Dar nu orice stoic, ci primul stoic. Zenon era originar din Cipru, dintr-o cetate a fenicienilor numită Kition. Tatăl său, Mnaseas, era comerciant și îi aducea cărți de la Atena. Până la urmă, a ajuns și Zenon aici, făcându-se discipol al unor învățați din metropola greacă. Spunea că Apologia lui Socrate este cartea care l-a adus în cetate. Consultând oracolul despre ce are de făcut în viață, acesta i-a răspuns „să se însoțească cu morții”. De aici, Zenon a înțeles că trebuie să se pună pe cititul cărților celor deja plecați din această lume. Era foarte curios, dar și foarte scrupulos cu ceea ce afla. Prețuia cunoștințele; când un dialectician i-a arătat șapte forme ale sofismului cunoscut sub numele de „secerătorul”, Zenon îi dădu nu o sută de drahme, cât a cerut acesta, ci două sute. Deși nu avea o constituție fizică perfectă, a trăit 98 de ani; după, alții, ar fi ajuns chiar la 102 ani. Secretul longevității sale era frugalitatea și simplitatea traiului. Ajunsese proverbial, încă din timpul vieții lui spunându-se despre cineva – și uneori chiar pentru a-i ironiza zgârcenia – că este „cumpătat ca filosoful Zenon”. Venise la Atena cu o oarecare avere, se spune că 1000 de talanți, și îi ținea la respect pe admiratorii săi bogați. Întreținea rar relații amoroase, cu tineri din cetate, dar și în vreo două rânduri cu curtezane, „ca să nu pară misogin”. A fost apreciat pentru echilibrul său și pentru învățăturile sale, ridicându-i-se o statuie de bronz, deși a respins oferta de a deveni cetățean atenian, spunând că nu vrea să îi jignească pe locuitorii din Kition care îl stimau foarte mult. N-a avut sclavi, ca alți filosofi. Când a ajuns el însuși la maturitatea filosofică, pe la 300 î. Hr., a început să țină prelegeri la porticul cunoscut sub numele de Stoa Poikile din Agora ateniană, de unde și numele mișcării pe care a întemeiat-o, stoicismul. Dar avea aversiune față de înghesuială. Ca să își mai rărească din audiență, le cerea bani celor veniți să-l asculte, unii dintre ei preferând să plece în loc să plătească. Iar dacă discuta cu cineva, Zenon alegea capătul celălalt al băncii pe care acela se așezase. Când a văzut că de bătrânețe a ajuns să se împiedice, și și-a mai fracturat și un deget de la picior, a exclamat: „Vin, vin, ce mă tot chemi?!” și a refuzat să mai mănânce, murind câteva zile mai târziu.
Doctrina
Ca orice filosof, Zenon a căutat să înțeleagă ce e cunoașterea. El a pus la baza ei „impresia”, pe care mintea omului o poate accepta sau nu. Zenon însuși dădea crezare doar așa-numitelor impresii „comprehensibile”, cum le-a numit el. Obișnuia să-și explice astfel teoria: arătându-și palma cu degetele întinse, Zenon spunea: „Iată impresia!” Apoi, strângându-și puțin degetele, „Iată asentimentul!” În fine, atunci când strângea pumnul spunea că aceea este comprehensiunea; analogie prin care i-a dat acestui lucru până atunci inexistent numele de „katalepsis”. Apropiindu-și apoi mâna stângă și strângându-și pumnul cu tărie, spunea că aceasta este știința pe care nimeni, în afara înțeleptului, nu o stăpânește. Cicero spune că aceasta este originea termenului pe care până atunci nimeni nu-l folosise cu acest înțeles; „el (Zenon) a recurs întotdeauna la termeni noi, căci ceea ce spunea era nou”. A scris mai multe cărți, printre care Republica, Despre viața în acord cu natura, Despre impuls sau despre natura umană, Despre pasiuni, Despre îndatorire, Despre lege, Despre educația greacă, Despre aspect, Despre lume, Despre semne, Chestiuni pitagoreice, Chestiuni generale, Despre formulări, Probleme homerice, Despre recitarea poeziei, Arta, Rezolvări, Respingeri, Memorabilele etice ale lui Krates. În Despre Logos, Zenon a arătat că discursul filosofic are trei părți: logica, fizica și etica.
Apoftegmele lui Zenon
Odată, un tinerel oarecare din Academie ținea o prelegere despre moravuri, vorbind numai anapoda. Până la urmă, Zenon îi spuse: „Dacă nu vorbești înmuindu-ți limba în minte, vei face tot mai multe greșeli și în raționamente”. Unuia care iubea copiii i-a spus că nici copilandrii nu au pic de minte, dar nici dascălii care-și petrec toată vremea cu ei nu au mai multă. Primind vestea că i-a naufragiat ultimul vas, Zenon rosti: „Bine faci, soartă, că m-ai adus în tunică și în portic”. Celor care îl atacau cu reproșul că duce la gură toate cele cercetate, Zenon le-o întorcea: „Dar nu înghit orice”.
Informațiile, citatele și ideile de aici sunt preluate din Hans von Arnim (ed.), Zenon și discipolii lui Zenon, ediție bilingvă, volumul I, editura Humanitas, 2016.
