Războiul era încă în toi atunci când Stalin formula către aliații britanici doctrina cordonului sanitar postbelic de la granița europeană a URSS. „Regimuri prietenoase”, le numea el în corespondența cu Churchill. Doctrina a stat la baza perspectivei sovietice asupra sferelor de influență – căci conceptul sferelor de influență nu era creația Moscovei exclusiv, ci și a Occidentului democrat și a Germaniei naziste. Britanicii și americanii au recunoscut dreptul Moscovei de a solicita o zonă tampon între Rusia și Germania. Ce nu s-a stabilit prea clar de comun acord a fost cât de sovietizat trebuia să fie cordonul sanitar. Intens sovietizat, a fost opțiunea Kremlinului, ceea ce a dus la apariția Războiului Rece.
Sfârșit de război mondial, dar de data aceasta celălalt, primul. Entuziasmul comunist străbătea Europa. Așa au apărut republici sovietice în Bavaria și Ungaria. Lenin teoretiza pe viu revoluția mondială. Treptat însă, revoluțiile au eșuat, restrângâdu-se la Rusia. Stalin, realist, a anunțat revoluția într-o singură țară, una, e drept, cât toate celelalte țări europene la un loc. Singur Troțki mai ținea sus steagul revoluției mondiale, până când și acesta a fost retezat de Stalin cu toporul. Dar Stalin nu a renunțat cu totul la exportul ideilor revoluționare. De aceea exista Cominternul, de aceea exista războiul civil din Spania. Agitația revoluționară a continuat prin influențarea, manipularea și încercările de destabilizare exercitate de Moscova asupra regimurilor europene interbelice.
Vechi doctrine și opțiuni sovietice par și astăzi de actualitate la Moscova. Sigur, ideile revoluționare nu mai pot fi expuse ca atare, dar intenția destabilizării și dezinformării opiniei publice din țările europene a rămas. „Cominternul” de azi s-a digitalizat și s-a dezideologizat. Distribuie mesaje populiste, de unică folosință de multe ori, dar adaptate rapid la context. La fel, Germania nu mai e nazistă, dar conceptul cordonului sanitar rezistă, fie el și subțiat până la Belarus, Ucraina și Transnistria. Kremlinul vrea să țină la distanță și azi dușmanul occidental, întruchipat de NATO, dar nu își mai apără astfel ideologia comunistă, ci eventual sistemul corupt de conducere.
Oricum însă, la Moscova continuitatea politicilor staliniste nu e văzută cu ochi răi, ba dimpotrivă. De asemenea, modelul liderului – mână de fier (sau de oțel) este popular. Nu trebuie să surprindă că și politicile interne seamănă cu cele de odinioară. Trimiterea dizidenților politici în Siberia este o practică întâlnită și azi, ca și pe vremea țarilor și a sovietelor. Atitudinea Moscovei din prezent respectă în mare măsură tradiția sa politică de secol 20.
________________
Foto: Alianțele militare în timpul Războiului Rece. Sursa: Wikimedia
