BusinessDezvoltare personalăNu vă supărați, mă puteți ajuta?

Nu vă supărați, mă puteți ajuta?

-

promovare onlinespot_img

V-ați gândit vreodată că de cele mai multe ori ne dezvoltăm personal nu de voie, ci de nevoie? 

Nu putem spune că dimineața, când ne trezim, primul nostru gând e ceva gen:

„Abia aștept să mai citesc puțin din Teoria dezintegrării pozitive a lui Dabrowski.”

„Ba nu, mai bine fac o oră de terapie prin scris, ca să mai scap de stresul de la serviciu.”

„Nu-mi doresc nimic mai mult decât o ședință de yoga. Chiar acum. Nici nu-mi mai beau cafeaua.”

De multe ori, suntem norocoși dacă nu ne vine să ne culcăm la loc. 

Mentenanță și upgrade

Atunci când lucrurile merg bine, tindem să ne facem cât mai multe plăceri [mai mult sau puțin benefice]. Ceea ce e ok, câtă vreme plăcerea noastră nu le face rău celorlalți. Face parte din mentenanța eului.

Și cum la cafeluța de dimineață și în răgazurile zilei suntem atrași de magnetica forță a rețelelor de socializare [încerc să evit cuvântul „dependență”], mai bifăm câteva meme sau articole, mai mult sau mai puțin inspirate, din sfera dezvoltării personale. Ceea ce e, din nou, ok. Face parte din dezvoltarea eului. Upgrade-ul. De voie. Aici, unii dintre noi chiar plusăm prin metode individuale de tipul celor de mai sus sau prin discuții și cursuri.

Cum rămâne cu reparațiile?

Aici apare dezvoltarea personală de nevoie. Cea mai incomodă, greu de gestionat și de suportat. De multe ori, și  cea mai ziditoare și durabilă. 

E clar că reparațiile sunt un lucru serios, de importanță vitală. Dar putem încerca să schimbăm lacrimile în zâmbete. Ceva haz de necaz ar fi chiar un binevenit bonus terapeutic. Știu că e greu, mai ales de unul singur. Tocmai de-asta astăzi vreau să vă povestesc ceva drăguț, cu un tâlc și-un zvâc vindecător pe care l-am descoperit abia cu ocazia articolului de față. 

Acei oameni minunați și jucăriile noastre zburătoare

Pe la începutul primăverii, ne-am scos avionul la plimbare și am pornit veseli spre pista de decolare – Parcul Pădurea Vedea. Stați puțin, să ne înțelegem, până nu apărem indexați de Google cu aeroport la Alexandria.

E vorba de un avion jucărie, precum cel de mai jos. Doar că al nostru n-a căzut în apă și era verde, tot cu picățele.

Băiețelul meu, în vârstă de șase ani, înțelesese, în principiu, că e nevoie de spații largi pentru a-l lansa fără peripeții. Avusesem deja câteva încercări în spatele blocului și ni-l recuperasem, nu chiar ușor, din trei grădini și dintre crengile nucului de la locul de joacă. 

Am profitat de drumul spre pădure ca să cădem de acord asupra unei intersecții largi de alei, mărginită doar cu pomișori, ca fiind locul ideal de lansare, cu șanse garantate de recuperare. 

Înțelegerea a durat cam vreun sfert de oră, după care copilul s-a plictisit și a vrut să schimbăm locul. „Că și dacă se agață în vreun pom, îl luăm noi de acolo. Ce, din nuc nu l-am luat până la urmă?” Faptul că în nuc aterizase pe o creangă joasă, cât să-l scutur cu un bețișor, nu părea să aibă vreo importanță. „Nu-i nimic, găsim noi un băț mai lung”, îmi explica băiețelul meu, cu glas răsunător și optimist. „Cam cât de lung? De vreo 8-10 metri?” gândeam eu cu o resemnare zen, încercând să evaluez înălțimea copacilor din zona spre care mă ghida, cu avânt de cercetaș, fiul meu cel neobosit. 

Avionul nostru a scăpat, ca prin minune, neagățat în copacii înalți. Ne mai oprisem, mai vorbisem, mai analizasem unghiurile de lansare și distanțele de aterizare. Frumos, cu veselie și fără incidente. Venise vremea să plecăm și respiram ușurată că mai aveam doar câțiva pași până la ieșirea din pădure. După care, avionul urma să stea cuminte în hangarul de plastic de la purtător. Adică punga mărișoară în care-l ținusem și la venire, ca să fiu sigură că fiul meu nu-l lansează de pe trotuar și, Doamne ferește, ajunge în stradă.

Cei care au fost în parcul Pădurea Vedea știu poarta înaltă, rustică, de peste trei metri înălțime, din zona pietonală. Ei, fix acolo s-a gândit băiatul meu să facă ultima lansare a zilei. Și ghiciți ce? Avionul a aterizat pe panta acoperișului, unde a și rămas. N-am avut timp să intervin, dar nici nu m-am supărat. Din punctul meu de vedere ziceam „Asta e!” și ne vedeam de drum. Dar, „nuuuuuu! Cum să plecăm? Mami, ajută-mă să luăm avionul de acolo. Uite, îl vezi? Găsim un băț mare, îl tragi în jos și gata!” 

Of, și dă-i și explică-i că, uite, nu găsim niciun băț atât de lung și rezistent în zonă. Parcul e bine îngrijit, așa că nici vorbă de crengi căzute în iarbă. Plus că, pentru a trage avionul de pe partea de sus a porții, era nevoie de o chestie cu ceva de agățat la capăt. O mătură, ceva. „Daaa, mami! Hai să găsim o mătură!” 

Simplu, nu? Am ezitat puțin, cercetând zona cu privirea. „Că bine zici, cred că știu unde putem să găsim o mătură.” Ochisem o gheretă între copaci, la capătul locului de joacă de la intrare.

Oops, iar m-am întins la povești și nu mă încadrez în numărul … optim, să-i zicem, de cuvinte per articol. 

Ca să scurtez pățania și să-mi rămână un pic de spațiu pentru o alta asemănătoare, voi mai spune doar că băiețelul meu i-a explicat situația domnului de lângă ghereta utilitară și a întrebat politicos dacă puteam împrumuta mătura cu coadă sprijinită de ușă. Da, puteam, așa că am luat mătura și ne-am recuperat avionul, prin intervenția pe vârfuri și cu un streching de zile mari al brațului drept din partea subsemnatei. 

***

La scurt timp după lansarea cu bucluc, mergem la pădure, în prima zi de Paște, cu un bumerang nou-nouț. Ne întâlnim cu o colegă de grădi și prietena ei, două fetițe jucăușe și pline de zâmbet. Sigur, voiau să se joace cu bumerangul! Dar pământul era îmbibat cu apa de întreținere a gazonului și, pe bună dreptate, nu voiau să își ude pantofiorii. Pădurea Vedea e mare și ne puteam duce în multe alte părți, dar băiețelul meu refuza să încercăm să găsim spații verzi care nu fuseseră udate recent.

Printr-o subtilă cooperare cu simpaticele fetițe, am reușit să-l convingem pe fiul meu să lase deoparte bumerangul, o vreme, și să se joace împreună, cu mingea. Ideea era să se joace cu copiii, iar mami să stea pe margine. Cam un sfert de oră a ținut planul, după care îl aud: „Hai, mami, joci și tu? Știi să joci Sticluța cu otravă?” Știam cum e cu înghețatul [poate că Mingea cu azot era un nume mai potrivit], în poziții care mai de care mai amuzante, dar regulile despre dezghețat nu îmi erau foarte clare. M-au lămurit copiii și m-am alăturat jocului, împreună cu alți doi părinți, pentru vreo 3 sferturi de oră. Terapie curată, trebuie să recunosc, cu tonus maxim și veselie gălăgioasă.

La plecare, însă, copilul își aduce aminte că nu prea testasem bumerangul, așa că la ieșirea din pădure, chiar lângă poarta de unde recuperasem avionul, mai face niște lansări de la revedere. Și, of!, se înalță bumerangul la aproape 3 metri și dispare într-un gard viu de tuia, înalt cât un stat de om. În zona aia s-a construit un hotel, pentru care s-a nivelat terenul în pantă. S-a creat astfel un fel de platformă delimitată de un perete de beton care mărginește aleea de acces [pietonală și de ciclism] în pădure. Bumerangul nostru a aterizat în zona situată la înălțime maximă față de această alee. 

Acces aveam, pe scări, dar, odată ajunși sus, mi-am dat seama că gardul viu de tuia era foarte aproape de margine. Fiul meu se băgase deja grăbit între doi arbuști, în căutarea bumerangului. Îl țineam de mână, dar, chiar și așa, mi se părea riscant să bâjbâim prin gardul viu la înălțimea aia. I-am spus ferm „stop!” și ne-am îndepărtat. 

Era, evident, foarte nemulțumit. În timp ce mă gândeam ce soluție să-i propun, îl văd că se luminează la față și mă trage de mână înspre două cupluri tinere, care veneau dinspre hotel. „Nu vă supărați, puteți să ne ajutați cu …?” Și începe să le povestească cum ne-am pierdut bumerangul între arbuști. Oamenii, luați prin surprindere, nu prea știau cum să reacționeze. 

Și pe mine mă luase prin surprindere gestul spontan de a cere ajutor al băiețelului meu. Mi s-a părut un pic cam mult și le-am zis, zâmbind, că-mi pare rău pentru deranj și să stea liniștiți, că găsim noi o soluție. Așa că și-au văzut de drum. În timp ce mă gândeam că aș fi putut să mă întorc eu singură, a doua zi dimineață, ca să-i recuperez bumerangul rătăcit, unul din tineri s-a întors și ne-a zis că o să recupereze el jucăria. A început să caute prin gardul viu, în locul indicat de noi, și, foarte repede, l-a și găsit. 

Vă dați seama ce bucurie! Fiul meu nu mai contenea cu entuziasmul, iar eu cu mulțumirile. 

Partea minunată atunci când cineva ajută pe altcineva, e că și cel care ajută simte o mare bucurie. Când ți se cere ajutorul și ești genul de om care nu stă deoparte, o astfel de întâmplare neașteptată îți luminează ziua. Iar cel ajutat nu se mai simte singur și trist. Eul se repară, luminat de oamenii buni, care știu să ne ridice și să ne redea speranța și zâmbetul.

Mă gândesc acum, emoționată, că mai era și Paștele. Cât de frumos, cât de cald și profund uman e să ceri ajutorul și să fii ajutat în ziua în care s-a rescris lumea, sub semnul dragostei infinite față de semeni! 

_____________________

Foto: unsplash.com

Paula Vasile
Paula Vasile este licențiată [cu brio] în filologie, traducător și interpret [experimentat], creator de conținut [bilingv], blogger [paulavasile.com] și femeie de [micro] afaceri.

Random posts

In memoriam Evgheni Sveșnikov (1)

Marele maestru rus Evgheni Sveșnikov a decedat recent, pe data de 18 august 2021, la vârsta de 71 de...

INVITAȚIE LA PLOIEȘTI JAZZ FESTIVAL

MOTTO: ,,Muzică, tu ești tovarășul meu de zi și de noapte, la durere și la fericire. Tu ești apă...

România a învins Canada. India și Rusia, aur la Olimpiada online  

31 august, 2020 Știrile bune nu vin niciodată singure, așa că, după deschiderea oficială a sezonului competițional de șah cu...
promovare onlinespot_img

Azi începe C. N. de Șah Elisabeta Polihroniade

26 octombrie 2020 Astăzi, luni, 26 brumărel, anul de grație 2020, vă invităm cu drag să urmăriți o nouă competiție...

Salonul literar – artistic, un nou început

Zorii zilei de 23 aprilie 2021. Suntem în Ziua internațională a cărții și a dreptului de autor (Copyright) și...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi