După cum, probabil, aţi aflat, producţia de televiziune ‘The Queen’s Gambit’ a câştigat Globul de Aur pentru cea mai bună miniserie, decernat de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood. Pentru cei care nu au văzut serialul, este povestea de succes a lui Bet Harmon, o fată care învaţă să joace şah în orfelinat de la bătrânul fochist al instituţiei. După ce este adoptată, protagonista mini-seriei „Gambitul Damei” are o ascensiune rapidă în lumea şahului, dominată de bărbaţi, având mare succese în turnee internaţionale.
Bet Harmon a devenit peste noapte o eroină pentru adolescentele care visează la o carieră în şah, aşa cum pe vremea copilăriei mele, toţi băieţii doreau să ajungă mari jucători de tenis precum Ilie Năstase, Jimmy Connors sau Bjorn Borg, în timp ce fetele exersau la bara de bătut covoare balansări în stilul Nadia Comăneci sau Teodora Ungureanu. Dincolo de varianta şahistă a visului american, despre o fată care cunoaşte gloria şi câştigă mulţi bani în turnee, mi-a plăcut faptul că, spre deosebire de alte filme şi piese de teatru, în „Gambitul Damei” poziţiile care apar pe tabla de şah provin chiar din variante reale ale teoriei deschiderilor. Mi-a mai plăcut şi faptul că este evidenţiat faptul că succesul în şah este bazat nu doar pe talent, ci şi pe foarte multe ore de pregătire şi de studiu individual. Bineînţeles, sunt şi erori ale scenaristului şi regizorului pe care nu au cum să nu le observe jucătorii de şah care au participat în turnee, precum doborârea regelui propriu pe tablă de către un jucător care se recunoaşte învins sau faptul că învingătorul duce fişa de partidă arbitrilor care înregistrează rezultatele stând la o masă situată în afara sălii de joc.
Indiscutabil, „Gambitul Damei” este un vector de promovare a jocului de şah. După ce acest serial a devenit popular, au fost găsite exemple de doamne şi domnişoare care ar semăna cu personajul Bet Harmon, însă, de cele mai multe ori, comparaţia este forţată. Povestea lui Bet Harmon seamănă cu a legendarului şahist american Bobby Fischer crescut de o mamă singură, asistentă medicală, cu venituri modeste. În lumea reală, sunt puţine şahiste care au avut succes jucând împotriva bărbaţilor, fără a câştiga însă turneul, precum suedeza Pia Cramling şi campioanele mondiale Nona Gaprindaşvili şi Maia Ciburdanidze. Aş remarca, însă, două jucătoare care au fost, cu adevărat, învingătoare: Judit Polgar, singura femeie care a jucat împotriva bărbaților într-un turneu al candidaților la titlul mondial și Vera Menchik, prima campioană mondială din istoria șahului.
Vera Menchik a demonstrat că șahul nu este un joc exclusiv pentru bărbați, uluind publicul datorită victoriilor obținute împotriva unor jucători celebri. La un moment dat declara: „Noi, femeile, nu avem trecut în șah, dar avem prezent și viitor”. Vera Menchik s-a născut la Moscova, la 16 februarie 1906 și a învățat să joace șah la vârsta de 9 ani, împreună cu sora ei, Olga, cu un an mai mică, de la tatăl lor, Frantisek Menchik, care le cumpărase un set de piese. Familia Verei era prosperă, tatăl, ceh de origine, fiind proprietarul unei mori și administrator al unor moșii ale unor nobili ruși, iar mama, Olga Illingworth, englezoaică, era guvernantă. După Revoluţia bolşevică din 1917, familia Menchik a pierdut toată averea. În 1921, familia Menchik a reușit să plece din Uniunea Sovietică, însă părinții au divorțat imediat. Tatăl s-a întors în Boemia, iar mama s-a stabilit la Hastings, împreună cu cele două fiice. Nu există o explicație pentru faptul că Vera Menchik, cu mamă englezoaică și cu tată ceh, nu vorbea decât limba rusă, însă a avut probleme de adaptare până când a învățat limba engleză. Cum șahul se joacă în liniște, nefiind nevoie de comunicare, clubul de șah din localitate a fost o soluție convenabilă pentru Vera Menchik. Primul antrenor a fost englezul John Drewitt, însă șansa Verei Menchik a fost aceea că la clubul de șah din Hastings era și unul dintre cei mai buni jucători din acea perioadă, maghiarul Geza Maroczy. Acesta a învățat-o principiile de bază ale jocului de șah și cum să transforme în victorie micile avantaje pe care le obținea într-o partidă. A câştigat primul campionat mondial feminin din istoria șahului, organizat de Federația Internațională de Șah, FIDE, în 1927 la Londra, în paralel cu olimpiada de șah pe echipe, însă, întrucât nu avea cetăţenie britanică, Vera Menchik a fost considerată ca reprezentantă a Rusiei. A obţinut cetăţenia abia în 1937, după căsătoria cu Rufus Stevenson, secretarul Federației Britanice de Șah, un bărbat cu 31 de ani mai în vârstă. Până atunci, câştigase alte cinci ediții ale campionatului mondial feminin, reprezentând Cehoslovacia, țara natală a tatălui ei, cu care Vera ținuse legătura prin scrisori. În toată această perioadă cât a deținut titlul mondial, Vera Menchik a jucat în foarte multe turnee împotriva celor mai valoroși șahiști ai lumii.
