Recunosc, sunt un mare sentimental! Dar, în aceste momente, am trecut peste firea mea și încerc să fiu obiectiv, așa cum trebuie să fie un gazetar până la ultima suflare și dincolo de ea….
Pe mine m-au marcat doi profesori. Primul a fost de limbă română, este și va fi Alexe Neacșu de la Colegiul Național ,,Sfântul Sava” din București. Al doilea este profesorul de viață Irina Moroianu – Zlătescu.
Profesorul Neacșu avea o poveste aparte, venise de la Universitate, cu un dosar nu prea curat pentru acele vremuri. Vă dați seama, am beneficiat din clasa a 9-a, de luminile unui titan. Mai mult, a fost chiar dirigintele meu.
Al doilea este Irina Moroianu – Zlătescu, membru titular al Academiei Internaționale de Drept Comparat de la Haga, membru titular al Academiei de Științe Juridice din România,profesor și coordonator de teze de doctorat la SNSPA.
Afirm asta din mai multe motive.
În primul rând, rememorez, cu lacrimi în ochi, anii mei de gazetărie din tinerețe când scriam cu pasiune despre drepturile omului. Doamna prof.univ.dr. Moroianu – Zlătescu era pe atunci directorul Institutului Român pentru Drepturile Omului – IRDO.
În al doilea rând, la IRDO a lucrat ca redactor șef doamna dr. Rodica Șerbănescu, cea care este acum o foarte bună prietenă cu doamna Zlătescu. Rodica Șerbănescu a fost profesoara mea de istoria presei de la facultatea de jurnalism, dar și conducătorul lucrării de licență despre publicația ,,Lumea Românească”. Am ținut apoi legătura periodic.
În al treilea rând, în echipa de la IRDO era director adjunct Emil Marinache, fostul meu redactor șef de la cotidianul de tineret unde eram angajat, la pagina externă. Valuri de amintiri. Peste ani, am devenit și eu conducătorul acestei publicații.
Argumentul nr. 4. Doamna Zlătescu este atestată ca și mine ziarist profesionist.
Argumentul nr.5. Doamna Zlătescu, vorbește cu o căldură copleșitoare de numeroși colegi de ai mei pe care i-a întâlnit la publicațiile de drept.
Dacă mai pun încă 24 de argumente, pierd cititorii înainte de a intra în subiect.
Abia în urmă cu câteva zile am ajuns acasă la doamna Zlătescu, acolo unde am văzut tabla de șah pentru mai multe generații. Mă atinge acest sport, nu datorită poziției mele de purtător de cuvânt și ofițer de presă la federația de specialitate din țara noastră, ci pur și simplu…îmi place. Mi-a arătat tabla de șah unde a învățat această disciplină sportivă de la tatăl său, mi-a relatat momente care o leagă de marele maestru Florin Gheorghiu, legenda șahului românesc.
Iată numai un episod: ,,Tatăl lui Florin Gheorghiu și tatăl meu erau avocați, colegi la baroul din Ploiești. Multe amintiri se leagă de această perioadă. Recent am aflat noi informații despre acei ani de la doamna profesor universitar Monna-Lisa Belu Magdo,membru titular al Academiei de Științe Juridice din România. Era pe atunci judecător chiar la Ploiești, apoi judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție.
În altă ordine de idei, semnificativ este faptul că atât Florin Gheorghiu, cât și eu am făcut Liceul Caragiale din Ploiești. M-a pasionat șahul în special în acea perioadă dar, m-a urmărit și ulterior acest sport al minții , considerat de foarte mulți, pe bună dreptate , ca fiind o adevărată artă.
El a contribuit la formarea personalității mele, la a avea un mod științific logic, de gândire, chiar la a avea , evident, o gândire pozitivă și nu în ultimul rând la dezvoltarea unui spirit de echipă (chiar dv vă refereați mai înainte la echipa IRDO)”.
A fost pentru mine o seară memorabilă în care am aflat de la doamna Zlătescu multe amănunte din viața lui Dolphi Drimer.
Rector fondator al primei universități particulare din țara noastră Universitatea Ecologică, Dolphi Drimer a fost timp de 25 de ani membru al echipei naționale de șah, membru al echipei olimpice de șah, participant la patru Olimpiade, fiind maestru internațional de șah.
Doamna Zlătescu, profesor universitar și la Ecologică are, cu siguranță, un tezaur de amintiri despre șah…
promovare online:
