Aparent, trei concepte fără legătură între ele. Dar, parcurgând rândurile de mai jos, veți vedea că este o conexiune logică.
Pentru oamenii care palpită pentru arta armoniilor cromatice, în special cei care cunosc opera lui Vincent van Gogh, în rândul cărora mă includ, cu modestia cuvenită, data de 17 martie are un ecou aparte.
În anul 1901, la 17 martie, lumea artei a trăit un șoc senzațional provocat de o expoziție specială. La Galeria Bernheim-Jeune din Paris sunt prezentate 71 de lucrări, semnate inconfundabil Vincent van Gogh. Trecuseră deja 11 ani de la moartea sa.
Pentru cititorii familiarizați cu sportul minții și care urmăresc în mod constant publicația noastră online, voi face o legătură cu pictura, supunând atenției dumneavoastră un tablou aparte semnat Corneliu Baba. Titlul său este chiar …,,Jucătorul de șah”. Este lucrarea cu care Corneliu Baba şi-a făcut debutul oficial la Salonul de Artă din Bucureşti din anul 1948. Tehnica utilizată – ulei pe pânză. Dimensiuni – 100,8 cm x 93 cm. Localizare – Galeria de Artă Românească Modernă, sala numărul 11, Muzeul Național de Artă al României, din centrul Bucureștiului.
La urma urmei, ce reprezintă tabloul ?
Într-un colţ din atelierul artistului, un bărbat în jur de cincizeci de ani stă aplecat, cu mâinile sprijinite pe genunchi, asupra unei table de şah.
Atitudinea şi poziţia bărbatului redau concentrarea cu care analizează o mişcare în curs, probabil atacul unui cal negru asupra unui pion alb, două din cele şapte piese pe care le distingem pe colţul tablei de şah. Suntem intrigaţi de unghiul plonjant din care este redată aceasta. El se datorează poziţiei pictorului, partener invizibil al jucătorului. Pictorul are privilegiul de a se afla simultan înăuntrul imaginii şi în afara ei, de a juca partida, dar şi de a o contempla asemenea nouă, privitorilor. Deci partenerul este chiar pictorul. Câteva colțuri de rame, vizibile în partea superioară a tabloului, indică în mod clar că ne aflam acasă, ori în atelierul lui Baba.
Artistul are un privilegiu. Nu a mai plătit un model pentru a sta nemișcat în fața șevaletului. A invitat un prieten la o partidă de șah. El are deci timp suficient să picteze liniștit. Partenerul său este un analist și nu se grăbește la mutări. Deci poate picta, dar are timp să mai facă și o mutare din când în când. Cine va câștiga oare?
Suntem într-un caz fericit în care toată lumea iese în avantaj. Pictorul realizează un tablou reușit pe care noi îl admirăm și azi, dar va sta și la dispoziția generațiilor viitoare. Adversarul a fost imortalizat și face o călătorie prin decenii datorită invitației artistului. Așa a devenit practic nemuritor. Iar noi privitorii am avut șansa să vedem o lucrare importantă. Nu uitați! Alături de ea mai sunt și alte mărturii ale pictorilor români. Când aveți timp să treceți pe Calea Victoriei, prin cartierul copilăriei și tinereții mele, pentru a vedea lucrări pentru care superlativele sunt sărace. Apoi, mergeți la pictorii europeni și așa mai departe. O sărbătoare continuă. Dar, până ajungeți la muzeu, vă invit să ascultați, pe calculator, o melodie cu Nat King Cole. Asta deoarece calendarul ne amintește că s-a născut la …17 martie.
Aristotel Bunescu – Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
foto 1 și 2 Muzeul Național de Artă al României
