(La rubrica „Autori contemporani” prezentăm cărți emblematice ale unor scriitori cu care ne putem întâlni pe stradă, prin librării, la târgurile de carte sau pe Facebook; ale unor scriitori pe care îi putem vedea în carne și oase și cu care putem discuta și lua legătura. Cărțile semnate de autorii descriși astfel au la această rubrică o ușă mereu deschisă. Articolele rubricii „Autori contemporani” au două părți, una de prezentare și cealaltă de ilustrare; autorii înșiși au ales prezentarea cărții, dar și fragmentul ilustrativ.)
„Delegatul lui Petre”, editura Integral, 2021
Au fost momente când trebuia să mă bucur. Mi-a apărut o carte (de teatru), dar frica nu m-a lăsat să zbor, ca la alte cărți, în al nouălea cer. Frica m-a tras cu picioarele pe pământ. Am câștigat un concurs de dramaturgie, dar n-am chiuit, n-am țopăit, nu m-am lăudat la prieteni, pentru că frica mi-a scos pe nas bucuria, mi-a tăiat vocea la propriu, ce rost are să afle lumea de premiul tău, mai bine stai aici, cu mine, frica ta! Am semnat un contract pentru montarea unui spectacol de teatru radiofonic după o piesă de-a mea, și mi s-a părut că am semnat de primire la un curier care mi-a adus tonerul pentru imprimantă, pe care l-am cumpărat online. Nicio emoție, nicio bucurie, nimic. Frica a fost acolo, uitându-se peste umărul meu pe contract, cine mai ascultă teatrul radiofonic în zilele noastre, când toată audiența stă cu urechile ciulite să afle câți oameni s-au infectat, câți au murit, care sunt orașele care intră în carantină?
Poate că 2020 este anul în care frica m-a îmbătrânit. Dar nu sunt copleșit. A început să mă
enerveze frica asta ce mă urmărește, ce fac, unde mă duc, cu cine vorbesc. Mă enervează și simt că în sufletul meu crește ceva care să mă apere. E un fel de atracție. Dacă m-aș
îndrăgosti de frica mea? Dacă aș începe să o urăsc? Dacă m-aș ruga lui Dumnezeu pentru
frica mea? Poate că 2021 va fi anul în care am să mă îndrăgostesc. Sau poate am să urăsc cel mai tare. Sau am să-mi recapăt credința. Cine știe? (Petre Barbu)
Fragment:
Delegatul lui Petre
Am auzit că pleci în delegație în oraşul meu. Delegație de-o zi. Pentru că suntem amici de atâta vreme, am şi eu o rugăminte, dacă mă poți ajuta, după ce-ți termini treaba în delegație.
Ai putea, te rog, să tragi o fugă până la cimitirul nou, nu ăla vechi, ăla nou, din care se vede panorama combinatului siderurgic şi să te interesezi la administrație câți bani am de plătit la impozitul pe locul de veci? Vezi şi tu cât este şi achită-mi impozitul, îți dau banii la leafă. Să nu pierzi chitanța. Dacă ai timp, să dai o fugă şi la mormânt, îți zic eu care-i parcela prin sms, şi dacă sunt crescute buruieni, sigur sunt crescute!, să angajezi pe cineva să le taie, sunt destui care taie frunze la câini în oraş, să dea cu grebla, îți dau banii la leafă.
Te rog, ai putea să treci apoi pe la complexul alimentar, hai că nu-i departe, e în primul cartier cum ieşi din cimitir, pe dreapta, să-mi zici ce magazine s-au mai deschis, care s-au închis, mă interesează atmosfera, cât despre oameni, ce să mai zic, majoritatea sunt ramoliți, depresivi, foşti siderurgişti nostalgici, poți să faci şi un selfie cu câțiva, să nu ratezi pozele!
M-aş bucura dacă ai putea să ajungi până la mătuşă-mea, în Mazepa, dar nu înainte să cumperi un pui congelat de la Lidl şi două cartoane de ouă, şi vezi că în piață sunt caise mai mărişoare, ia şi tu un kil, îți dau banii la leafă. Urci la etajul doi, în blocul din spatele restaurantului Pescaru, şi zici că sunt de la mine, n-o ţii mult de vorbă, n-o refuza dacă-ţi dă nişte gem de vişine, ia două borcane, unul îl păstrezi tu.
Mă gândesc că m-ai ajuta foarte mult dacă te-ai duce până la primărie, să întrebi la registratură, hai că nu e coadă!, arunci doar o întrebare: dacă s-a aprobat în consiliul municipal ca strada Barboşi să fie redenumită în strada Petre, am făcut o cerere încă dinainte de alegerile locale de anul trecut, ce nume e ăsta, Barboşi? Strada Petre, ce nume frumos, nu-i așa? Arunci doar întrebarea asta!
Ai putea să te odihneşti la o cafea la restaurantul Cazino din Grădina Publică. Am auzit că s-ar fi surpat şi a fost demolat. Dacă-i demolat, bea o cafea pe bancă, în parc. O cafea mică, pentru că te rog să urci puțin până-n Ţiglina II, să te uiți la blocul galben, cu mozaic albastru, dacă în balconul de la primul etaj sunt nişte ghivece cu muşcate înflorite. Dacă sunt, te rog să cumperi imediat un ghiveci cu flori, îți dau banii la leafă, și suni la ușă, și dacă îți deschide o doamnă mai plinuță să i-l dăruieşti din partea mea, nu te întinzi la vorbă, şi pleci. Dacă îți deschide un bărbat, zici că ești de la Gaze şi pleci repede.
Auzi, eşti atent? Ai putea să te duci până pe faleză, e foarte frumoasă faleza Dunării, şi dacă-ți ies în cale nişte pescari, să-mi cumperi un kil de icre şi vreo cinci kile de pește, banii la leafă!
Şi dacă unul dintre pescari o să te întrebe: Nu cumva eşti şi tu delegatul lui Petre, tu să zici: „Nu sunt.” Adică să te prefaci că te-ai lepădat de mine, pentru că și eu (odată) m-am lepădat de acele locuri și de acei oameni, și-mi pare atât de rău… Drum bun, te aștept cu drag!
