Oricât de opuse le-ar fi interesele la un moment dat, nu e deloc imposibil ca relația dintre doi oameni nu doar să nu degenereze, ci chiar să evolueze către iubire și prietenie. Iar asta se întâmplă pentru simplul motiv că, dincolo de instincte și de nevoi, mulți dintre noi suntem sensibili la ce ne spune sufletul sau ne dictează conștiința. În schimb, statele nu au nici suflet, nici conștiință – doar interese. De aceea, starea naturală a relațiilor dintre state este starea de război. Un celebru teoretician al războiului, generalul prusac Clausewitz, spunea că ”războiul este doar continuarea politicii cu alte mijloace”, dar nu pare lipsit de logică dacă am afirma și că pacea e doar o continuare a războiului, însă cu alte mijloace. Pentru că nu e nevoie de mobilizarea armatelor și de miros de praf de pușcă pentru a ne lupta, la nivel statal, unii cu alții, putem fi la fel de necruțatori și folosind, pe post de proiectile, niște doze de vaccin anti-covid. Iar asta se cheamă, nu-i așa, că trăim vremuri de pace!
De fapt, pentru a spune lucrurilor pe nume de la bun început, AstraZeneca reprezintă doar ocazia, nu și cauza ”războiului” vaccinurilor dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit – purtat mai ales între Paris și Comisia Europeană (pe de o parte) și Londra (pe de altă parte). Adusă în fața unei instanțe, probabil că AstraZeneca s-ar putea apăra destul de ușor: avem două contracte – unul cu UE, să livrăm un număr de doze, etapizat, pe parcursul anului 2021; celălalt cu UK, să le livrăm prima sută de milioane de doze care ies pe poarta fabricilor noastre. Dar ce vină avem noi, AstraZeneca, pentru faptul că Regatul a demarat vaccinarea la începutul lui decembrie trecut, iar Uniunea abia la trei săptămâni distanță? Și a mai și făcut-o lent, strâmbând din nas, cu președintele Macron afirmând că vaccinul e cam ineficient, un fel de apă sfințită, că nu e folositor în cazul celor care au peste 65 de ani, apoi Italia a scăzut limita de vârstă maximă la 55 de ani, după care a apărut impasul trombozelor, altă săptămână de repaus vaccinal… Și, în vremea asta, Regatul Unit a vaccinat (și vaccinează) în draci!
De fapt, aici este miezul problemei și miza majoră de politică internă pentru Franța (alegeri prezidențiale peste un an) și Germania (alegeri parlamentare anul acesta, în septembrie). Cu ce argumente se va apăra, în campanie, Emmanuel Macron, pentru lockdown-urile prelungite ale Parisului, în vreme ce la Londra e destul de probabil că oamenii vor fi tot mai liniștiți în privința pericolului pandemic? Cu argumente de o ipocrizie de-a dreptul indigestă, după cum sugerează, într-un interviu acordat BBC, Thierry Breton, comisarul UE pentru piața internă: dacă AstraZeneca ar fi furnizat UE cele 120 de milioane de doze convenite, statele membre ar fi fost la aceeași rată de vaccinare ca Marea Britanie. Problema reală, însă, este că poți avea toate dozele de vaccin din lume, dar să nu le poți folosi pentru că publicul din țara ta, alegătorii tăi, nu vor sau n-au chef să se vaccineze. Iar aici ar fi trebuit să intervină credibilitatea liderilor politici ai țării. Atât Emmanuel Macron, cât și Boris Johnson au trecut prin infecția cu Covid-19. Francezul a făcut o formă ușoară și s-a tratat, cu stil, la Palatul Elysee; englezul, în schimb, a ajuns la spital și a fost la un pas de moarte, iar de atunci, Boris cel Ciufulit a devenit parcă alt om, cu totul diferit de acel Boris Johnson care propunea, în februarie 2020, soluția imunizării ”de turmă”… Poate că exemplul personal a contat, poate că nu. Dar realitatea sondajelor de opinie actuale e zdrobitoare. Astfel, potrivit platformei digitale Ipsos, britanicii erau, în februarie 2021, poporul cu cea mai mare apetență pentru vaccin, aproximativ 90%. Tot atunci, francezii doreau să se vaccineze într-o proporție de doar 57%, iar astăzi, potrivit ultimelor informații, intenția de vaccinare ar fi scăzut către 40%. Sigur, trebuie să fii francez sau să fi trăit în Franța pentru a înțelege mai bine realitatea locului. Apoi, cine știe, poate că va fi contat, în ochii publicului, și ostracizarea unui medicament de etapă în tratarea infecției cu covid – e vorba de Plaquenil (celebra hidroxiclorochină), un medicament interzis la prescriere medicilor generaliști din Franța, deși se vânduse la liber până anul trecut, care costa doar câțiva euro flaconul și care a fost înlocuit de autoritățile medicale cu Remdesivir, un produs american aproape abandonat între timp, al cărui preț era undeva peste 2000 de euro cura (iar acesta este cu adevărat un subiect privind suspiciunile de corupție legate de Big Pharma!). Dar povestea continuă, Franța tocmai ce a acuzat Marea Britanie de „șantaj”, prin vocea ministrului de Externe Jean-Yves Le Drian, cu privire la gestionarea exporturilor de vaccin, pe fondul tensiunilor asupra lanțurilor de aprovizionare…
Ar mai fi, oare, ceva de adăugat? Da, despre România. Unde nu există sondaje temeinice și credibile privind intenția de vaccinare. Și poate că ne vom trezi, pe la sfârșitul lunii iunie, cu depozitele doldora de vaccinuri de toate felurile, privind la televizor sârbele amețitoare, în care se rotesc hoardele de petrecăreți aflați pe plajele din Vama Veche și Mamaia. Fără mască, fără chef de vaccin.
__________________
Foto: Alexander Kotzebue, Bătălia de la Kunersdorf, 1848, Muzeul Ermitaj. Sursa: commons.wikimedia.org
