Mi-am făcut deja frumos pantofii. Să fie pregătiți pentru a primi cadouri. Sper să nu fie o nuia, ori o…mască, Doamne ferește!
Așteptăm cu nerăbdare să vină Moș Nicolae. Sperăm să nu fie atipic, așa cum a fost 1 Decembrie în acest an.
Scriitorul Dan Dumitru Iacob ne răspunde la câteva întrebări în context…
– Cum a fost pentru dumneavoastră acest 1 Decembrie ?
– Atipic. În prima parte a zilei am stat acasă, la televizor, apoi am fost la cumpărături. Nu am participat la nicio masă, alături de prieteni, ca în anii trecuți.
– Ce înseamnă pentru români?
– După 30 de ani de tranziție spre ținte nedeslușite, după gradul de sărăcie în care trăiește o bună parte a populației României, simțind acut apăsarea pandemiei, nu cred că anul acesta românii s-au gândit foarte mult la semnificația acestei zile. Securitatea fizică, emoțională, financiară este foarte importantă pentru fiecare dintre noi, iar în conjunctura actuală, când fiecare om care trece pe lângă noi pe stradă, prin magazine, parcuri, librării, biblioteci, muzee, piețe, poate fi un potențial purtător de virus, gustul sărbătorilor s-a diminuat. Nu mă refer aici la mâncare și băutură, ci la sărbătoresc, la dimensiunea sufletească, spirituală a unei sărbători, la mândria de a fi român. Priviți în jur! Câte motive aveți, la acest sfârșit de an 2020, să fiți mândri că sunteți români?
– Cum ați participat la marcarea zilei în anii precedenți ?
– În anii precedenți ieșeam din casă să văd parada de pe bulevard, din centrul orașului, apoi invitam pe cineva la masă, sau mergeam în vizită. De ziua țării nu este bine să fii singur. Ziua țării este despre neam și de aceea trebuie să o sărbătorim în grup, să ne bucurăm împreună. Dar anul acesta bucuria a fost umbrită de pandemie.
– Ce înseamnă pentru românii de peste hotare ?
– Nu știu ce înseamnă această zi pentru românii de peste hotare. Cei care s-au împlinit acolo profesional și financiar își amintesc, desigur, în această zi că sunt români, îi apucă dorul de țară, dar nu trebuie uitat faptul că cei mai mulți dintre ei au plecat de nevoie de acasă, au plecat mânați de sărăcie. Se știe că diaspora românească este foarte divizată, bisericile de peste hotare reușind să atragă, prin ritual, o parte din cei plecați în cele patru zări ale lumii. Ar fi interesat de știu câți români din cei cinci milioane plecați, după 1989, din țară, simt nevoia, la sărbători, să se adune la biserică, zăbovind apoi, după slujbă, la o agapă creștină. Socotind după numărul românilor din țară care fac acest lucru, nu cred că sunt mai mult de 5 %, adică 250.000. Știm că Biserica Romano-catolică a pus la dispoziţia comunităţilor ortodoxe româneşti risipite pe tot globul pământesc aproximativ 450 lăcaşuri de cult. Asta înseamnă că, duminică de duminică, la fiecare dintre ele vin, în medie, aproximativ 550 de oameni, ceea ce mi se pare departe de adevăr. Ce vreau să spun? Cei mai mulți români din afara și din interiorul granițelor României își văd de viața lor de zi de zi, cu problemele ei presante, fără a mai avea sentimentul că aparțin unui popor. Cred că, în mare parte, am devenit o populație și trebuie să apară un om providențial, înconjurat de oameni excepționali, ca să ne scoată din toropeala care ne-a cuprins, de ani și ani. Îmi place să cred că nu voi părăsi acest pământ, până nu se va înfăptui această minune cu neamul românesc.
– Ce înseamnă pentru străinii care au dobândit cetățenie română ?
– Cred că pentru străinii care au dobândit cetățenie română această zi nu înseamnă mare lucru, pentru că ea ține de istoria noastră, de devenirea noastră întru ființa românească, întru însemnând, în tălmăcirea filosofului Constantin Noica, în și înspre. Ești în ființa românească, pentru că te-ai născut român, dar în același timp ești și întru desăvârșirea ființei românești. Un străin nu poate înțelege aceasta și, de aceea, nu poate simți nimic deosebit pe 1 decembrie. Și nouă, românilor, ni s-au atrofiat simțurile legate de iubirea de patrie și de neam, dar aceste sentimente sunt doar eclipsate, vremelnic, de vitregia vremurilor prin care trecem. A fi patriot, spunea Nichita Stănescu, este a fi mândru că ceva frumos s-a întâmplat în țara ta. Se întâmplă și lucruri frumoase în România, dar acum, sub acest spectru al pandemiei, bucuria, zâmbetul, speranța, tind să ne părăsească.
– Aveți o întrebare pentru mine ?
– Ce semnifică, pentru dumneavoastră, ziua de 1 decembrie 1918 și cum ați sărbătorit-o în acest an?
– Mulțumesc, în pandemie mă adun greu să scriu despre 1918. Nu am sărbătorit, am dat doar câteva telefoane la prieteni, iar pe stradă aici la Breaza, m-am plimbat cu un mic steag tricolor în mână.
Aristotel Bunescu
