Valentin Tănase este un artist complet: grafician, pictor, autor de ilustrații carte, sculptor monumental. În același timp, el este de aproape patru decenii artist al Studioului de Arte Plastice al Armatei. Recent, Valentin Tănase a deschis la Galeria Căminul Artei expoziția „Realitatea fictivă”, care se vrea „un fel de contrapondere la realitatea înconjurătoare”.
„Sunt un artist interesat de toate marile teme clasice ale artei”
– În plin val trei pandemic ați deschis la Galeria Căminul Artei o nouă expoziție. Cum ați caracteriza lucrările aflate acum pe simeze, grupate sub genericul Realitatea fictivă?
Am denumit Realitatea fictivă prezenta mea expoziție ca un fel de contrapondere la realitatea înconjurătoare, care pare, la rândul său, fictivă, datorită măsurilor restrictive cauzate de pandemia de coronavirus, dacă o raportăm la realitatea anterioară. Arta în general propune o imagine a realității, trecută prin filtrul imaginației artistului, care în mod evident, este o realitate metaforică, fictivă. Rene Huyghe, un mare exeget al artei spunea: Arta nu reproduce vizibilul, ci face vizibil! De aceea lucrările grupate pe simezele galeriei Căminul Artei, se doresc a fi niște metafore simbolice ale marilor teme și arhetipuri general umane: mitul Genezei primordiale, al temei apocaliptice, reperele filosofiei asiatice, provocările astrologiei și ale științelor ezoterice, trăirile și sentimentele general umane: iubirea, melancolia, idealurile și aspirațiile înalte, euforia și deșertăciunea puterii, iluziile și capcanele realității vizibile, toate văzute ca niște provocări la reflecție și joc al imaginației.
– Care sunt temele care vă inspiră cu predilecție?
Am răspuns deja prin enunțarea marilor direcții artistice la întrebarea anterioară. Sunt un artist interesat de toate marile teme clasice ale artei: portretul, peisajul, nudul, natura statică, pictura de inspirație istorică, dar subiectele preferate sunt cele simbolice, cu trimiteri către Renaștere și arta suprarealistă, prin care comunic idei, mituri și legende, povești vizuale care se lasă descifrate cu o anumită răbdare, dar și cu o satisfacție a descoperirilor de adâncime.
– Sunteți directorul Studioului de arte plastice al Armatei. Cum se îmbină libertatea artei, cu rigoarea hainei militare?
Sunt de aproape patru decenii artist al Studioului de Arte Plastice al Armatei, instituție unicat, nu doar în România, ci și în plan internațional, care cuprinde în componență artiști plastici profesioniști din toate domeniile artei: pictură ,sculptură, grafică, artă monumentală și decorativă, mulți dintre ei fiind nume consacrate în panorama artei plastice românești contemporane. Chiar dacă artiștii studioului își desfășoară activitatea sub egida armatei, au toată libertatea de creație, putându-se implica atât în creațiile solicitate de Ministerul Apărării, cât și în opere personale, cu aceeași viziune și degajare artistică. Aș adăuga faptul că activitatea în acest colectiv se caracterizează printr-o anumită disciplină și rigoare interioară a actului de creație, care lipsește uneori în creația independentă și care nu este impusă, ci asumată voluntar.
– Care este istoria acestui studio, cum a apărut ideea apropierii artiștilor plastici de armată?
Studioul de arte plastice al Armatei a apărut ca instituție de sine stătătoare a Ministerului Apărării la 25 octombrie 1945, la finele celui de-al Doilea Război Mondial, dar rădăcinile sale sunt mult mai adânci. Primul colectiv de artiști români înrolat în armata națională a apărut în timpul Războiului de Independență, în anul 1877. Din acest colectiv au făcut parte nume mari ale artei secolului al XIX-lea: Nicolae Grigorescu, Sava Henția, George Demetrescu Mirea, Carol Popp de Szathmary. Ei au însoțit armata română în campania din Bulgaria, inspirându-se din eroismul armatei române și lăsând posterității opere artistice de referință. Mai apoi, în anul 1916, în timpul Primului Război Mondial a fost creat pe lângă Marele Cartier General al Armatei (sinonim al Statului Major al Apărării de astăzi) un colectiv de artiști care să creeze sub impresia directă a frontului opere plastice care să redea eroismul ostașilor români. Și din acest colectiv au făcut parte mari artiști: Camil Ressu, Iosif Iser, Ștefan Dimitrescu, Stoica Dumitrescu, Ion Theodorescu-Sion, Ion Jalea, Oscar Han, Cornel Medrea. Studioul de arte plastice de astăzi este un continuator direct al acestor tradiții și chiar dacă nu și-a desfășurat activitatea în vreme de război, a fost urmașul firesc al temelor inspirate din trecutul istoric glorios al neamului, al marilor personalități naționale , dar și al temelor clasice ale artei: peisajul, natura statică, portretul.
– Sunteți grafician, pictor, sunteți atras și de sculptură, v-ați apropiat și de ilustrația de carte, dar și sculptura monumentală sau pictura de mari dimensiuni. Cât de grea este pendularea între aceste arte? Cât de dificilă este adaptarea artistului la rigorile fiecăreia dintre aceste direcții?
Consider ca un privilegiu pe care mi l-a dat Dumnezeu faptul de a putea să îmi desfășor activitatea artistică pe mai multe registre. Viața și provocările ei mi-au oferit posibilitatea de a aborda mai multe meserii artistice. Mi-am început activitatea ca grafician în domeniul ilustrației de carte, al gravurii și al benzii desenate, vechi pasiuni din copilărie. Mi-am dorit însă de tânăr și pictura și sculptura. Toate sunt domenii ale artei, dar au tehnici și modalități de abordare diferite. Pe toate le leagă însă știința desenului și a compoziției, coordonate care au fost dintotdeauna esențiale în pregătirea mea artistică. De regulă un artist se specializează și performează doar într-una sau două dintre aceste discipline, stimulat și de ofertele și oportunitățile pe care i le oferă viața. Fiecare dintre arte implică o dotare și niște cunoștințe tehnice specifice, deseori costisitoare. De aceea, cei mai mulți artiști se restrâng într-un singur domeniu predilect. Marea șansă pentru mine a fost activitatea desfășurată în cadrul Studioului de Arte Plastice. Am activat aici alături de pictori, sculptori și graficieni. Eram o adevărată echipă sudată, aproape ca o familie artistică, colaborând cu toții la marile comenzi și proiecte. Am avut aici posibilitatea de a mă familiariza cu bucătăria interioară și tehnica de lucru și finalizare în domeniul sculpturii, al secretelor tehnice ale picturii de șevalet ș al picturii murale, mozaicului și artei monumentale. De-atunci, faptul de a schimba macazul pentru mine, nu a fost niciodată o dificultate, ci o provocare de a îmi diversifica demersul artistic. Privesc trecerea de la un domeniu la altul ca pe o relaxare și ca pe mereu reînnoire a imaginației artistice.
– Ce înseamnă succes în arta plastica contemporana? Ce îl determină?
Succes în arta plastică înseamnă de a deveni cunoscut prin operă, nu doar în domeniul artistic, ci și în cel cultural general. Înseamnă a fi recunoscut și apreciat, a avea comenzi care să îi aducă pe lîngă renume și o anumită bunăstare. Toate acestea sunt însă greu de atins. Este nevoie de determinare, tenacitate, răbdare, încredere, chiar și atunci când succesul nu se arată. Este nevoie de promovare, de publicitate și în ultimă esență de șansă și joc al hazardului. Au fost mari artiști care au murit aproape necunoscuți care au devenit postum mari genii, cum este cazul lui Vincent Van Gogh, dar și artiști recunoscuți și adulați în timpul vieții, care au devenit iluștri necunoscuți în posteritate.
– Ce credeți că îi trebuie unui artist plastic pentru a rămâne în conștiința publicului?
Pentru a rămâne în conștiința publicului, un artist trebuie să fie în primul rând, el însuși, să fie personal și înnoitor în viziune și exprimare plastică, să aducă ceva nou în temele și subiectele artistice făcute de sute de ani de sute de artiști. Sunt artiști care caută cu obstinație noutatea și schimbarea până la negarea reperelor plastice de tip clasic. Cred că acești artiști rămân doar prin îndrăzneala provocării și nu prin valoarea artistică profundă. Cei care rămân în conștiința publică peste ani, vremuri, epoci și curente artistice sunt cei care, fără a căuta avangarda și noul dinadins, abordează vechile teme cu originalitatea , trăirea, sinceritatea și sensibilitatea proprie, aducând acea notă personală care să îi particularizeze.
________________
Foto: Marius Tiță.
