Nu știu dacă e cel mai bun titlu. M-am mai gândit la hienă, dar și hiena are o demnitate a ei, atunci când, în haită, înfruntă leoaicele care tocmai au vânat ceva. Șacalul e mai potrivit pentru că e mai singuratic în furtișagurile lui. M-am mai gândit apoi la tigru, dar tigrul, deși singuratic, e maiestuos și masiv, el se furișează ca să atace, nu ca să șterpelească.
Apoi am observat o asemănare. Șahalul poate fi un șacal care joacă șah. Așa că șahalul să-i rămână numele. Îl vezi prin turnee cum se prelinge pe lângă ziduri ca să ajungă la masa lui. A așteptat să te așezi la tablă ca să te studieze, să te adulmece. Vine și îți întinde o mână alunecoasă, moale, retractilă și joacă ferit și gheboșat toată partida, evitându-ți privirea. El nu învață variantele de deschidere ca să le pătrundă sensul; el le studiază pentru capcane, pe care le preferă liniilor principale doar-doar adversarul va pica în ele și îl va buzunări apoi mai bine.
Am jucat odată online cu un șahal și i-am mai surprins o tehnică. Șahalul nu renunță, oricât de jos ar cădea. Avea o tură sau o damă în minus, nu contează, era complet pierdut, dar nu ceda. Pentru oricine e jenant, nu și pentru el. El nu poate sesiza nuanțe precum ridicolul. Jucam la zece minute partida, fără miză, doar de distracție. Dar șahalul nu se poate distra, la el lucrurile acestei lumi se împart strict în două categorii: în cele ce se pot fura și cele ce nu se pot fura încă. La el, totul e câștig, niciodată onoare, nici măcar în joacă.
L-am rupt pe șahal, nu mai avea nicio șansă în partida noastră online. Și atunci șahalul apelă la tehnica lui supremă, de care nu știam: a făcut pe mortul. Aveam fiecare câte opt minute pe ceas și șahalul nu mai muta. A trecut un minut, au trecut două, au trecut trei, au trecut cinci. Șahalul nu ceda, dar nici nu muta. Zăcea pe undeva, nu știu unde, pentru că nu îl vedeam. Cred că abia mai respira, ca să nu îl simt. Nu mișca, nici măcar nu clipea. A mai trecut un minut, am intrat în ultimele treizeci de secunde.
Și deodată șahalul a țâșnit. A făcut o mutare, apoi alta, rapid, încercând să scape, să înșele, să se ferească, să șterpelească măcar o jumătate de punct. Crezuse că am plecat, că m-am considerat deja câștigător, că m-am culcat pe o ureche – și atunci a încercat să muște. Nu știam de tehnica asta a lui, dar nici el nu știa că la rându-mi am minima experinență că în șah îți poate oricând sări în față un șahal. I-am ținut piciorul pe gât, opt minute, apăsat, până când a pierdut. Așa se face cu șahalii, altfel îți scapă și îți râd în nas.
(se dedică șahului, care-i acceptă și pe șahali)
Foto: René Schindler/ Pixabay
