4.5.4. Sau 4 florar ora 4. Ora la care au debutat treburile cotidiene din noua zi. Pentru un personaj care s-a culcat ieri înainte de ora 22, șase ore de somn liniștit sunt suficiente.
Prima notație pe fila de calendar personal îmi amintește să scriu, ca în fiecare zi de miercuri și vineri un text de dimensiuni limitate pentru revista noastră de cultură, șah și business.
Azi este Ziua Inimii în România, așa că voi încerca să pun câteva cuvinte unul lângă altul care mi-a atins inima: cineva mi-a făcut o mare surpriză. Un tablou în care apare chiar autorul acestor rânduri.
Până atunci, pentru amatorii de detalii să precizez ce e cu ziua cordului.
La iniţiativa Academiei de Științe Medicale, din 1997 încoace, în a patra zi a lunii mai, se marchează ziua naţională a inimii.
Momentul este un prilej pentru ca specialiştii să atragă atenția asupra înmulţirii cazurilor de boli cardiovasculare.
Într-o încercare de a le preveni, Organizația Mondială a Sănătății a lansat, în 2003, inițiativa globală Move for Health (Mişcare pentru sănătate), care promovează activitatea fizică.
Revenim la tablou, la autorul său. Se numește Doamna Ana Croitoru, din București. Iată ce mi-a mărturisit despre pasiunea sa legată de arta armoniilor cromatice:
,,În copilăria mea, adolescența și o scurtă perioadă după aceea, în viața mea preponderente erau școala și desenul/pictura, abia după aceea celelalte …Viața însă, cu ale ei valuri de neprevăzut m-a dus forțat în altă direcție. Mărturisesc că orice contact, contact vizual cu ceea ce însemnă pictura, în propria viață sau prin mijloacele media îmi aducea o mare durere în suflet și un sentiment de neîmplinire.
Cu toate acestea, pe diverse bucăți de hârtie, pe agende, mai apăreau desene mici, venite de nu știu unde, sau poate că știu…
La distanță foarte mare de timp, mai precis în 2017, pictura, desenul, arta aceasta minunată, a revenit în viața mea cu forță și mare determinare.
Odată cu acest nou început impresia a fost că nimic nu a fost întrerupt, parcă totul a fost reluat de unde s-a oprit, cei 30 de ani s-au șters, au dispărut instantaneu, iar râvna, dragostea pentru pictură au prins aripi uriașe în ființa mea aducând sufletului împlinirea mult așteptată.
De când mă știu am fost cu creionul și/sau pensula în mână.
Cei care mă cunosc de mică știu asta despre mine.
Mai mult decât atât, mereu aveam o bucățică de cretă în buzunarul șorțulețului meu albastru de la uniforma destinată claselor gimnaziale 1- 4. Copil fiind, în clasele mici de gimnaziu, desenam pe orice bucată de loc neted, indiferent că aceasta era tabla din sala de clasă, pe ușile garajului unui vecin de pe o stradă alăturată, pe stâlpii de electricitate de pe drumul de la școală spre casă, … eu aveam ceva cât de mic de desenat”.
Acum tabloul este la mine acasă. De-a lungul anilor, a mai fost un pictor care s-a oprit la figura mea pentru a realiza un portret. Numele lui este Virgiliu Parghel. Soțul regretatei cântărețe Anca Parghel. Doamne, ce voce venită parcă din ceruri. Se mai poate asculta pe înregistrările de pe internet.
Aristotel Bunescu – Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