În 1929, Vera Menchik s-a înscris la turneul de la Carlsbad, actualul oraș Karlovy Vary din Republica Cehă, ceea ce a provocat nemulțumirea jucătorului austriac Albert Becker, viitor campion olimpic în 1939, la Buenos Aires, cu echipa Germaniei. Acesta a declarat că este ridicol ca o tânără de 25 de ani să joace împotriva unor jucători consacrați. Mai mult, a propus ca, în cazul puțin probabil în care un jucător ar fi fost învins de „englezoaică”, acesta să devină automat membru al unui așa-numit Club Vera Menchik. În mod ironic, primul membru al Clubului a fost chiar Albert Becker, învins de Vera Menchik la acel turneu. Peste 40 de jucători renumiți au devenit membri ai Clubului Vera Menchik, pe lista învinșilor fiind, între alții, Harry Golombek și Frederic Yates, multipli campioni ai Marii Britanii, Samuel Reshevsky, de opt ori campion al Statelor Unite și campionul mondial Max Euwe.
Considerată cea mai bună jucătoare de șah din toate timpurile, Judit Polgar s-a menținut pe prima poziție în clasamentul mondial ELO din ianuarie 1989 până în martie 2015, adică timp de peste 26 de ani, iar în anul 2005 a ajuns pe locul 8 în topul mondial ELO masculin. Mai mult decât atât, Judit Polgar este singura jucătoare din lume care a învins nu mai puțin de 11 foști sau actuali campioni mondiali, în ordinea cronologică: Vasily Smyslov, Boris Spassky, Anatoly Karpov, Garry Kasparov, Alexander Khalifman, Viswanathan Anand, Ruslan Ponomariov, Rustam Kasimdzhanov. Veselin Topalov, Vladimir Kramnik și, ultimul pe listă, actualul campion mondial Magnus Carlsen.
Judit s-a născut la 23 iulie 1976 la Budapesta și a învățat să joace șah ca și surorile mai mari, Zsuzsa și Sofia, de la tatăl lor, László Polgár, cel care împreună cu soția, Klara, le-a făcut fetelor un program special, inclusiv școlarizare la domiciliu, un concept care a întâmpinat multă rezistență din partea autorităților comuniste. Pe de altă parte, nu puțini au fost cei care au criticat acest sistem de educație și de antrenament la șah, acuzându-i pe părinți că fetițelor le-a fost furată copilăria, însă în lumea sportului, mai ales în gimnastică, sunt multe exemple de campioni care au făcut, la vârste foarte mici, primii pași spre înalta performanță. Polgar tatăl a creat acest sistem de pregătire subliniind faptul că „geniile nu se nasc, ci se modelează”. El a fost împotriva ideii ca fiicele sale să participe numai la turnee feminine și considera că femeile sunt capabile să obțină rezultate similare cu cele ale bărbaților în activitățile intelectuale, intrând în conflict cu Federația de șah din Ungaria.
Primul succes major al celor trei surori și, implicit, o confirmare a eficienței sistemului de pregătire inventat de Laszlo Polgar, a venit în noiembrie 1988, la Olimpiada de șah pe echipe de la Salonic. Echipa feminină a Ungariei, alcătuită din Zsuzsa Polgar, 19 ani, Judit Polgar 12 ani, Ildiko Madl, 19 ani și Sofia Polgar, 14 ani, câștigă titlul olimpic devansând echipa de superjucătoare a Uniunii Sovietice, a cărei lideră era campioana mondială Maia Ciburdanidze. Judit Polgar a stabilit un rezultat de excepție, 12,5 puncte din 13 partide disputate, adică o singură remiză și 12 victorii. După această performanță, trece pe primul loc în topul mondial ELO, detronând-o pe campioana mondială Maia Ciburdanidze. În 1990, la Olimpiada de la Novi Sad, surorile Polgar câștigă un nou titlu olimpic pentru Ungaria. A fost ultimul concurs feminin la care a participat Judit care, din acel moment, a jucat numai în competiții masculine. În 2005 devine prima femeie din istoria șahului care participă la campionatul mondial individual masculin, un turneu cu 8 jucători. In 2011, Judit Polgar câștigă medalia de bronz la Campionatul european masculin, organizat în Franța. „Talentul și ambiția trebuie să fi juca un rol semnificativ, dar mediul familial a fost cel mai important factor” sublinia Judit Polgar atunci când argumenta succesele pe care le-a avut de la o vârstă mică. „Am fost norocoasă să fiu cea mai mică dintre surori, așa că părinții mei aveau deja o bogată experiență atunci când au început să mă ridice ca jucătoare de șah”.
În 2014, Judit Polgar și-a anunțat retragerea din șahul competițional, însă a rămas apropiată de lumea șahului. De atunci a organizat în fiecare an la Budapesta, orașul în care locuiește împreună cu soțul și cei doi copii, un eveniment cu o largă participare internațională – Global Chess Festival – prin care încearcă să promoveze șahul în rândul copiilor.
În diagramă este poziţia apărută într-o partidă jucată cu piesele albe de Vera Menchik în turneul Masters de la Londra, din 1932, împotriva britanicului George Alan Thomas. Jucătoare strategică, Vera Menchik nu a ratat combinaţia care a pus capăt partidei: 20.f6+! Rh8 (La 20…Rxf6 urmează 21.Dg5+ Rg7 22.h6+ Rg8 23.Df6 şi mat imparabil la g7) 21.Dh6 axb2+ 22.Rb1 Tg8 23.hxg6 fxg6 24.Dxh7+! Un sacrificiu de damă după care urmează mat forţat, cu turnul pe coloana „h” care a însemnat un nou membru în clubul „Vera Menchik”!
