunt noii campioni ai României. Ambii sunt încă la vârsta junioratului  și câștigă în premieră campionatul României. Bogdan Deac mai avea în palmares un titlu de vicecampion al României în 2018. Din cauza pandemiei, finalele de senioare și de seniori ale României au avut o participare mai redusă, însă aceasta nu scade cu nimic meritul celor care au urcat pe podium.  

De la stânga la dreapta: Sorin Iacoban, președintele Federației Române de Șah, Dinu-Ioan Niculae, arbitrul turneului, Alessia Ciolacu și Bogdan Deac. Foto: pagina de Facebook a Federației Române de Șah.

Alessia-Mihaela Ciolacu s-a impus într-o finală în sistem elvețian cu 12 participante, după ce în rimle 3 runde a reușit să câștige la principalele favorite, marile maestre Corina Peptan și Mihaela Sandu. Probabil că victoria în partida cu Miruna Lehaci, în runda a 5-a a fost hotărâtoare pentru stabilirea ordinii pe podium și, cu siguranță, a fost o revanșă. În urmă cu două săptămâni, Alessia Ciolacu pierdea la Miruna Lehaci în finala de junioare, categoria 18 ani, de la Mamaia și trebuia să se mulțumească cu titlul de vicecampioană națională. Alessia Ciolacu a câștigat titlul de campioană de senioare a României cu 7,5 puncte din 9 partide, podiumul fiind completat de multipla laureată a campionatelor naționale de senioare, Corina Peptan (CSM București) și de Mihaela Sandu (CS Studențesc Medicina Timișoara), fiecare cu 7 puncte. 

Deși este încă la vârsta junioratului, Bogdan Deac este, de câțiva ani, în lotul și în echipa olimpică a României. A obținut titlul de mare maestru în anul 2015, înainte de a împlini 15 ani, iar în acest moment se află pe locul 167 în topul mondial ELO. După un început mai slab, cu o înfrângere în runda a 4-a, suferită în partida cu marele maestru Ciprian Nanu, Bogdan Deac a reușit să recupereze diferența față de primii clasați, obținând 5 victorii în ultimele 5 partide și, cu 7,5 puncte din 9 partide, a câștigat titlul de campion național de seniori al României. Ciprian Nanu (CS Dinamo București), cu 7 puncte și George Stoleriu (CS Politehnica Iași), junior, 19 ani, cu 6,5 puncte au intrat în posesia medaliilor de argint, respectiv de bronz. La finala masculină de la Iași au fost 71 de participanți, o parte dintre aceștia calificându-se din semifinale.

***

Rusul Ian Nepomniachtchi este foarte aproape de a deveni șalanger la tilul mondial. Plecat de pe primul loc, împreună cu francezul Maxime Vachier-Lagrave, în clasamentul de la finalul turului Turneului Candidaților la titlul mondial de la Ekaterinburg (Rusia), Ian Nepomniachtchi a reușit să mențină distanța în clasament față de Fabiano Caruana (Statele Unite) și Anish Giri (Țările de Jos) și, mai mult, a profitat și de forma slabă a lui Maxime Vachier-Lagrave, arătată de francez și în urmă cu 3 luni la superturneul Tata Steel pe care l-a încheiat pe locul 12 din 14.  Turneul Candidaților la titlul mondial trebuia să se dispute în urmă cu un an, dar a fost întrerupt, după încheierea turului, din cauza pandemiei.

***

„New in Chess Classic”, a  5-a etapă a circuitului „Meltwater Campions”, dotat cu un fond de premiere de 1,5 milioane de dolari, a trecut de faza preliminariilor. Este un turneu online, de șah rapid, cu 15 minute timp de gândire la fiecare partidă și 10 secunde pentru fiecare mutare efectuată, în care cei 16 participanți au jucat în sistem turneu, fiecare cu fiecare, pentru a se clasa în primele 8 locuri care asigură calificarea în faza play-off, eliminatorie. În preliminarii s-a impus campionul mondial, norvegianul Magnus Carlsen, cu 10,5 puncte din 15 partide, urmat de Hikaru Nakamura (Statele Unite) și Shakhriyar Mamedyarov (Azerbaidjan), fiecare cu 9,5 puncte, Wasley So (Statele Unite) și Levon Aronian (Armenia/Statele Unite) – 9 puncte, Alireza Firouzja (FIDE),  Quang Liem, Le (Vietnam) și Teimour radjabov (Azerbaidjan) – 8,5 puncte. La acet turneu a fost invitat și marele maestru indian Rameshbabu Praggnanandhaa, în vârstă de 15 ani, recent câștigător al turneului online „Polgar Challenge”, la care au participat 20 de tineri jucători din întreaga lume. La „New in Chess Classic”, tânărul mare maestru indian s-a clasat pe locul 12, reușind să-i învingă, printre alții, pe Teimour Radjabov și pe fostul șalanger la titlul mondial, Sergey Karjakin (Rusia).

După 4 etape și înaintea play off-ului „New in Chess Classic”, în clasamentul general al circuitului „Meltwater Campions”, pe primul loc se află Wesley So (Statele Unite) – 140 de puncte, Magnus Carlsen (Novegia) – 135 de puncte, Teimour Radjabov (Azerbaidjan) – 108 puncte și Anish Giri (Țările de Jos) – 105 puncte.

Diagrama săptămânii

În preliminariile „New in Chess Classic”. Maugnus Carlsen, cu piesele albe, l-a întâlnit pe britanicul Gawain Jones. Poziția din diagramă a survenit după ce Jones a jucat o mutare slabă 31. Dc7? Ar fi trebuit 31…Nf5 A urmat 32.Nxg6! Ng4 33.Nd3 Nxd1 34.Nxb5 axb5 35.Txd1 Te8 36.Td5 Dc4 37.Txh5 Cu amenințarea de a captura turnul  negru din e8 după o serie de șahuri, Df2 – g3+ Th5 – h8+ și Dg3 – e3+ 37…Dd3 38.Dg3+ și, după schimbul damelor, campionul mondial a trecut într-un final câștigat de turnuri, cu doi pioni în plus.

 

Stefan Baciu
Ștefan Baciu este jurnalist la Radio România Internațional și maestru FIDE. În perioada studenției a câștigat trei medalii cu echipa Politehnica București în Campionatul național pe echipe mixte, bronz – 1983, argint – 1985 și aur – 1988. Din 1992 este jurnalist la Radio România Internațional, post al Societății Române de Radiodifuziune. A scris comentarii despre mari turnee, a prezentat portrete ale unor personalități din lumea șahului și a transmis pentru Radio România Actualități relatări de la mari competiții organizate în țară sau în străinătate. A fost prezent, ca jurnalist, la patru ediții ale olimpiadelor de șah pe echipe, Istanbul – 2000, Bled – 2002, Torino – 2006 și Dresda – 2008. Atunci când timpul îi permite, se așază la masa de joc, reușind uneori să obțină victorii chiar și partide cu mari maeștri. În 2015 și-a adăugat în palmares două titluri de campion național de veterani la blitz și dezlegări.

Random posts

Dorul de Breaza a lansat o revistă

Mulți vorbitori renumiți de limbă română au simțit, pe pielea lor, ce înseamnă dorul de Breaza. De la Mircea...

Testări cotidiene în ,,bula” olimpică Beijing 2022

Știu, sunteți sătui de textele despre testare, pandemie, efecte asupra vieții noastre, etc. Dar, vă rog, de la început...

Un film de sah

Aceasta postare face parte din Concursul de eseuri pe teme de sah din cadrul Festivalului de Sah Corporate Pallas...
promovare onlinespot_img

O zi aparte în carnetul reporterului

Drum la Câmpina, județul Prahova, pentru a participa la mai multe momente solemne, în data de 10 mai, 2021....

Richard Rapport își schimbă federația în România

Federația Maghiară de Șah este pe cale să-și piardă unul dintre cele mai mari genii ale sale în șah,...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi