CulturăRaftul AteneiO reverie cu cărți

O reverie cu cărți

-

promovare onlinespot_img

Când eram licean la Galați, exista un loc pe unde treceam destul de des. Acolo e acum o covrigărie modernă, pe atunci era ceea ce localnicii numeau „Librăria Centrală”. Azi așa, mâine la fel, mă împrietenisem cu vânzătoarele care la un moment dat mă lăsau să intru direct în depozitul din spate. Ocoleam librăria, ajungeam pe partea cealaltă a clădirii, coboram câteva trepte și la un fel de subsol – era mai degrabă un demisol – erau camerele cu rafturile pline de cărți, fie retrase de sus, fie nou aduse. Era ca o farmacie a cărților, cu rafturi simple, nu precum cele dichisite de la zona de vânzare din față. Și mirosea a ceva ca un medicament: era cerneala tipografică exhalată de atâtea pagini ținute împreună la un loc și ritmic împrospătate cu noi apariții.

Așa că am o legătură specială cu subsolurile de cărți. La Cărturești Verona în București obișnuiesc să cobor la „azilul” de la subsol. Nimeni nu trece pe acolo, mai pe înserat în special. Sus, foială pe la cărțile la modă, la pixurile cu ștaif, mai nou albumele de muzică. Am observat că sunt mulți tineri, deși aud că tinerii nu citesc. Jos însă e liniște și pace. Sunt două încăperi, chiar și o masă și scaune. Iar cărțile sunt ca orice adunătură de oameni pe care o produce o năpastă comună. Năpasta nu mai distinge între bogat și sărac, frumos și urât, învățat sau proletar. Îi îngrămădește pe toți la un loc și pune același semn pe fiecare. În cazul cărților de la subsolul „Librăriei Centrale” redescoperite de mine la București semnul comun e reducerea de preț. Toate sunt reduse și își poartă reducerea ca pe un stigmat. A, și mai au o meteahnă, de care am uitat să spun: sunt în limba engleză. Am început să le cunosc. Cum nu prea le vizitează nimeni, acum știu locul fiecăreia. Și dacă vreau să am o șuetă cu una anume, o găsesc exact unde am văzut-o ultima oară. Dar nu știu pentru cât timp, mă tot gândesc că la un moment dat o să dispară.

Și cum stau așa printre ele, înțărcuite la subsol, ca niște oameni marginalizați cum am întâlnit de atâtea ori în istorie, mi-am amintit și de soarta cărților interzise sau, și mai grav, arse. Și tablourile au fost interzise sau arse. Dar și oamenii au fost interziși sau arși. Cruzimea e surprinzător de egală în tratamentul oamenilor și obiectelor. Și mă întreb: de la subsol, unde mai pleacă oamenii sau cărțile?

Ionut Iamandi
Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități cu o experiență de presă de peste 25 de ani. A fost redactor la secția română a BBC World Service de la București și Londra și redactor-șef la adevarul.ro. Comentator pe teme de actualitate și istorie recentă la săptămânalul cultural Dilema Veche, la săptămânalul Reporter Global, la revista lunară Historia și la publicația online Veridica.ro. Autor al volumelor „De comuniști am fugit, peste comuniști am dat. Povestea unui refugiat din Basarabia” - editura Vremea, 2022, „Șahiștii. Povestiri” - editura Eikon, 2021, „Săptămâni interioare. Jurnal de coronavirus” - editura Eikon, 2020 și „Anul electoral 1946. PCR în campanie la radio” - editura Vremea, 2019.

Random posts

Detașarea

Lista pe care am făcut-o la finalul anului trecut cu cărți de memorialistică despre perioada comunistă se îmbogățește cu...

Șahul ca înot

Pe de o parte, ținând cont de vechimea șahului și de numărul mare de jucători care în timp au...

Volume doi

Trec rapid în revistă trei cărți grupate aici pe un criteriu neobișnuit. Toate trei sunt recente, din 2022, dar...
promovare onlinespot_img

SE FORMEAZĂ O STEA DE TELEVIZIUNE – ARINA DELCEA

Doamnelor și Domnilor, Atenție mărită! Vă rugăm insistent să vă opriți din preocupările dumneavoastră cotidiene și să ne acordați câteva...

Hikaru Nakamura, cel mai bogat jucător de șah din lume

Americanul de 34 de ani și-a petrecut jumătate din viață în cele mai alese cercuri ale jocului de șah,...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi