OpiniiOp-EdPopulismul la Întâlnirea cu Realitatea

Populismul la Întâlnirea cu Realitatea

-

promovare onlinespot_img

„Destinul nostru este în mâinile noastre”, declara Boris Johnson după ratificarea în Parlament în câteva ore a acordului de aproape 1.500 de pagini încheiat cu Uniunea Europeană în ceasul al 12-lea. Încă o lozincă din repertoriul său bogat în vorbe și mai puțin în fapte. La fel de simplist, dar deosebit de eficace a fost și sloganul cu care, din calcule personale, s-a urcat în 2016 la căruța mai veche a grupării naționaliste din partidul Conservator: „Să preluăm controlul!”. Controlul asupra banilor, granițelor și apelor teritoriale, cu alte cuvinte, rostite cu ușurință, „să ne redobândim suveranitatea”!

Cu bani Londra nu va mai contribui direct la bugetul UE după ce-și achită toate obligațiile asumate în actul de divorț din 2019, decât pentru a putea să participe la proiecte de interes comun. Va cheltui însă cu angajarea a 50.000 de vameși, sute de veterinari, tipărirea și administrarea a circa un sfert de milion de formulare, pașapoarte noi (produse în Polonia) etc., înființarea unor instituții proprii care să le înlocuiască pe cele comunitare și zeci de alte „investiții” birocratice în suveranitate.

Cu granițele insulei, care nici nu face parte din Schengen de altfel, s-a rezolvat cu prețul ieșirii din Piața Unică, care stipula libera circulație a forței de muncă în UE. Circulația, adică migrația dinspre Europa Răsăriteană, încurajată inițial, de guverne succesive, dar speculată intens de xenofobul Nigel Farage, s-a domolit după referendum. Ultimele statistici anuale arată o scădere a migrației dinspre restul UE de la 190.000 la sub 60.000. În schimb, numărul celor sosiți de pe alte meridiane – cei pentru care teoretic există control – s-a dublat practic ajungând la 375.000 de nou veniți.

În fine, pe hârtie s-a bifat și chestiunea stăpânirii apelor teritoriale (în afara celor patrulate de submarine rusești). Accesul pescadoarelor din UE va fi limitat după o perioadă de tranziție de 66 de luni, urmat de negocieri periodice pentru stabilirea unor cote de sardele și alte specii. E tocmai capitolul din tratat care s-a dovedit cel mai greu de negociat, deși aportul industriei de pescuit britanice la bugetul de stat este mai modest decât cel al magazinului universal Harrods de la Londra (în cazul căruia s-a cedat de mult suveranitatea, prin vânzare).

Dar dincolo de aceste cadouri de Crăciun livrate unui public care începe să aibă îndoieli asupra Brexitului, ce vestește acordul? Guvernul Johnson a executat un Brexit dur – simpla întrebare pusă votanților la referendum nu lăsa loc de nuanțe într-o chestiune complexă – mai dur chiar decât despărțirea negociată de Theresa May, dar neratificată de un parlament scindat. Regatul Unit a ieșit din Piața Unică și din Uniunea Vamală, cu excepția Irlandei de Nord care rămâne astfel cu un sfert de picior în UE. Drept consecință, brațul de mare care separă provincia de restul regatului devine o graniță comercială inter-statală, scenariu despre care Boris Johnson spunea că nici un premier britanic nu-l va accepta. Trebuie amintit că Piața Unică a fost marea contribuție a fostului premier conservator Margaret Thatcher la evoluția UE. A dus la eliminarea ultimelor bariere din calea comerțului dintre statele membre, la armonizarea reglementărilor, stabilirea unor norme minime pentru produsele fabricate în UE și la recunoașterea reciprocă a calificărilor profesionale. Din păcate, doamna Thatcher nu a agreat și adoptarea unei armonizări „sociale”, ceea ce avea să dinamizeze curentul eurosceptic din partid, groparul următorilor trei premieri conservatori. Pentru a putea păstra accesul produselor industriale britanice la piața unică, fără taxe vamale sau cote, firmele britanice nu se vor putea abate de la normele europene, iar guvernul nu va putea subvenționa activități economice decât în condiții excepționale.

UE nu dorește să aibă un concurent serios de cealaltă parte a Canalului Mânecii care să-și creeze un avantaj comercial coborând stacheta în privința normelor de protecție a muncii, protecție socială, de ocrotire a mediului, sau de natură fiscală. Eventualele abaterile vor fi arbitrate de o comisie mixtă UK/UE, ale cărei decizii vor fi obligatorii, eludând astfel orice control parlamentar. Londra a cedat o părticică de suveranitate (inerentă în orice acord comercial, sau tratat de altă natură), dar fără să poate menține același acces la Piața Unică de care se bucura ca membră a UE.

Dacă industria beneficiază de pe urma noului acord, nu e cazul sectorului serviciilor financiare, bancare, de asigurări, etc., mult mai dezvoltat și a cărui contribuție la PIB de ridică la 80%.

În rest, transporturile rutiere, maritime și aviatice vor constitui obiectul unor negocieri separate. La fel, accesul la piața europeană energetică și la datele strânse de UE. Liber-profesioniștii vor trebui să solicite recunoașterea calificărilor profesionale în UE. Londra va colabora în continuare cu UE la combaterea terorismului și a infracționalității grave, dar pierde accesul la Interpol. Iar studenții britanici, segmentul de populație cel mai pro-european, pierde accesul la programul de schimburi Erasmus.

Așadar, ce s-a putut realiza după un an de negocieri este doar un acord minimal. Un schelet pe care va trebui grefată în timp o musculatură. Termenul limită de un an a fost fixat de Boris Johnson. El și colegii lui susțineau până nu demult că se poate conveni un acord comercial foarte ușor pentru că „UK deține toate atuurile”. Experții, de care „se săturase” adjunctul său, Michael Gove, spuneau că ar putea să dureze ani de zile. Tot Johnson și ai săi vehiculau iluzia că UK și UE vor negocia ca entități „suverane egale”. Prima exportă circa 45% din ce produce în UE; a doua exportă spre UK doar 15%. Acesta este raportul de forțe. Altfel, nici UE nu câștigă de pe urma Brexitului, dar principala instituție de prognoză economică de la Londra estimează că Marea Britanie va suferi o pierdere de 4% din PIB, procente care se vor adăuga la cele mâncate de pandemie.

Boris Johnson, campionul superlativelor vehiculate de pe vremea când era jurnalist, spunea până în ajunul Crăciunului că țara va prospera grozav (”we will mightily prosper”), chiar și fără acord! Mai grav, dacă UE a reușit să mențină o unitate și o disciplină fără precedent în cursul negocierilor, Brexitul dur promovat de guvernul Johnson riscă să submineze unitatea Regatului Unit. De altfel, toți parlamentarii din afara Angliei, cei din Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord au votat împotriva ratificării. Statutul cu care se regăsește Irlanda Nord – graniță deschisă cu Republica Irlanda și, pe de altă parte, controale și documente de prezentat în cazul schimburilor cu restul regatului – va contribui pe termen lung la tentația unificării celor două Irlande, oricum dorită de o parte din populația catolică. Iar în Scoția, unde 62% din voturi la referendum au fost în favoarea rămânerii în UE și unde premierul Johnson este nepopular, acordul tocmai încheiat va amplifica separatismul. Partidul Naționalist Scoțian își va consolida poziția dominantă în parlamentul de la Edinburgh la alegerile din luna mai și va solicita insistent organizarea unui nou referendum pentru independență.

Iată de ce populismul Brexiterilor se va lovi începând de la 1 ianuarie de realitate. Populismul rămâne fără oxigen când promisiunile sunt irealizabile. Donald Trump va pleca într-un fel sau altul de la Casa Albă. Boris Johnson, produsul aceluiași suflu populist, va rămâne multă vreme la Downing Street doar dacă partidul Conservator renunță la pragmatismul care i-a asigurat atâtea guvernări în ultimii 150 de ani. Numai Brexitul rămâne pe veci.

Articolul precedentOul albastru
Articolul următorTop 10 personaje în 2020
Christian Mititelu
Christian Mititelu este jurnalist, fost director al secției în limba română a BBC World Service. A lucrat în cadrul instituției de presă britanice peste 35 de ani și a contribuit după 1990 la creșterea audienței BBC în România prin dezvoltarea unei redacții puternice în cadrul biroului BBC de la București. A fost membru al Consiliului Național al Audiovizualului din România între anii 2008 și 2014. Comentator pe teme de politică internațională, implicat în acțiuni civice de democratizare a climatului politic și social românesc. Sursa foto: facebook.com/christian.mititelu

Random posts

Dorul de Breaza a lansat o revistă

Mulți vorbitori renumiți de limbă română au simțit, pe pielea lor, ce înseamnă dorul de Breaza. De la Mircea...

Șahiștii-zen, sau „mutări nevinovate” în grila Netflix

Desigur, seria The Queen's Gambit poate fi privită ca răspunzătoare pentru presiunea sub care Netflix caută acum să răspundă...

Școala lui Rafael

Reprezentările picturale din bisericile românești sunt, aș spune, de două feluri: sunt icoanele propriu-zise, transfigurări imagistice ale unor persoane...
promovare onlinespot_img

Bogdan Deac, speranța șahului românesc, împlinește azi 19 ani!

Bogdan-Daniel Deac, născut la 8 octombrie, anul 2001, la Râmnicu Vâlcea, este un jucător de bază al echipei olimpice...

Românii

Nu mai poți deschide radioul sau televizorul fără să auzi vreun politician sau vreun jurnalist făcând referire la „români”....
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi