Paul Celan și „Oroarea care nu se mai termină”

Între opera lui Paul Celan şi cea a Franz Kafka pot fi identificate mai multe corespondenţe, a spus filologul Andrei Corbea într-un interviu în cadrul emisiunii „Raftul Atenei”. El şi-a ilustrat afirmaţia arătând că atât Kafka, cât şi Celan proveneau din medii evreieşti asimilate culturii germane – primul la Praga, celălalt la Cernăuţi. Celan a fost, de asemenea, şi primul traducător al lui Kafka în româneşte, a adăugat profesorul Corbea, într-o vreme în care receptarea lui Kafka în Europa se afla încă la începuturi. 

„S-a spus despre textele lui Kafka că ele de fapt nu trebuie interpretate, ele sunt un fel de ipostaziere a tainei. Poate că și în cazul lui Celan s-ar putea aplica aceeaşi considerație”, a mai afirmat Andrei Corbea. El a arătat că poezia lui Paul Celan este marcată definitoriu de experienţa europeană a Holocaustului. „În esență, în poemele lui Celan este vorba de manifestarea Ororii de la mijlocul secolului 20, tocmai când civilizația părea atât de bine implantată în mințile oamenilor”, a spus germanistul ieşean. 

Discuţia despre opera lui Paul Celan a fost prilejuită de apariţia în limba română a integralei lirice a acestuia, la editura Polirom, în două volume, unul tipărit în 2015, cel de-al doilea în 2019. Traducerea poemelor îi aparţine lui George State. Un alt volum de proză scurtă şi alte texte ale lui Paul Celan, în traducerea lui Andrei Corbea, a fost publicat la aceeaşi editură, în anul 2020. 

Urmăriţi mai jos ediţia emisiunii „Raftul Atenei” dedicată poeziei lui Paul Celan. Invitat: profesorul Andrei Corbea.

Paul Celan, „cel mai important poet al modernității germane”

Din declaraţiile profesorului Andrei Corbea din cadrul emisiunii Raftul Atenei:

• Interesul meu pentru Paul Celan a fost latent câteva decenii și a devenit mult mai pronunţat prin 1985 – 1986. Ce mi-a atras atenția a fost faptul că Paul Celan nu venea din spațiul lingvistic german, ci dintr-o regiune mai îndepărtată de acesta și – întâmplător – mai apropiată de noi, poetul fiind născut la Cernăuți, în 1920.
• Printr-un hazard al istoriei, la Cernăuți a existat o cultură germană pe care nu etnicii germani din oraș au emulat-o, ci evreii asimilați din Bucovina. A fost o situație cumva similară cu cea a evreilor asimilați din Praga, de exemplu, care a condus la apariția unui scriitor de dimensiunile lui Kafka. Aici aș menționa că încă din 1946, mentorul lui Celan, poetul cernăuțean Alfred Margul-Sperber, l-a recomandat pe Celan drept o „întrupare în lirică” a lui Kafka.  
• În Occident, în 1985, Paul Celan era un poet consacrat. Deja după 1975, poezia lui era studiată, printre alții, de filosoful german Hans Georg Gadamer sau de filosoful francez Jacques Derrida, fiecare dintre aceștia scriind câte un volum despre opera lui Celan. Heidegger a citit cu atenție fiecare volum de poezie al lui Paul Celan, cei doi având și câteva întâlniri semnificative la sfârșitul anilor 60. 
• În România, un moment important în receptarea lui Celan a survenit în 1987, când Petre Solomon a publicat cartea „Paul Celan, dimensiunea românească”. Aici Petre Solomon, prieten al poetului în perioada bucureșteană a acestuia, între 1945 și 1947, arată că la Paul Celan a existat și o componentă românească a creației sale, dată de educația din liceul românesc pe care l-a făcut la Cernăuți, de cele câteva poezii timpurii în limba română, dar și de traduceri importante – Celan a fost primul traducător în românește al lui Kafka, iar din limba rusă i-a tradus, printre alții, pe Lermontov și Cehov. Celan a fost de asemenea și primul traducător al lui Cioran în germană.
• În anii 80, fiecare în spațiul și domeniul lui – Cioran în Franța și Celan în Germania, era un nume de referință. 
• După 1965, în România au apărut traduceri din poezia lui Celan: în revista Ateneu la Bacău, în revista Ramuri, la Craiova, așa încât în 1973 a apărut primul volum din poezia lui Celan, la editura Univers, în traducerea Ninei Cassian și a lui Petre Solomon. 
• Pentru Paul Celan, Holocaustul a fost un atentat la însăși ființa umană; nu a avut un „caracter național”, el nu a făcut distincția între un Holocaust german, unul românesc sau unul maghiar. 
• După Auschwitz, Celan nu a mai putut scrie o poezie germană în tradiția poeziei germane și de aceea poezia lui este considerată un moment de ruptură în expresia poetică. Lucrul acesta s-a văzut cu pregnanță în volumele lui majore de poezii din anii 60, „Trandafirul Nimănui” și „Schimbarea de suflu”. 
• S-a spus, pe bună dreptate, că prin poezia sa, Celan a creat o altă limbă, un alt idiom german. Celan a „decarnalizat” cuvintele, a încercat să le găsească substanța și sigur că în acest proces, cuvintele au devenit altceva. 
• La Celan, limba a găsit cumva alte căi decât cele ale relevanței directe pentru a exprima Oroarea. Până la urmă, aici este cheia poeziei lui Celan: un anumit tip de poezie care încearcă să transmită acest sentiment îngrozitor al Ororii care nu se mai termină. 
• Celan a spus odată, aflându-se în vizită la prietenii săi în sudul Franței, că „eu sunt poezia”. Această asumare a dus și la boala de care a început să sufere în anii ’60. 
• Cred că „Tangoul morții”, apărută în revista Contemporanul, în mai 1945, a reprezentat o versiune în românește aparţinîndu-i lui Celan însuși a celebrei sale poezii „Todesfuge” – „Fuga morții”. 

Citește și: Șapte poeme de Paul Celan

• În cultura germană există două ediții critice ale operei lui Celan: una mai extinsă, făcută de un colectiv din Bonn, în peste douăzeci de volume, și o ediție mai restrânsă, apărută sub îngrijirea unor specialiști de la Tübingen; pe lângă ele, există și multe alte ediții de volume comentate. Întrebarea este dacă în lumea românească ar exista un segment de public care să fie interesat de o asemenea ediție comentată. Pe de altă parte, aceste ediții germane sunt preocupate mai degrabă să reconstituie istoria, geneza unui poem, ci nu să îl interpreteze. Pe un cititor obișnuit, îl interesează mai puțin geneza unei poezii, și mai mult semnificația ei. Însă în poezia lui Celan, interpretarea este foarte dificilă; am să spun doar că în prezent, fără exagerare, există sute de lucrări de doctorat despre opera lui Celan. Dar desigur, poate că și într-o lume românească mai liniștită și mai dispusă să citească, varianta unei ediții critice a operei lui Celan ar fi de luat în considerare.
• În fond, orice traducere este o interpretare, după cum și interpretarea este o traducere. S-a spus despre textele lui Kafka că ele de fapt nu trebuie interpretate, ele sunt un fel de ipostaziere a tainei. Poate că și în cazul lui Celan, s-ar putea aplica această considerație. 
• Pe de altă parte, în cazul operei lui Celan există o controversă istorică fundamentală. Sunt cei ce susțin că interpretarea înseamnă a găsi acel sens inițial pe care poetul însuși a încercat să îl inoculeze în poezia sa – și atunci e nevoie să reconstitui geneza poemului, să vezi care au fost momentele și stimulii care au condus la scrierea poemului în cauză. Și sunt cei ce spun că până la urmă, cititorul este liber să își creeze el însuși un univers al comunicării cu poezia lui Celan, independent de ceea ce poate ar fi vrut să spună poetul, independent de ce au vrut să spună ceilalți. Cei din prima categorie au putut reproșa celorlalți că în această situație, din interpretare ar putea ajunge a fi exclus însuși mesajul fundamental al poeziei lui Celan, și anume cel legat de Auschwitz și de experiența post-Auschwitz a umanității. 
• Eu însumi am evoluat de la poziția tolerantă față de o libertate cu măsură a cititorului în interpretarea operei lui Celan, la una prin care pledez pentru o raportare mai asumată față de autor. Până la urmă, existența unui mesaj celanian este certificată, Celan însuși a vorbit de acest mesaj pe care-l aruncă în mare într-o sticlă și pe care cineva e așteptat să îl descopere. Și în esență, în poemele lui Celan este vorba de sămânța aceasta a Ororii care s-a manifestat la mijlocul secolului 20, tocmai când civilizația părea atât de bine implantată în mințile oamenilor.

Paul Celan (Paul Ancel) s-a născut pe 23 noiembrie 1920 la Cernăuți, România, într-o familie de evrei germanofoni. A urmat şcoala în oraşul natal şi se pregătea de studii de medicină când a izbucnit cel de-al doilea Război Mondial. A fost deportat ca evreu în Bărăgan, iar părinţii au murit în deportarea din Transnistria. După război se stabileşte la Paris, dar scrie poezie în germană. Se afirmă ca poet, traducător şi profesor, fiind considerat unul din marii poeți moderni ai lumii. A tradus în germană literatură română, portugheză, rusă, engleză și franceză, iar din limba germană a tradus în românește povestirile lui Franz Kafka. Moare la Paris, pe 20 aprilie 1970. 

Ediţia românească a poemelor lui Paul Celan apărute la editura Polirom în traducerea lui George State include ciclurile: „Nisipul din urne” (1948), „Mac şi memorie” (1952), „Din prag în prag” (1955), „Gratii de vorbă” (1959), „Roza Nimănui” (1963), „Schimbare de suflu” (1967), „Sori de fire” (1968), „Silnicia luminii” (1970).

Andrei Corbea este profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, director de proiect la Institutul de Cercetări Socio-umane din Sibiu al Academiei Române, titular al Catedrei de cercetare „Blaise Pascal” a Fundației „École Normale Supérieure” din Paris, autor de lucrări apărute la edituri și în reviste românești și străine în domeniul istoriei literaturii și culturii germane și austriece din secolele al XIX-lea și XX, precum și al teoriei literaturii și esteticii, traducător al lui Theodor W. Adorno și Paul Celan în limba română. A publicat la Editura Polirom volumul Paul Celan și „meridianul” său. Repere vechi și noi pe un atlas central-european (1998). Cele mai recente titluri semnate în străinătate sunt Paul Celans „unbequemes Zuhause”. Sein erstes Jahrzehnt in Paris (Aachen: Rimbaud, 2017) și ediția comentată Immanuel Weissglas, Gottes Mühlen in Berlin (Aachen: Rimbaud, 2020). (date preluate din prezentarea lui Andrei Corbea pe site-ul editurii Polirom).

***

Emisiunea „Raftul Atenei” se difuzează pe canalele online asociate revistei de cultură, șah și business „Pallas Athena”. Invitații emisiunii sunt autorii unor cărți de referință recente, din domenii precum istoria modernă, istoria ideilor, politologie, filosofie, dar pot fi și persoanele cheie în îngrijirea și apariția unor astfel de volume, traducători sau comentatori dintre cei mai avizați ai domeniilor respective. 

Ediții anterioare ale emisiunii „Raftul Atenei”:

Mariana Ţăranu: La anexarea Basarabiei, sovieticii au fost “foarte bine organizaţi”

Vladimir Solonari: Cum s-a ajuns la masacrarea evreilor în Transnistria: „Fă ce vrei, numai lasă-mă în pace!”

Liliana Corobca, Marius Petcu și Cristian Preda despre volumul Panorama comunismului românesc.

Michael Shafir despre traducerea în românește a cărții sale Romania. Politics, Economics and Society: Political Stagnation and Simulation Change.

Armand Goșu despre apariția în limba română a cărții În echipa lui Stalin. Anii periculoși din politica sovietică de Sheila Fitzpatrick.

Ion Bogdan Lefter Piața românească a cărții în anul pandemic 2020.

Constantin Vică vorbind despre mentorul său, filosoful Radu Solcan, și despre Jurnalul acestuia.

Cristian Preda despre cartea sa de satiră politică românească Tiranul cu nas mare și cu suflet foarte mic.