CulturăRaftul AteneiȘahul ca înot

Șahul ca înot

-

promovare onlinespot_img

Pe de o parte, ținând cont de vechimea șahului și de numărul mare de jucători care în timp au practicat acest sport, se poate spune că literatura despre șah este destul de săracă. Pe de altă parte, dacă începi să numeri, sau mai bine zis să-i enumeri, pe cei ce au scris despre lumea șahului, ajungi la o listă interesantă: Stefan Zweig, Vladimir Nabokov, Edgar Allan Poe, Lewis Carroll, Mihail Sadoveanu, Sergiu Than, Robert Löhr – ca să-i menționez doar pe cei câțiva care îmi vin acum în minte. 

Cu toate că par amestecate, cărțile celor de mai sus au ceva în comun. Sigur, toți pornesc de la o simpatie – cel puțin, dacă nu cumva o pasiune – pentru șah. Toți lasă impresia că s-au documentat temeinic înainte de a scrie o nuvelă sau un roman despre șah și șahiști. Îi diferențiază apoi talentul și puterea narativă, inspirația și poate și șansa de a aparține unei literaturi mai mici sau mai mari. Dar cel puțin în cazul meu, există un punct pe care niciunul nu-l depășește. Șahul rămâne de fiecare dată exterior, un obiect asupra căruia se exercită documentarea și talentul scriitoricesc. La extrem, dacă înlocuim șahul cu alt sport, sau cu bridge-ul, sau cu o altă disciplină intelectuală de circulație mai mare, nuvelele și romanele lor ar putea rezista foarte bine, suscitând aceleași emoții și reflecții. Ce mi se pare că lipsește din literatura șahului este ceva scris de șahist. De scriitori intrați în pielea șahiștilor am auzit; șahiștii care devin scriitori sunt mai rari. N-am întâlnit (aproape) niciunul. Și observația rămâne valabilă dacă înlocuim scriitorii cu regizorii. 

De la această regulă nu face excepție nici scriitoarea japoneză contemporană Yōko Ogawa. Și ea i-a studiat bine pe șahiști, i-a întrebat și i-a ascultat, s-a familiarizat cât mai bine cu regulile acestui joc. Se vede din siguranța cu care vorbește de intimitățile șahului. Dar pe undeva, ea pare să fi găsit o cale de a dovedi o familiaritate mai mare cu lumea șahului, una care se apropie și mai mult de raportarea practicianului acestui cult numit și șah. Nu este o cale nouă, și nici nu dată de o intuiție formidabilă a „sufletului” șahistului, ci în definitiv este o tehnică literară consacrată. Scriitura lui Yōko Ogawa prezintă o ușurință formidabilă de a introduce irealul în cotidian în cel mai firesc mod cu putință. Fără să fii în vreun fel deranjat sau contrariat, te trezești citind-o vecin bun cu un elefant care înoată în aer, cu fetița prinsă între două clădiri și cu băiețelul născut fără buze. Acțiunile lor ți se par naturale, le înțelegi pe loc, se înscriu într-o logică și într-o succesiune cu cel mai firesc aer din lume. O asemenea abordare a (i)realității face și din tabla sau piesele de șah niște prezențe normale, familiare, care alunecă între planurile închipuirii sau ale realului cu cea mai comună naturalețe. De aceea, la Yōko Ogawa nu mai simți șahul ca obiect al scriitoarei și ca subiect al cărții ei. El este asumat complet în pasta scriiturii cu aceeași dăruire cu care jucătorul își asumă șahul. De aici și impresia de mare familiaritate cu șahul pe care romanul lui Yōko Ogawa îl lasă, în contrast cu alte scrieri care au acest joc ca sursă de inspirație.

Rezultă așadar o carte care curge de la sine, care se citește de la sine. La această tranziție contribuie și fraza scurtă, clară, dar și înlănțuirea acțiunii. Până la urmă, odată găsită logica irealului, descrierea lui nu mai e o problemă așa de grea. De exemplu, titlul romanului, aparent complicat – Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica – devine cât se poate de firesc după primele capitole ale cărții. Și are, va observa cititorul, și o încărcătură șahistă considerabilă, pe care jucătorii chiar o simt în timpul partidelor lor. 

_________________

Yōko Ogawa, Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica, traducere din limba japoneză și note de Raluca Nicolae, editura Humanitas, București, 2020, 272 de pagini, format 13 x 20 cm.

Ionut Iamandi
Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități cu o experiență de presă de peste 25 de ani. A fost redactor la secția română a BBC World Service de la București și Londra și redactor-șef la adevarul.ro. Comentator pe teme de actualitate și istorie recentă la săptămânalul cultural Dilema Veche, la săptămânalul Reporter Global, la revista lunară Historia și la publicația online Veridica.ro. Autor al volumelor „De comuniști am fugit, peste comuniști am dat. Povestea unui refugiat din Basarabia” - editura Vremea, 2022, „Șahiștii. Povestiri” - editura Eikon, 2021, „Săptămâni interioare. Jurnal de coronavirus” - editura Eikon, 2020 și „Anul electoral 1946. PCR în campanie la radio” - editura Vremea, 2019.

Random posts

Finalele MCCT: Carlsen și So, în fruntea tuturor

Magnus Carlsen l-a spulberat pe Jan-Krzysztof Duda în 18 mutări la începutul finalei de la the Meltwater Champions Chess...

Conectați în perioada de concedii II

Anunț: Chess Business Club Pallas Athena organizează în data de 19.08.2020 la Grand Hotel Continental București, începând cu ora 18:00...

„Șahiștii”, pe scena Romanian Design Week 2022 #RDW

Printre cele 15 cărți prezente în expoziția „Bun de tipar” din cadrul Romanian Design Week 2022 se numără și...
promovare onlinespot_img

Pictura în ziua inimii

4.5.4. Sau 4 florar ora 4. Ora la care au debutat treburile cotidiene din noua zi. Pentru un personaj...

Cum e cu instaurarea și cu prăbușirea comunismului

Există o expresie care a făcut carieră și care nu mai poate fi ocolită cu ușurință: prăbușirea comunismului. Expresia...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi