Nu mai poți deschide radioul sau televizorul fără să auzi vreun politician sau vreun jurnalist făcând referire la „români”. „Românii s-au săturat de acest guvern”. Sau: „Românii au încins grătarele”. Sau: „Românii vor să scape de mască”. Sau: „Copiii românilor ar putea fi vaccinați din această vară”. Și: „Românii vor redeveni români”.
Toate sunt culese recent din presă. Ultima îi aparține lui Traian Băsescu și e o culme a românomaniei. De altfel, inițiatorul acestui element de jargon este chiar fostul președinte. Când a fost încolțit cu suspendările din funcție, el a lansat public această expresie, care apoi s-a răspândit cu iuțeala unui incendiu.
Știu, una dintre schemele care funcționează ireproșabil la noi, dar și aiurea, este spiritul de turmă, care duce la preluarea de formule și reacții pe nemestecate. E poate un reflex: până te dezmeticești, te simți dator să faci ce fac și alții; problema e că mulți nu se dezmeticesc niciodată. Iar „românii” nu e doar o exprimare dintre zecile și sutele care au circulat în timp; ea este una dintre cele mai perverse, având în vedere multitudinea de situații în care poate fi folosită. Dacă spui „credincioșii”, sau „minerii”, sau „elevii” te referi la o situație anume; dar „românii” pot fi invocați cu efect sporit în toate ocaziile.
Mecanismul e simplu: ce argument să mai prezinți dacă cel din fața ta știe ce vor românii, care, nu-i așa? sunt autoritatea supremă, politică sau de orice altă natură convenabilă. Dacă „românii” au ieșit în stradă, cine mai ești tu să îi contrazici? Sunt aici două falsuri înlănțuite strâns, de unde și efectul de intimidare: că ar exista o voință sau o atitudine comună a „românilor” (lucru absolut discutabil) și că ar exista cineva, cu evidente puteri clarvăzătoare, care poate cunoaște această voință (lucru absolut contestabil). Și culmea e că cele două falsuri înfloresc într-o țară în care cultura dialogului e la pământ, și la fel și credibilitatea sondajelor de opinie.
O minimă abordare nuanțată ar desființa expresia „românii” și ar duce astfel la eliminarea multor bruiaje de comunicare; conceptul, așa cum e folosit public acum, nu rezistă la nicio investigare logică. Și ignor în același timp eventualele trimiteri la naționalism sau la alte contexte istorice în care această expresie a mai fost folosită. Consider că e vorba deocamdată doar de populism, prosteală și prostie.
P.S. Și unde mai pui că a mai apărut (de multișor deja) și o emisiune intitulată „Ce spun românii”… 🙂
_______________
Foto: Pixabay
