Se dedică pictoriței Adriana Bunescu
„Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la” …programul pentru zilele următoare, caut ceva legat de arta armoniilor cromatice.
După introducerea făcută prin intermediul celebrelor cuvinte ale lui Ion Creangă, anunț solemn că am găsit ceva…Este vorba despre o invitație care sună așa:
Galeria Estopia, din București, vă invită joi, 11 februarie, între orele 16.00 – 21.00, la vernisajul expoziției de grup Innocence, care prezintă lucrările a 8 artiști – Angela Bontaș, Lucian Brumă, Andrei Ciurdărescu, Andrada Feșnic, Juhos Sándor, Sergiu Laslo, Antonina Manda și Ada Muntean.
Acum, nu toată lumea îi știe pe creatorii menționați în rândurile de mai sus. Publicația noastră online i-a obișnuit pe cititorii săi constanți, de-a lungul ultimelor luni, cu informații legate de evenimente din acest univers. Dar trebuie să vedem cine o să își prezinte rodul sacrificiilor.
Nu știu dacă ați observat, actorii, muzicienii, alți artiști, oamenii de cultură în general, sunt plătiți pentru evoluțiile lor. Numai pictorii constituie o excepție. Ei plătesc pentru a fi văzuți. Dau bani pe culori, pânză, rame de calitate, o sală de expoziție, ceva substanțial pentru criticul de artă care le vorbește la vernisaj, plus o sumă ca să fie vizibil în mediul virtual, ori în presa scrisă. Să nu uităm nici bufetul de protocol. În plus, dau din viața lor mult timp, dau din spațiul în care trăiesc, deoarece nu toți au atelier de creație de la Uniunea Artiștilor Plastici. Și toate astea pentru ce ? Ca să treacă un om prin fața unui tablou câteva secunde, pentru a trăi un moment de glorie efemeră când cineva rostește cuvinte la deschiderea personalei sale.
Acum, despre autorii expoziției anunțate deja.
Angela Bontaş s-a născut în 1972, trăiește și lucrează la București. Cu studii de sculptură şi scenografie la Universitatea de Arte din Bucureşti, este interesată de pictură, desen, instalaţie şi performance. A fost membru fondator al grupului Rostopasca, împreună cu Nicolae Comănescu, Dumitru Gorzo și Alina Pențac și, ulterior, cu Alina Buga, Florin Tudor și Mona Vatamanu, alături de care a expus, între 1997 și 2001, atât în țară, cât și în Franța, Cehia, Germania, Italia și Statele Unite.
Lucian Brumă s-a născut în 1976 la Bârlad. A studiat pictura la Universitatea Națională de Arte George Enescu din Iași, unde a obținut licența și masteratul. În prezent este doctorand al Universității Naționale de Arte din București. No(w) Filters for Memory, Estopia Art Gallery, București, 2020, Mărturii ale unei vieți netrăite, Borderline Art Space, Iași, 2017, Think about the Box, Galeria Aparte, Iași, Samādhi, Galeriile Nicolae Tonitza, Bârlad, 2016 și Reguli in afara jocului, World Bank, București, 2014 sunt câteva dintre expozițiile personale în care și-a prezentat lucrările.
Andrei Ciurdărescu s-a născut în 1984 la Orăștie, trăiește și lucrează la Cluj-Napoca. În 2014 a obținut titlul de doctor în Arte vizuale la Universitatea de Artă și Design din Cluj. În 2015 a fost selectat pentru bursa postoctorală „Vasile Pârvan” la Accademia di Romania in Roma, unde a trăit și a lucrat timp de un an. A avut numeroase expoziții, atât personale cât și colective, între care: Il faut cultiver notre jardin, Centrul de Interes, Cluj-Napoca; Jeune Création Européenne Biennale, Hjoerring / Como / Paris, 2020; Icons of Utopia, Arthalle Gallery, București, 2019. Este lector universitar în cadrul Departamentului de Pictură al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca.
Andrada Feșnic s-a născut în 1987 la Cluj-Napoca.
A studiat pictura la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, unde a obținut licența în 2016 și masteratul în pictură în 2018. În 2015 a beneficiat de o mobilitate Erasmus la Central Saint Martins, University of the Arts London. În 2018, A+Space a găzduit expoziția sa personală, Aftermath, în cadrul Centrului de Interes, Cluj. A participat la numeroase expoziții de grup și proiecte internaționale, între care a realizat un performance în proiectul Performing the Unconscious, Freud Museum, Londra, în 2015.
Sergiu Laslo s-a născut în 1993 la Cluj-Napoca, unde trăiește și lucrează.
A studiat pictura la Universitatea de Artă și Design din Cluj. Galeria Estopia a prezentat prima sa expoziție personală, Lighting Grey, București, 2019, urmată de Stolen Moments, Estopia Lugano, 2020.
Juhos Sándor s-a născut în 1974 la Cluj-Napoca.
A urmat inițial liceul de electrotehnică, a fost legător de cărți la Imprimeria Ardealul la începutul anilor ’90 și a obținut chiar și de o diplomă de sudor / tinichigiu înainte de a-și găsi un drum în artă. Anii 2000 au însemnat asumarea destinului de artist cu acte în regulă: în 2003 a absolvit secția Pictură a Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, iar în 2005 a obținut masteratul în aceeași specializare.
Antonina Manda s-a născut în 1990 la Chișinău. Trăiește și lucrează la București.
A absolvit Universitatea Națională de Artă din București, secția Pictură, unde a obținut licența în 2013 și masteratul în 2015. Între expozițiile personale se numără, la București, Katyusha, U Art Gallery, 2018, și Chipuri de copii, Galeria Artut, 2016.
Ada Muntean s-a născut în 1987 la Cluj-Napoca. În 2009 a absolvit secția Grafică a Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, unde ulterior a obținut masteratul în 2011 și doctoratul în Arte Vizuale, în 2019. A beneficiat de burse universitare la Birmingham Institute of Art and Design, Marea Britanie și Jan Matejko Academy of Fine Arts din Cracovia, Polonia. În 2015 a urmat un internship la Peckham Platform din Londra, iar în 2016 la Galeria Plan B din Berlin.
Deci, nu uitați: Galeria Estopia, Strada Bocșa nr. 5, sector 2, București
E-mail: office@estopiaartgallery.com
Tel: +40 756 90 67 37.
Curator: Irina Ungureanu
Notă pentru vizitatori: Vă invităm la deschiderea expoziției, joi, 11 februarie, într-un format adaptat crizei sanitare. Urmând recomandările autorităților, în ziua vernisajului expoziția va putea fi vizitată între orele 16.00 – 21.00, și, începând din 12 februarie, potrivit programului normal al galeriei, sau cu programare. Expoziția va rămâne deschisă publicului până pe 3 aprilie. Accesul în galerie se face respectând normele de distanțare socială.
Acum, la final, o notă care explică dedicația acestui text. Adriana Bunescu este numele cu care mama a semnat picturile.
Aristotel Bunescu – Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România