La Galeriile Carol din București se desfășoară în aceste zile un adevărat eveniment plastic. Sub genericul VADEMECUM expune Ioan Iacob, unul dintre cei mai apreciați artiști români din diaspora. Pot fi admirate peste 40 de lucrări, multe dintre acestea fiind prezentate în premieră publicului din România.
Ioan Iacob s-a născut la Biertan (jud. Sibiu), în 1975 s-a stabilit la Düsseldorf (Germania), iar lucrările sale se regăsesc în colecții private din Berlin, Düsseldorf, Bruxelles, printre colecționarii acerbi ai operei lui Ioan Iacob numărându-se Georg Böckmann și Willi Kemp. Ioan Iacob are lucrări în muzee din Germaina și România și a avut atât expoziții de grup cât și personale în: SUA, Israel, Germania, Belgia, Olanda și România.
Considerat un adevărat precursor postmodern al lui Diego Velázquez, Ioan Iacob, expune până pe 31 mai la Galeriile Carol din București, curator fiind Raluca Băloiu. Expoziția este disponibilă pentru vizualizare și online, pe o platformă VR recent lansată de galeria de artă contemporană românească. VADEMECUM propune publicului din România o experiență impresionantă și sensibilă care are în centru culoarea, dar și care aduce, în același timp un omagiu celebrului Diego Velázquez, pictor care l-a fascinat și inspirat pe Ioan Iacob.
I-am adresat câteva întrebări protagonistului expoziției de la Galeriile Carol.
– Ioan Iacob, cum ați caracteriza conceptul acestei noi expoziții?
– Expoziția Vademecum cuprinde, în mare parte, lucrări recente cu intenția de a prezenta un eveniment cromatic bine închegat, în sensul în care plasma picturală, prisma prin care privesc lucrurile este unitară, indiferent de motive, teme. Este aceeași materie, doar forma diferă. Eu mă dedic doar culorii și cred că în ea există toată forța necesară pentru a popula un univers. Scenografia acestei expoziții, ca să ma exprim plastic, v-ați putea-o închipui în felul urmator: un nucleu de pânze format din Infante cu tentă monumentală, ca o sală somptuasă a unei curți regale înconjurată de încăperi, motive, accesorii (draperie, cărți, oglinda, personaje, naturi statice) prin care să curgă un fluviu de culoare.
– Care sunt temele care v-au inspirat?
– O tema distinctă o reprezintă ciclul „Infantelor“ (interpretare liberă după Velasquez). Este o temă care mă preocupă de ani buni. Reinterpretările după Diego Velázquez sunt procese de aprofundare picturală, care s-au accentuat cu cât am înaintat în vârstă. De când eram student mă opream în Viena, iar mai târziu la Madrid pentru a vedea pe viu pictura maestrului. Din momentul în care am văzut prima oară lucrările lui, acestea au avut un efect de Fata Morgana asupra mea. De ce mă preocupă Velasquez? Pentru ca studiindu-l pe Velasquez mă studiez pe mine. Eu sunt adeptul picturii organice, osmotice, iar Velasquez îmi este un teribil îndrumător.
-Cât de important credeți că este faptul că această expoziție se bucură și de tehnici de prezentare moderne în spațiul virtual?
– Spațiul virtual este util în a informa publicul larg, în a-i stârni curiozitatea. Cred totuși că impactul final se derulează în sala de expoziție, un tête-à-tête între privitor și pânza pictată.
– Ce a însemnat pandemia pentru dumneavoastră din punct de vedere al creației?
– Pentru mine a fost o perioada benefica. Mi-am dedicat timpul în exclusivitate picturii.
-Trăiți în Germania, expuneți în spații foarte importante, ce loc ocupă România în sufletul și creația dumneavoastră?
– Mă reîntorc în România de fiecare dată cu drag. Când eram copil, am trăit la Biertan și la Mediaș, o zonă cu origini duble, românești și germane. Mama mea era româncă, tatăl meu german, așa că în ființa mea aceste două etnii s-au contopit. N-aș putea să spun cât sunt român și cât sunt german, mie îmi place și partea mea românească și cea germană. Dar cu siguranță sunt pictor.
– Ce credeți că îi trebuie unui artist plastic pentru a rămâne în conștiința publicului?
– Sincer sa fiu, nu știu exact care sunt nuanțele de percepție ale publicului larg. Nu cred ca există o rețetă. M-am întrebat deseori de ce Van Gogh nu s-a bucurat de succes în timpul vieții. Cred totuși că opera unui artist se impune în momentul în care transportă o valoare inedită, valoarea în sine fiind mesajul care face legătura între operă și public.
-Cum vi se pare evoluția artei plastice contemporane? Ce înseamnă succes în arta plastică de astăzi? Ce îl determină?
– Iau la cunoștință cu mult interes tot ce se numește „experiment artistic“, arta fiind la modul general o manifestare liberă a spiritului uman. Eu personal sper într-o reîntoarcere la pictură. Pentru mine succes înseamnă să am linistea necesară pentru a mă concentra la pânzele mele. Succes înseamnă să constat că lucrările mele își găsesc ecou în cei care le privesc. Ce determină succesul? Tenacitatea de a-ți găsi drumul, de a nu renunța la el.
-Ce alte proiecte are artistul plastic Ioan Iacob?
– In orizontul imediat, lucrez la un nou catalog, dedicat în exclusivitate temei „Infantelor“, care vă apărea în luna iunie în Germania. În luna octombrie mă reîntorc în România pentru o expozitie amplă la Muzeul de Artă Constanța.
Despre expoziție și despre arta maestrului Ioan Iacob i-am solicitat un interviu și Ralucăi Băloiu – managerul și curatorul Galeriilor Carol. Ea a curatoriat expoziții și a scris texte pentru evenimente internaționale – bienale, târguri de artă, expoziții – Vienna Biennale, Austrian Museum of Applied Arts/ Contemporary Art, MAK, Viena (2016); Viennacontemporary (2019, 2020), ArtBasel, Elveția (2016). De asemenea are articole publicate în cărți, enciclopedii, cataloage și reviste de specialitate, precum: Un secol de sculptură românească; Metarealia: un discurs metavizual/ 2META; revista Arta; Ziarul de Duminică; Observator Cultural; Revista Cultura etc. A contribuit cu materiale de specialitate pentru mai multe ediţii ale emisiunii Arte frumoase de la Radio România Cultural (2007-2014).
-Ce loc ocupă arta maestrului Ioan Iacob in peisajul plastic contemporan?
– Ioan Iacob este un pictor figurativ, cu o picturalitate care-l apropie de un Tiziano Vecellio, de un Rembrandt van Rijn, de un Diego Velázquez, de un William Turner, de un Claude Monet sau de contemporanul Anselm Kiefer. Nu de puține ori, artistul cu obârșii românești a mărturisit că tema pe care și-o alege este mai degrabă un pretext pentru a așeza culoarea pe pânză, pentru a o face să trăiască și să pulseze ca materie sensibilă. Își alege subiecte diverse pentru a-și așterne pe pânză pictura pură, organică. Artistul mărturisește că în plasma culorii se simte ca acasă. Poate că lecția culorii a învățat-o cel mai bine de la profesorul său de la Kunstakademie Düsseldorf, de la Gotthard Graubner. Artistul mărturisește că unul dintre obiceiurile pe care i le-a transmis profesorul său a fost acela de a fi foarte atent la culoare, de a estompa contururile puternice, și de a alcătui compoziții diafane, eterice. Din 1977 până în 1984 a studiat la Academia de Arte din Düsseldorf, unde l-a avut profesor pe Gothard Graubner unul dintre cei mai mari coloriști de abstract ai artei contemporane. Kunstakademie Düsseldorf a produs unii dintre cei mai mari artiști ai lumii, precum conceptualul Joseph Beuys sau abstractul și fotorealistul Gerhard Richter. Dintre cei 5000 de studenți, foarte puțini reușeau să treacă prin furcile caudine ale absolvirii, și chair să rămână în breasla artiștilor, Ioan Iacob fiind absolvent “Meisterschüler”. Încă din studenție Academia îi oferea o bursă de studiu în Egipt (1981), apoi i-a fost oferită bursa Max Ernst a orasului Bruhl (1982). Să remintesc cititorului că prima expunere pe care Ioan Iacob a avut-o în România a fost la invitația lui Marius Nicolescu, la Galeria-anticariat „Curtea veche”.
-Care sunt particularitățile expoziției a cărui curator sunteți la Galeriile Carol?
– Mărturisesc că pentru toate expozițiile pe care le organizez, conceptul ocupă un loc important, și în funcție de el, încep să construiesc expoziția. Intenția mea a fost să redau atmosfera pe care Ioan Iacob o urmărește în pânzele sale, punând accentul pe culoare. Am vrut ca VADEMECUM a lui Ioan Iacob să fie o prelungire a atelierului său recent, dar în același timp, am dorit să pun accentul pe câteva teme majore din creația lui precum, tema Infantelor (de care se ocupă din 2018), tema cărții, a draperiei (abordată din 2001), a valizei sau a naturilor statice (pe care o explorează încă din facultate). Am punctat în expoziție și partea tridimensională a operei lui Ioan Iacob și în acest sens am plasat cromatic, în apropierea tablourilor, casele minimaliste care, pentru autor, au reprezentat volume pe care a așezat materia picturală.
Am convenit cu Ioan Iacob, pentru genul de panotare cu tablouri juxtapuse și suprapuse. Am lucrat în echipă, având ca intermediar tehnologia și whatsapp-ul. Apoi, ca la fiecare expoziție pe care am organizat-o, plasarea scenografică a lucrărilor reprezintă pentru mine un alt aspect important, astfel ca acestea să fie panotate în funcție de spațiul în care ele sunt prezente.
Din atmosfera velázqueziană am vrut să ajung și în spațiul laic al artistului, acolo unde are loc viața de zi cu zi. Și știindu-l un mare amator de călătorii, ca de altfel și pe soția lui, Lucia Iacob (de formație ghid), am plasat în expoziție tema valizei, care apare și ca simbol al relocării din Biertan, la Düsseldorf (în anii ’70) luând în considerare biografia lui Ioan Iacob. Autorul poartă melancolia caselor și peisajelor ardelenești care apar deseori în pictura sa; și mai nou și în micile obiecte sculpturale care par a fi mărturii mobile ale locului natal.
Dacă în sculpturile minimaliste sunt ilustrate case care subliniază originea artistului român; pe de celalaltă parte, tomurile de cărți din compozițiile pictate conturează o identitate culturală, universală. Nu întâmplător, expoziția se intitulează VADEMECUM – o invitație discretă a artistului de a avea ca reper cartea și tot ceea ce ne leagă de lectură, cultură și de cunoștințele cele mai vaste. Într-o epocă tehnologizată, îndemnul autorului este acela de a nu renunța la cartea tipărită, considerând-o reper sau din contră, sursă de dezbatere.
-Această expoziție se bucură și de tehnici de prezentare moderne în spațiul virtual. Cât de important este acest fapt, cât de benefic pentru imaginea artistului?
– Ultimul an ne-a înstrăinat foarte mult unul de altul, dar în același timp, cred că dacă nu am fi avut la dispoziție tehnologia nu am fi reușit să aflăm ce expun galeriile din celălalt colț al lumii.
Cred că este important pentru un manager de galerie, care are ca formație curatoriatul și critica de artă, să fie tot timpul la curent nu doar cu tendințele artistice, stilistice etc., dar și cu cele tehnologice. Modul în care prezinți o expoziție este vital în ziua de azi, iar prezentarea VR acordă șansa de a fi văzută de un public cât mai numeros, de pe continente diferite, astfel se extinde și lista noastră de iubitori de artă, și de ce nu, și de colecționari. Spre exemplu, anul trecut am fost invitați de ICR New York să ne prezentăm artiștii galeriei și expoziția curentă. Acum, mai mult ca niciodată au luat amploare evenimentele on-line, nu doar cele locale dar și cele internaționale. În această perioadă un întreg ecosistem on-line a fost pus la punct, în care expozițiile din galeriile de artă, din muzee, din târguri de artă; licitațiile, evenimentele, până și petrecerile se desfășoară pe platforme on-line. Spre exemplu, anul trecut, unul dintre cele mai mari și mai importante târguri de artă din lume, Art Basel Hong Kong s-a ținut pe o platformă on-line. Au fost foarte puține târguri de artă care s-au ținut în sistem clasic, precum Viennacontemporary, la care am fost și noi prezenți cu proiectul curatorial Shaping Surfaces.
Este drept că am lucrat mult la această platformă de prezentare în VR pentru a putea pune la dispoziția publicului informațiile necesare legate de lucrările artistului, de prețuri, dimenisuni precum și alte detalii, dar cred că este o investiție, care în viitor ne va aduce beneficii financiare și nu numai.
-Care este părerea dumneavoastră în legatură cu inițiativa taxării expunerilor de artă?
–Alte țări precum Germania își susțin financiar industriile creative. Numai anul trecut, Germania a alocat 50 de miliarde de euro întreprinderilor mici și persoanelor fizice autorizate, în special celor din sectorul cultural și creativ. La noi, inițiativele de acest gen sunt extrem de rare sau inexistente, galeriile în sistem privat se susțin singure, și să mai adaugi și o astfel de taxă, mi se pare cel puțin absurd. Noi, ca galerie, nu funcționăm pe sistemul perceperii de taxe de la artiști, așa cum procedează alte galerii, noi ne alegem artiștii pe care dorim să-i promovăm și să-i susținem și, practic, facem eforturi să rezistăm pe această piață extrem de competitivă a galeriilor de artă.
Poate că taxele pentru expunere sunt bine venite într-un sistem economic în care industriile creative și culturale sunt susținute și de stat, nu doar de sistemul privat în care știm prea bine că din păcate, educația artistică nu ocupă primele locuri în societatea românească.
-Care sunt dificultățile de care se lovesc creatorii unei galerii private?
-Pentru ca galeria să funcționeze, nu o poți lăsa la nivelul de hobby, de aceea o galerie de artă necesită timp, implicare, devotament.
În 2018 am preluat conducerea galeriei, în calitate de manager al acesteia și am avut extrem de mult de muncă pentru realizarea imaginii galeriei, care precede dezvoltarea financiară. Nu doar delectarea publicului este ținta noastră, dar și educarea acestuia, pentru a crește partea de profit care provine de la cumpăratorii direcți, din vânzările de la casele de licitații, din achizițiile de artă și din proiectele pe care le elaborăm. Iulia Deme, fondatorul Galeriilor Carol este una dintre persoanele care a susținut constant acest demers.
Un spațiu interactiv dedicat artei contemporane, Galeriile Carol promovează artiștii români din interiorul granițelor țării, cât și pe cei din afara granițelor. Diaspora este una dintre temele care ne preocupă, focusul fiind pe recuperarea unor artiști români care au plecat din țară în anii ’70 sau ’80 și au devenit o voce importantă pe scena internațională. În acest sens, doi dintre artiștii pe care îi avem în portofoliu sunt Ioan Iacob și Doru Covrig. Cei doi s-au stabilit înainte de anii ’90 în Germania, la Düsseldorf, respectiv în Franța, la Saint Maur des Fosses.
Galeria are în prim plan promovarea artiștilor români emergenți, urmărește colaborarea cu alte instituții naționale sau internaționale, precum și participarea la târgurile de artă internaționale.
______________
Foto: Galeriile Carol
