În ultima vreme, mai multe edituri bucureștene l-au redescoperit pe controversatul ideolog de dreapta interbelic Nae Ionescu. Amintesc doar câteva titluri, începând cu apetisantul „Seducătorul domn Nae” de la Humanitas; alte trei apariții, despre „o față mondenă” a acestuia, sunt de la editura Vremea: „Jurnal cu și fără Nae Ionescu”, „Nae și Margareta” și „O carte de dragoste”; ar mai fi apoi cele trei volume din seria de elită „Opere” a editurii Fundației Naționale pentru Știință și Artă (FNSA), unde sunt publicate mai multe cursuri, conferințe și articole ale profesorului și publicistului Nae Ionescu. La acestea se pot adăuga retipăririle bestsellerului „Roza vânturilor”, cartea din 1937 în care Mircea Eliade a selectat unele editoriale publicate de magistrului său în special în ziarul „Cuvântul”; cea mai recentă ediție este apărută anul acesta la editura Hoffman.
Ceea ce prea puțină lume știe însă este că Nae Ionescu este publicat cu atenție și dedicație de ani de zile la editura Istros din orașul său de baștină, Brăila. Ceea ce editurile bucureștene publică selectiv și intermitent, la Istros a apărut deja în detaliu și ordonat. Acum câțiva ani, vizitând muzeul din centrul orașului și interesantul ansamblu memorial aferent, am fost impresionat de seria „Opere” a lui Nae Ionescu, o colecție de peste zece cărți copertate, în format mare, 22×31, cu cel puțin 500 de pagini fiecare, cuprinzând porțiuni consistente din cursurile și articolele gânditorului brăilean. Imaginea de atunci a cărților în coperți albe, înșirate sobru una lângă alta, îmi stăruie și acum pe retină.
Și nu e numai atât. Ediția de anul trecut de la FNSA este îngrijită de Dora Mezdrea și Marin Diaconu, doi specialiști de anvergură științifică ai vieții și operei lui Nae Ionescu. Dar Dora Mezdrea publica o „Biografie” a lui Nae Ionescu la editura Istros încă din 2005, iar apoi și o „Biobliografie” a acestuia, în 2007; ultima, iarăși, foarte densă, cu peste 600 de pagini, unde găsești lista probabil exhaustivă a cursurilor, studiilor filosofice, prefețelor, articolelor din periodice, conferințelor, cuvântărilor, interviurilor, anchetelor și scrisorilor lui Nae Ionescu. Universitarul brăilean nu a publicat cărți în timpul vieții; natura gândirii sale era mai degrabă verbală; el dicta, nu scria. Astfel că în format text, abia acum, după 1990 – căci în timpul comunismului nu a fost posibil din pricina sclerozei ideologice – Nae Ionescu are șansa unei exprimări coerente.
Desigur, în stadiul de astăzi al evaluărilor, erorile politice și derapajele antidemocratice ale gândirii lui Nae Ionescu constituie un fapt dovedit și incontestabil. Nae Ionescu a fost un formidabil ordonator local al curentelor naționaliste, „organiciste”, fundamentaliste și rasiste, care au cuprins Europa Centrală în deceniul patru al secolului trecut. El a inspirat și încurajat în aceste direcții pernicioase mulți intelectuali români interbelici. A jucat de asemenea și rolul unei eminențe politice din umbră pentru mediul decizional din România aceluiași deceniu, pregătind simultan un veritabil eșafodaj teoretic al dictaturilor de mai târziu. Dar prin toate cele enumerate, el s-a legat de profilul epocii și de aceea gândirea sa nu poate fi ignorată în procesul de reconstituire a acestuia. Publicarea cursurilor și articolelor sale este importantă din această perspectivă și nu poate reprezenta defel o validare a concepțiilor sale, fie ele filosofice sau politice. Dimpotrivă; articolele lui Nae Ionescu pot fi privite ca un studiu de caz al unui atac antidemocratic exemplar, construit și purtat sistematic, cu argumente. Însă doar aflând aceste argumente se poate descoperi și esența falacioasă a lor; doar știindu-le, poți identifica tipologia lor comună cu cea a altor argumente antidemocratice care pot apărea în prezent. În sfârșit, într-un alt plan mai liniștit-istoric, e de adăugat că Nae Ionescu a fost și un publicist tenace, care consemna fără excepție evenimentul semnificativ al zilei; colecția cronicilor sale este utilă chiar și pentru o simplă trecere în revistă a principalelor momente politice din epocă.
Nu sunt de acord – și cred că se vede din paragraful anterior – cu niciun fel de apologie a lui Nae Ionescu. De altfel, în ansamblu, cred că în această privință intelectualitatea românească de azi a manifestat în general maturitate. A existat un entuziasm inițial al recuperării, în anii ‘90, dar acesta nu a rămas definitoriu. De aceea, publicarea articolelor lui Nae Ionescu este necesară, chiar dacă este vorba de un autor și gânditor controversat. Și în acest context, efortul editurii Istros, și al celorlalte edituri menționate, este salutar.
