ȘahDiagrama săptămâniiSăptămâna în șah: 18 - 24 ianuarie. Lubomir Kavalek,...

Săptămâna în șah: 18 – 24 ianuarie. Lubomir Kavalek, secundantul lui Fischer, a încetat din viață la vârsta de 77 de ani

-

promovare onlinespot_img

Lubomir Kavalek, un jucător emblematic ai anilor ’60 – ’70, a încetat din viață la 18 ianuarie, la locuința sa din cauza unei afecțiuni incurabile, conform anunțului făcut de soția sa, Irene. Deși a fost unul dintre jucătorii de top mondial, Lubomir Kavalek nu era un exemplu potrivit pentru cei care făceau șah de performanță în țările din blocul comunist al Europei și, de aceea, paranteza care indica țara de adopție (SUA) era de ajuns.

Antrenat de Ludek Pachman, Lubomir Kavalek s-a remarcat în 1962,  când, la 19 ani, câștigă primul titlul de campion al Cehoslovaciei. Doi ani mai târziu este selectat în echipa olimpică a Cehoslovaciei, iar într-un singur an, 1965, obține, pe rând, titlul de maestru internațional și apoi pe cel de mare maestru. În 1966 este invitat la București la puternicul turneu Internațional al României și se clasează pe locul 3 după Viktor Korcinoi și Florin Gheorghiu. În paralel cu participarea la turnee, urmează, la Universitatea Carolină din Praga, cursurile Facultății de Jurnalism și Comunicare.


Evenimentele anului 1968 îi marchează existența, ca foarte multor conaţionali. Invadarea Cehoslovaciei de către trupele sovietice, în noaptea de 20 spre 21 august, îl surprinde pe Lubomir Kavalek la un turneu în vestul Poloniei. Câştigă turneul, iar pe drumul de întoarcere spre Praga, prin Germania Democrată, cumpără, cu banii din premiu, mai multe sticle de vodcă cu care îi „binedispune” pe câțiva militari sovietici, reușind să treacă astfel în Germania Federală, o întâmplare pe care nici nu a confirmat-o, nici nu a negat-o. Tânărul mare maestru Lubomir Kavalek devine „persona non grata” în Cehoslovacia, iar autoritățile fac tot posibilul de a-l șterge din memoria colectivă. O carte de combinații, scoasă într-un tiraj de 18 mii de exemplare imediat după fuga lui în Vest, este retrasă de pe piață, editura înlocuind paginile în care era menționat numele lui. Mai târziu, Lubomir Kavalek menționa cu sarcasm că uneori câștigătorii nu au nume, amintind de celebra jucătoare de tenis Martina Navratilova care nici măcar atunci când a câștigat turneul de la Wimbledon, la trei ani după ce ceruse ceruse azil politic în vestul Europei, nu era menționată în Cehoslovacia. 

Lubomir Kavalek a trăit o perioadă în Germania Federală, după care, în 1970, se stabilește în Statele Unite. Se înscrie la Universitatea George Washington din Washington DC, specializarea literatură slavă, iar în paralel, pentru a se întreține, lucrează ca jurnalist la postul de radio ”Vocea Americii”. În 1972 a fost unul dintre secundanții lui Bobby Fischer în așa-numitul „meci al secolului” de la Reykjavik, meci în care îl deposedează de titlul mondial pe Boris Spassky. Începând din 1973 se dedică exclusiv șahului, iar în 1974 ajunge în primii zece jucători ai lumii. A participat la patru turnee interzonale, însă nu a reușit să se califice niciodată în meciurile candidaților la titlul mondial. A jucat pentru echipa Statelor Unite la șapte ediții ale Olimpiadelor în perioada 1972 – 1986, câștigând titlul olimpic la ediția Haifa 1976, boicotată de Uniunea Sovietică. Trece de la statutul de jucător la cel de antrenor și își redescoperă valența de jurnalist, semnând timp de 23 de ani rubrica de șah a cotidianului The Washington Post și apoi pe cea a cotidianului The Huffington Post.

***

Poziția din diagramă a apărut în partida dintre Lubomir Kavalek, cu piesele albe și Milan Matulovic (Iugoslavia), cu piesele negre, disputată în cadrul Turneului internațional al României, din primăvara anului 1966, la București. Albul a mutat și a câștigat după o spectaculoasă combinație care a destabilizat apărarea regelui negru. 

 

 

 


Articolul precedentUn model de unificare românesc
Articolul următorSteaua lui Sebastian
Stefan Baciu
Ștefan Baciu este jurnalist la Radio România Internațional și maestru FIDE. În perioada studenției a câștigat trei medalii cu echipa Politehnica București în Campionatul național pe echipe mixte, bronz – 1983, argint – 1985 și aur – 1988. Din 1992 este jurnalist la Radio România Internațional, post al Societății Române de Radiodifuziune. A scris comentarii despre mari turnee, a prezentat portrete ale unor personalități din lumea șahului și a transmis pentru Radio România Actualități relatări de la mari competiții organizate în țară sau în străinătate. A fost prezent, ca jurnalist, la patru ediții ale olimpiadelor de șah pe echipe, Istanbul – 2000, Bled – 2002, Torino – 2006 și Dresda – 2008. Atunci când timpul îi permite, se așază la masa de joc, reușind uneori să obțină victorii chiar și partide cu mari maeștri. În 2015 și-a adăugat în palmares două titluri de campion național de veterani la blitz și dezlegări.

Random posts

Crăciun și Anul Nou

Mai sunt puține zile, până când, segmentul de timp numit convențional 2020 va intra în istorie. Urmează 2021, o altă...

La drum printre amintiri luminoase

Ce poate să fie mai frumos decât să călătorești? Puține lucruri, vine rapid răspunsul... Astăzi vă invităm la o călătorie...

Paul Celan și „Oroarea care nu se mai termină”

Între opera lui Paul Celan şi cea a Franz Kafka pot fi identificate mai multe corespondenţe, a spus filologul...
promovare onlinespot_img

INVITAȚIE LA PLOIEȘTI JAZZ FESTIVAL

MOTTO: ,,Muzică, tu ești tovarășul meu de zi și de noapte, la durere și la fericire. Tu ești apă...

Olimpiada bizară: Pamela a reușit să ia nota 0

Oamenii se pregătesc ani în șir pentru a da tot ce este mai bun în ei atunci când intră...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi