La data de 5 noiembrie 2020, s-au împlinit 20 de ani de la trecerea în eternitate a profesorului VICTOR DAN ZLĂTESCU.
Pentru apropiați este un moment trist, dar din perspectiva noastră este un bun prilej de a evoca o personalitate luminoasă, cu o operă vastă și un puternic impact în lumea epocii sale. Cu gândul la generațiile viitoare, care vor găsi în memoria bibliotecilor, a oamenilor și în spațiul online un adevărat tezaur de informații, studii și amintiri, este iar un prilej de satisfacție.
Într-o viziune creștină, profesorul este în alt spațiu.
Semnatarul acestor rânduri a avut prilejul să îl cunoască personal. Apoi el a vizitat casa în care a trăit profesorul. Acolo erau amintirile familiei, obiectele din universul său de lucru, în special, de viață cotidiană în general, dar și soția sa, prof. Univ. Dr. Irina Moroianu Zlătescu care continuă activitatea organizațiilor concepute împreună. În afară de sufletele celor mai apropiați oameni, de coperțile de cercetări academice, numele să este de regăsit în multe locuri.
După încetarea din viață, Asociația Clubul de la Cheia îi poartă numele. A fost instituit un premiu care se acordă anual la Uniunea Juriștilor din România (UJR) care îi poartă numele. Societatea de Drept Comparat din cadrul UJR a primit numele său. Apoi s-a înființat un premiu anual în drept comparat la Academia de Științe juridice din România care îi poartă numele.
A fost printre profesorii fondatori ai SNSPA și Departamentul de drept al Facultății de administrație publică din SNSPA îi poartă numele. Subliniem că a fost profesor și la Universitatea Ecologică și un amfiteatru de acolo îi poartă numele.
…Parcă îl văd și acum în sala Gafencu de la Ministerul Afacerilor Externe, la impunătorul
prezidiu alcătuit în data de 24 brumărel, cu ocazia Zilei Națiunilor Unite. Era acolo în calitate
de președinte al Asociației pentru Națiunile Unite din România (ANUROM). Eu eram în sală
ca reporter acreditat la Ministerul Afacerilor Externe din partea Agenției Naționale de Presă
AGERPRES. Fiecare cu misiunea lui. Nu aveam măști, nu era pandemie.
Mai multe date despre viața și opera profesorului se găsesc la următoarea adresă:
CU GÂNDUL LA PROFESORUL VICTOR DAN ZLĂTESCU
Au trecut două decenii de când nu mai este profesorul. Chiar mă întreb uneori, acum, când dreptul nostru la viață, la libertate este atât de grav afectat prin actuala pandemie, prin măsurile care se adoptă pentru limitarea răspândirii virusului, cum este oare respectat un drept sfânt din Declarația Universală a Drepturilor Omului ?
,,Dreptul la viață, la libertate și la securitatea persoanei”. Așa este trecut el în celebra declarație. Ce a mai rămas din el. Vă spun eu. Nimic. Vă răspund nervoși oamenii de pe stradă obligați să parte o mască hidoasă pe figură.
Vă răspund părinții elevilor obligați să facă cursuri online. Asta în fericitul caz în care au internet, când au un laptop, ori o tabletă…Dacă nu…Dumnezeu cu mila!
Acum ne pregătim de 10 decembrie, Ziua Internațională a Drepturilor Omului, O
sărbătoare în care profesorul se implica trup și suflet. Sperăm să putem evoca figura sa și cu acest prilej, 10 decembrie 2020.
Aristotel Bunescu – UZPR
Random posts
promovare online