Șah Diagonala turei Partida lui Dumnezeu

Partida lui Dumnezeu

-

promovare online

Antiphlogistine, periosteum, takadiastase, plasmon, ambrosia, Threlkeld, streptococcus, staphylococcus, micrococcus, plasmodium, Mississippi, Freiheit, Philadelphia, Cincinnati, athletics, no war, Etchenberg, American, Russian, philosophy, Piet Potgelter’s Rost, Salamagundi, Oomisillecootsi, Bangmamvate, Schlechter’s Nek, Manzinyama, theosophy, catechism, Madjesoomalops.

Hillsbury făcu o pauză, și apoi începu din nou, privind fix înainte, la un punct imaginar plasat undeva în mijlocul sălii.

Madjesoomalops, catechism, theosophy, Manzinyama, Schlechter’s Nek, Bangmamvate, Oomisillecootsi, Salamagundi, Piet Potgelter’s Rost, philosophy, Russian, American, Etchenberg, no war, athletics, Cincinnati, Philadelphia, Freiheit, Mississippi, plasmodium, micrococcus, staphylococcus, streptococcus, Threlkeld, ambrosia, plasmon, takadiastase, periosteum și Antiphlogistine.

– Perfect! Fără greșeală! zise amfitrionul, care urmărise pe o foaie ordinea cuvintelor rostite de Hillsbury. Extraordinar!

Sala, uimită, izbucni în aplauze. Oamenii comentau încântați și entuziasmați.

– Aceeași probă de memorie fenomenală va fi dată de către domnul Patrick Hillsbury și la sfârșit, după conferință și simultan, când șahistul nostru excepțional va recita cuvintele încă o dată, în ordinea inițială și apoi în ordine inversă. Vă reamintesc, ele au fost alese din Enciclopedia Britanică chiar de către unii dintre dumneavoastră, la intrarea la evenimentul din această seară. Până atunci, în tot acest timp, veți putea sta – se poate spune – cu ochii pe domnul Hillsbury în mod permanent, așa încât să puteți fi convinși că la mijloc nu e niciun truc, ci doar o demonstrație a puterii minții omenești.


Domnul Henderson făcu un gest larg cu mâna, invitându-l pe lector la pupitru. Oamenii încă aplaudau, în picioare. Patrick Hillsbury zâmbea și se uita pe câteva notițe cu ideile pe care voia să le atingă în conferință. Amfitrionul se strecură după cortină și se duse în holul imens, flancat de coloane de inspirație dorică. Aici erau înșirate în semicerc douăzeci și una de mese, acoperite cu postav roșu. Pe toate erau așezate table de șah cu piesele în poziția inițială.

– Schimbați culorile la aceste mese, spuse organizatorul Henderson, așa încât albele să fie la interiorul cercului. Doi băieți săriră de la locurile lor reașezând piesele așa cum spusese Henderson. Hillsbury urma să joace doar cu piesele albe.

După o perdea opacă, alte cinci mese identice erau pregătite de joc.

– Aici aduceți niște cartoane ca să numerotăm mesele de la unu la cinci, indică el. Erau mese pe care Hillsbury nu va putea să le vadă. La ele, el urma să joace șah orb tot în timpul simultanului cu cei douăzeci și unu de adversari „văzuți”. Henderson se mai uită o dată în tot holul și se declară satisfăcut. Reașeză puțin cordonul care era menit să țină asistența la distanță și intră apoi înapoi în sală. Hillsbury vorbea egal, dar convingător.

– … De ce spun că lumea pentru noi e o mulțime ordonată de fabulații? Pentru că fabulațiile sunt aproximări ale realității. Ele stau la baza percepțiilor noastre. Noi nu percepem lucrul în sine, ci doar o idee a lui. Vedem aceasta cel mai clar în studiul istoriei. Cu istoria nu e nimeni contemporan – îndrăznesc s-o spun, nici măcar cei ce o trăiesc în direct. Și atunci aproximăm informațiile, le numim evenimente, și le ordonăm așa încât ele să ne pară coerente. Dar știți ce? Și cu știința e la fel! Fabulăm niște concepte, le ordonăm, și facem un înțeles general, o teorie. Omul nu poate trăi fără fabulație, singura portiță de acces a lui la cunoaștere. De ce credeți că există povești, filme, romane și poezii? Dacă am fi putut numi realitatea, toate acestea nu ar fi existat; dar pentru că nu putem, nu ne rămâne decât să facem ordinea noastră în fabulațiile despre realitate.

Hillsbury își șterse ochelarii, bău din paharul cu apă și continuă.

– Așadar contribuția noastră la cunoaștere e nulă. Noi nu știm decât să aproximăm. Dumnezeu da, cunoaște, El nu aproximează. Dar noi nu putem merge prea mult nici în sus, nici în jos. La un moment dat ne oprim și emitem fabulația. Între fabulațiile în sine nu există grade, ierarhii, comparații. Fabulația mea nu poate fi mai tare decât a ta. Noi însă putem să ne aducem aportul la ceva; putem avea propria noastră contribuție la un sens pe care să îl putem numi progres. Mă refer la ordonarea fabulațiilor. Aici putem compara. Putem spune că un sistem e mai coerent decât altul, sau putem face propriul sistem mai coerent și mai logic. Poate să îmi placă mai mult un anume gânditor, care a ordonat mai bine sau mai pe gustul meu fabulațiile în care cred sau la care am ajuns și eu. Putem face chiar și ajustări la fabulații, ca sistemul în ansamblu să fie mai armonios – chiar dacă nu ne putem dispensa de fabulații și de cele mai multe ori nici măcar de una dintre ele.

