ȘahDiagrama săptămâniiNona Gaprindashvili: Lungul drum spre marea performanță 

Nona Gaprindashvili: Lungul drum spre marea performanță 

-

promovare onlinespot_img

Marea maestră Nona Gaprindashvili, fostă campioană mondială și actuală campioană mondială de senioare la categoria peste 65 de ani, a împlinit 80 de ani. Evenimentul a fost marcat, în urmă cu o săptămână, pe site-ul Federației Internaționale de Șah, care menționează că Nona Gaprindashvili nu este doar o mare jucătoare de șah, ci și un model pentru atâtea generații de șahiști. „Dacă nu ar fi restricțiile cauzate de pandemie, ar fi trebuit să urce, pentru a fi sărbătorită, pe scena Teatrului Național din Tbilisi, așa cum s-a întâmplat și în 1962 când a câștigat titlul de campioană mondială sau, mai târziu, în 1992, când ea și coechipierele ei, au câștigat primul titlu olimpic pentru Georgia independentă” notează site-ul FIDE. 

S-a născut la 3 mai 1941 în orașul Zigdidi, aflat la mică distanță de coasta Mării Negre. Având 4 frați mai mari și unul mai mic, a jucat împreună cu aceștia tenis de masă, biliard, volei și chiar fotbal, însă ceea ce a atras-o cel mai mult a fost șahul. După cum chiar ea a declarat, ambiția ei a fost să își invingă frații și pe toți băieții din cartier. În oraș se știa că este o fată care joacă șah foarte bine, iar în 1954, la vârsta de 12 ani, Nona Gaprindashvili a fost solicitată să-l înlocuiască pe un băiat selecționat în echipa de juniori a orașului natal, echipă care participa la campionatul național al Georgiei, organizat în apropiere, la Batumi. A fost remarcată de un antrenor din Tbilisi, Vakhtang Karseladze, care a îndrumat-o spre marea perfomanță. 

„Dacă aveți un talent, dar nu îl dezvoltați, atunci nu va mai ieși nimic” spunea, la un moment dat, marea campioană de mai târziu. La vârsta de 15 ani, Nona Gaprindashvili a devenit campioana Georgiei, iar în 1961, la 20 de ani, câștiga cu un neverosimil scor de 9 – 2 meciul pentru titlul mondial disputat la Moscova împotriva campioanei en-titre Elisaveta Bîkova. Meciul fusese amânat timp de 6 luni din cauză că părțile nu căzuseră de acord cu ocul de organizare. Bîkova dorea să se joace la Moscova, în timp ce Nona Garindashvili ar i dorit ca jumătate de meci să se joace la Tbilisi. La o adunare a Federației de Șah din Uniunea Sovietică, Nona Gaprindashvili le-a atras atenția lui Mihail Botvinnik și lui Alexandr Kotov că au complicat lucrurile și că au provocat amânarea meciului. A fost o tăcere mormântală pentru că nimeni nu avea curaj să-i reproșeze ceva lui Botvinnik. Meciul s-a disputat în cele din urmă la Moscova deoarece deținătoarea titlului, Elisaveta Bîkova, a prezentat un certificat medical potrivit căruia nu putea părăsi Federația Rusă. Aceste detalii au fost oferite chiar de Nona Gaprindashvili într-un recent interviu acordat în pandemie în care a mărturisit că omul care a pregătit-o, dar care, din cauza presiunilor venite de la Moscova, nu a putut fi alături de ea în timpul meciului a fost David Bronstein astfel încât singurul ajutor a fost meastrul georgian Mihail Șișov.

Și-a apărat titlul de campioană mondială de patru ori, învingând-o de trei ori pe Alla Kushnir de trei ori și o dată pe Nana Alexandria. A câștigat 10 titluri olimpice cu echipa Uniunii Sovietice și unul pentru Georgia. După ce în 1978 a pierdut meciul pentru titlul mondial disputat cu jucătoarea georgiană de numai 17 ani, Maia Ciburdanidze, Nona Gaprindashvili a continuat să joace la un nivel ridicat. După Vera Menchik, prima campioană mondială din istoria șahului, Nona Gaprindashvili a fost prima jucătoare de șah care a participat cu succes în turnee masculine.

În 1997, Federația Internațională de Șah a creat trofeul „Nona Gaprindashvili”, care este acordat țării care obține cele mai multe puncte însumate ale echipei feminine și ale celei masculine la olimpiadă.

În noiembrie 2019, Nona Gaprindashvili a câștigat, la București, titlul de campioană mondială de senioare la categoria peste 65 de ani. A câștigat acest titlu de încă 5 ori și este singura campioană mondială care câștigă și titlul mondial al veteranelor. După apariția, anul trecut, a serialului „Gambitul Damei” și, probabil, datorită asemănării cu personajul Bet Harmon, cea care îi învingea pe bărbați la șah, Nona Gaprindashvili a fost sunată aproape în fiecare zi cu solicitări de interviu. „Parcă ar fi în 1962” a spus Nona Gaprindashvili, „mă face să mă simt  din nou campioană mondială!”

***

În ultima săptămână s-au disputat multe competiții individuale sau pe echipe, unele disputate online, dar tot mai multe jucate la tabla de șah. Cele mai puternice competiții au fost campionatele Rusiei pe echipe, disputate la Soci. Campioana Rusiei la feminin este Chess Team Moscova pentru care au jucat Kateryna Lagno (ELO 2546), Daria Voit (2360), Alina Bivol (2385), Alexandra Kosteniuk (2474) și Polina Shuvalova (2484). Campionatul feminin s-a disputat în sistem elevețian, pe durata a 9 runde, meciurile disputându-se la 4 mese. 

Campionatul masculin a fost structurat pe două grupe valorice. Liga Superioară a fost un turneu în sistem elvețian, de 9 runde, cu 26 de echipe participante și cu meciuri disputate la 4 mese. Primele două echipe s-au calificat în grupa de elită,  „Premier League”. Câștigătoarea Premier League și, totodată, campioană a Rusiei este Mednyi Vsadnik Saint Petersburg, cu 16 puncte, urmată de Chess Team Moscova 13 puncte și  Gogolevsky, 14 din Moscova, cu 12 puncte. „Premier League”s-a disputat în sistem turneu, cu meciuri la 6 mese și cu 9 echipe. Echipa campioană a fost alcătuită din Nikita Vitiukov (2715), Andrey Esipenko (2701), Kirill Alekseenko (2699), Maxim Matlakov (2688), Vladimir Fedoseev (2687), Aleksey Goganov  (2582), Pavel Ponkratov (2624) și Konstantin Sakaev (2604).

De remarcat prezența lui Volodar Murzin, maestru internațional, 14 ani (ELO 2478), în echipa medaliată cu bronz în campionatul Rusiei, dar mai ales prestația lui, 5 puncte din 8 partide. În penultima rundă copilul-minune al șahului din Rusia a jucat cu piesele albe împotriva maestrului internațional  Maksim Samusenko (2469). În această poziție, Volodar Murzin a sacrificat un nebun pentru a-și pune adversarul în plasă de mat: 31.Nxb5 axb5 32.Da8+ Rc7 33.Ce8+ Rd7 34.Dc6+ Rd8 35.Cxd6 Dd7 La 35…Dc7?? urma 36.De8 mat. 36.Dxc5 d3 37.cxd3 Ne5 38.Ce4 b4 39.d6 Da4 40.Dc7+ și negrul a cedat.

____________________

Foto: Nona Gaprindashvili în timpul unei runde a Campionatului Mondial pentru Senioare peste 65 de ani, București, noiembrie 2019. Sursa: Ștefan Baciu.

 

Stefan Baciu
Ștefan Baciu este jurnalist la Radio România Internațional și maestru FIDE. În perioada studenției a câștigat trei medalii cu echipa Politehnica București în Campionatul național pe echipe mixte, bronz – 1983, argint – 1985 și aur – 1988. Din 1992 este jurnalist la Radio România Internațional, post al Societății Române de Radiodifuziune. A scris comentarii despre mari turnee, a prezentat portrete ale unor personalități din lumea șahului și a transmis pentru Radio România Actualități relatări de la mari competiții organizate în țară sau în străinătate. A fost prezent, ca jurnalist, la patru ediții ale olimpiadelor de șah pe echipe, Istanbul – 2000, Bled – 2002, Torino – 2006 și Dresda – 2008. Atunci când timpul îi permite, se așază la masa de joc, reușind uneori să obțină victorii chiar și partide cu mari maeștri. În 2015 și-a adăugat în palmares două titluri de campion național de veterani la blitz și dezlegări.

Random posts

Invitație la Bucharest Best Comedy Film Festival

Cui îi arde de comedii în plină pandemie? Păi uite, chiar mie! Ca să rimeze. Știu bine, lângă noi au loc tragedii,...

Viața dincolo de ecrane

În 26 mai Anul Domnului 2021 o să vă relatez câteva excentricități care au avut loc în spatele ecranelor. Dar,...

Viața de club în lumea șahului (partea I)

De la pătrunderea jocului de șah în Europa în secolele al XIV-lea și al XV-lea, viața șahistă a parcurs...
promovare onlinespot_img

Săptămână bogată în evenimente șahiste

Două evenimente importante în șah au loc săptămâna aceasta în România, oferind tuturor șahiștilor din țară și din străinătate...

Schimbările climatice globale – cel mai mare risc cu care se confruntă umanitatea

Cu doar câteva zile înainte ca la Glasgow să înceapă Conferința ONU COP26 asupra schimbărilor climatice, sintagma schimbări climatice...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi