Știam de Amsterdam, dar nu și de München. Și aici, bicicletele sunt la putere, cel puțin în centrul orașului. Tot felul de biciclete, unele cu ataș, în față sau în spate, în care poți merge de exemplu cu copiii, altele în care poți călători culcat sau cățărat, altele pe trei roți, cu forme aerodinamice de bob pe gheață, unele mici, altele mari sau cu două șei. Bicicleta – am constatat – nu mai e un produs simplu; singurul lucru păstrat din tot conceptul ei e propulsia dată prin pedalare.
Cât am stat în München, am asistat la mai multe „accidente” între biciclete și mașini. Cel mai mare s-a produs la un eveniment IAA Mobility, consacrat tehnologiilor moderne de mișcare. Tocmai când greii industriei auto germane își flexau mai tare mușchii, un grup de tineri le-a spart petrecerea. Am surprins momentul în videoul de mai jos.
Două sentimente tari îi încearcă simultan pe munchenezi: mândria pentru BMW, compania cu sediul în orașul lor, susținătoare a multor activități artistice și culturale bavareze, și îngrijorarea față de deteriorarea mediului înconjurător. De primul afli de cum cobori din avion.
Pe celălalt, îl poți simți și în atmosferă, prin îndârjirea cu care munchenezii pedalează. Sentimentele sunt contrare și ajung în conflict. Tineretul pare mai apt să perceapă pericolul.
La München, garniturile de metrou pot avea peron pe ambele părți.
O bere clară, gustoasă, tocmai bună pentru a reinsufla entuziasm turiștilor.
În scurt timp, în Germania vor fi alegeri generale; epoca e mult înaintată în virtual și în online, dar afișajul stradal rezistă.
Uneori, alegerile din Germania au părut a fi mai mult despre despărțirea de Angela Merkel decât despre noii politicieni. Aici, o fotografie dintr-o librărie.
În grandioasele biserici catolice din centrul orașului, instituția femeii de la pangar e de mult timp dată dispărută. Lumânările și cărțile sunt la dispoziția credincioșilor, care lasă banii în cutie.
„Pangar” de ziare. Oamenii își iau ce publicație doresc și lasă banii în cutie. Totul pe încredere; și în biserică, și în afara ei.
Să nu uit: și clubul de fotbal e un mare motiv local de mândrie.
Alte semne ale dorinței de schimbare pentru a proteja mediul: stații publice de încărcare a bateriilor auto.
Michael Jackson, casă bună în posteritate cu o venerabilă somitate bavareză.
Tot aici, un anticariat.
Un alt indiciu că te afli în Germania: preocuparea pentru micile aspecte practice. Aici, revin la metrou, unde pentru cei care stau în picioare există speteze speciale de sprijin, iar pentru cei care stau jos, scaunele sunt dispuse ușor oblic, așa încât extremitățile unui grup să poată intercționa. La acest capitol, aș menționa și banalele prize pe care de obicei la cauți disperat în camera de hotel din România. Aici ele sunt la vedere, la nivelul biroului sau al noptierei.
Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități cu o experiență de presă de peste 25 de ani. A fost redactor la secția română a BBC World Service de la București și Londra și redactor-șef la adevarul.ro. Comentator pe teme de actualitate și istorie recentă la săptămânalul cultural Dilema Veche, la săptămânalul Reporter Global, la revista lunară Historia și la publicația online Veridica.ro. Autor al volumelor „De comuniști am fugit, peste comuniști am dat. Povestea unui refugiat din Basarabia” - editura Vremea, 2022, „Șahiștii. Povestiri” - editura Eikon, 2021, „Săptămâni interioare. Jurnal de coronavirus” - editura Eikon, 2020 și „Anul electoral 1946. PCR în campanie la radio” - editura Vremea, 2019.