Doamnelor și domnilor,

Știți din școală de învățătura lui Leucip și Democrit despre atomii de materie de la baza lumii. Poate că profesorii dumneavoastră nu au insistat însă îndeajuns pentru a vă transmite că pentru cei doi învățați greci, și gândirea e formată din atomi. Gândirea e o muțime ordonată de atomi, sau, în termenii avansați aici, e ordonarea fabulațiilor de bază. Astfel că în definitiv, ceea ce vă expun eu aici nu este neapărat ceva nou și nemaipomenit; e o concepție care există, iată, de 2.300 de ani. S-a spus că Democrit e părintele materialismului metafizic, al monismului materialist; așa o fi, dar nu e numai atât. Există și dimensiunea cealaltă, gnoseologică, a gândirii lui Democrit, care îl face și părintele unui materialism cognitiv, un materialism al fabulațiilor.

Ca să mă fac mai bine înțeles, am să vă ofer exemplul artei pe care eu o apreciez și o practic cu predilecție: șahul. Șahul e un duel destul de transparent al unor ordonatori de fabulații. Așa e el creat, prin regulile acceptate: să fie doi adversari, înzestrați cu puteri egale – câte un cap cu care să gândească, mâini cu care să mute, memorie la care să apeleze, câte un set identic de piese și așa mai departe.

Sala se foi și râse înfundat.

– Deci avem o egalitate de start. Dar de la punctul de start încolo încep diferențele. Dacă juca Dumnezeu, probabil că nu ar fi fost nevoie de atâtea reguli; probabil că noi nici nu am fi văzut Partida lui Dumnezeu. Probabil că ea s-a jucat sau se joacă, fără să știm. Dar deocamdată, aici, e vorba de doi oameni care împărtășesc același set de fabulații și care se pot întrece în ordonarea lor. Cele două ordonări se întrec, se intersectează, se întrepătrund, se influențează una pe alta. Iar la final, pentru că în șah există mat, unul dintre ei câștigă. A fost mai inspirat, mai artistic, mai coerent în ordonarea lui. Și noi toți ceilalți, inclusiv adversarul, îi recunoaștem această performanță și îl felicităm. De aceea în șah există un campion mondial – pe care sunt onorat să îl salut acum și pe loc, deoarece e aici în sală, printre noi. Maestre!, făcu Hillsbury cu mâna și campionul mondial se ridică din locul din primul rând pe care stătea, se întoarse către sală și salută publicul.

– Da, iată un om care chiar știe cum să aranjeze lucrurile! zise Hillsbury, și sala izbucni în râs.
– Domnule Hillsbury, nu știu ce tot încerci să aranjezi dumneata acolo, pe podium, ce e însă sigur e că tot eu aranjez mai bine piesele pe tabla de joc! replică maestrul.
– Nici nu am afirmat și nici nu intenționez să susțin altceva, maestre!, spuse și Hillsbury.

Sala râse iar, încântată.

– Și pentru că am ajuns la acest moment, și pentru că deja consider că am depus toate eforturile de a fi cât mai explicit, vă mulțumesc pentru atenția cu care m-ați urmărit pe parcursul conferinței și vă invit să participați la partea a doua a demonstrației mele.
– Și nu uitați, interveni Henderson suindu-se și el pe scenă, că tot acum se fac înscrierile la simultanul și conferința de luna viitoare. Și tot în foaier, strigă el, ca să acopere zgomotul care creștea, puteți găsi și cumpăra cartea stimabilului nostru campion mondial, care mi-a confirmat că e pregătit să dea autografe pe toată durata pauzei de până la începerea simultanului!

(se dedică campionului american Harry Nelson Pillsbury)

Ionut Iamandi
Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități cu o experiență de presă de peste 25 de ani. A fost redactor la secția română a BBC World Service de la București și Londra și redactor-șef la adevarul.ro. Comentator pe teme de actualitate și istorie recentă la săptămânalul cultural Dilema Veche și la revista Historia. Autor al volumelor „Anul electoral 1946. PCR în campanie la radio” – editura Vremea, 2019 și „Săptămâni interioare. Jurnal de coronavirus” – editura Eikon, 2020.

Random posts

Două sisteme, o emisiune: Metronom

Azi pare desuet ca un realizator de radio sau de televiziune să fie venerat. Considerat infailibil. Urmărit cu sfinţenie,...

Săptămâna în șah: 8 – 14 martie 2021. Turnee de primăvară

La un an de când a fost declarată pandemia care a dus la un lockdown aproape planetar, calendarul competițional...

Recenzie de carte: TREI VOLUME CE POARTĂ SIGILIUL DE AUR – IRINA MOROIANU ZLĂTESCU

Am avut privilegiul să relatez în cadrul revistei noastre online, vizita făcută doamnei profesor universitar doctor IRINA MOROIANU ZLĂTESCU. La...
promovare online

Kant și vaccinarea

Immanuel Kant, de la a cărui naștere se fac azi 297 de ani, a ajuns în perioada de vârf...

De Ziua Brâncuși, ne amintim vorbele sale: „Priviți sculpturile mele până ce le veți vedea“

Este 19 februarie, adică Ziua Brâncuși. Începând cu anul 2016, la 19 februarie se sărbătoreşte Ziua Brâncuşi, amintind de...
promovare online

business

promovare online:

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi