Mica Romă (9): Octavian Bârlea, „Babilonia minților. Articole religioase și culturale din exil”

Am avut ocazia recent să discut mai pe îndelete cu profesorul de jurnalism Marian Petcu despre avatarurile acestei profesii în România secolelor XX și XXI. Cu acest prilej am putut înțelege mai bine de ce dânsul spune că la noi jurnalismul nu a apucat să se înfiripe pentru că meseria a fost rapid confiscată de scriitori, poeți și alți „influenceri”. Abia de s-au scris primele știri și reportaje – spunea dânsul – și au și apărut virtuoșii condeiului, maeștrii literari, care au impus normele. Și așa, jurnalist în accepțiunea românească a ajuns cel ce le zice mai bine, mai înflorit, mai bogat adjectivat și poate chiar și argumentat. Pe scurt, la noi jurnalistul a fost ucis de publicist, și acesta este „păcatul originar” al presei românești, petrecut poate încă de pe vremea lui Eminescu, trecut de la generație la generație prin interbelic, adaptat în comunism și revalorificat și în postcomunism.

Sigur, acum se pune întrebarea: dacă tot n-am avut jurnalism, adică presă după norme, informativă și obiectivă, am avut măcar publicistică? Aș îndrăzni să spun că aici presa românească și-a luat revanșa. Am avut și avem publiciști, dar și public pentru ei. Nu mai dau exemple, dar de pildă ziarele interbelice influente, prin publicistică s-au ținut, la fel și cele comuniste. Poate că după 1990, calitatea publicisticii să fi scăzut, pe măsură ce publiciștii formați la școli mai mult sau mai puțin formale au părăsit treptat scena, iar în locul lor intră cei de o potrivă cu sistemul educațional din România, din ce în ce mai precar. Dar dacă ziaristica românească recentă se califică prin ceva, atunci acel ceva nu poate fi decât publicistica.

„Babilonia minților. Articole religioase și culturale din exil” este un astfel de exemplu de publicistică perenă. Volumul este o culegere de scrieri apărute în presă a cunoscutului prelat greco-catolic Octavian Bârlea. Ceea ce distinge însă acest volum de multe alte culegeri de publicistică este tematica. Pentru că poți fi publicist de actualitate, de eveniment, dar și publicist de idei, de corelații de ordin general. Octavian Bârlea a fost un asemenea publicist. Nu știu dacă în presa de azi tipul său de teme publicistice ar mai fi gustat. Publicistica românească de azi consumă mult cotidian, nu reușește să decoleze spre o perspectivă mai cuprinzătoare; cum am spus, pentru așa ceva ai nevoie de instruire prealabilă. Dar temele autorului nostru sunt și importante și interesante. De exemplu, cea privind influența slavă în formarea limbii și etnicității românești. Sau cea privind rolul celor din exil în raport cu momentul în care comunismul se va retrage. Sau cea a actualității principiilor creștine într-o societate marcată de „căderea” din timpul Renașterii. Și așa mai departe, Octavian Bârlea nu vorbește în scrierile sale de păcătoși anume, de un politician sau de un intelectual identificabili; ci de principii de abordare și orientare în mijlocul marilor evenimente mișcătoare ale vieții.

Octavian Bârlea (1913-2005), fratele folcloristului Ovidiu Bîrlea, a fost preot greco-catolic şi una din marile personalități ale exilului românesc, se arată în prezentarea volumului. A condus secția română a postului Radio Vatican, a colaborat la Vocea Americii şi la Radio Europa Liberă. Din anul 1978 a fost principalul preot paroh al Bisericii Unite din München – și nu degeaba capitalei bavareze i se poate spune astfel și pivot al emigrației românești de toate felurile și nuanțele. A publicat, printre altele, în revistele Îndreptar, Bună Vestire, Unirea Almanac, Calea noastră și Perspective. Dintre publicațiile sale: Arta și evlavia din Bisericile româneşti, München 1987; Spre o nouă față a Bisericii Române Unite, München 1991; Tendințe de armonie în România între ortodocşi și uniți începând de la primul război mondial până astăzi, München 2001.

***

„(…) dacă opresiunea comunistă e tragedia de azi a României, lipsa de elite amenință să fie tragedia ei de mâine. Masele poporului, reprezentând un mare capital de forță, le avem şi mâine. Dar această forță are nevoie de dreaptă conducere. Cum ne prezentăm noi, azi, în acest sector? Ajunge să aruncăm o privire în jur, la emigranții din țările vecine nouă, spre a ne da seama că suntem printre cei mai săraci. Noi n-am avut în emigrație mase de intelectuali și n-am putut înființa universități, așa cum au făcut balticii la Pineberg şi ucrainenii la München. Oamenii noştri cu pregătire superioară şi suflet mare au rămas, aproape toți, în țară. Ne mângâiem cu puținii intelectuali rămaşi, sau scăpați peste hotare, risipiți acum prin toate țările pământului. (E adevărat, în câteva domenii de activitate spirituală avem chiar corifei). La aceştia se adaugă câteva zeci de studenţi, împrăștiați pe la diferite universități din Vestul Europei. Acesta este tot tezaurul nostru! Mult prea puțin pentru o națiune ca a noastră și pentru organizarea unui stat modern.

Ce e de făcut? Ce cale ne rămâne deschisă? Una singură: adâncirea în studiu și în trăire superioară ca, dacă numărul intelectualilor nu e mare, să sporească cel puțin calitatea. La o diplomă, în țară ori în străinătate, am ajuns mulți dintre noi. Diploma, însă, nu e un indiciu că putem să umblăm pe culmile științei; diploma e un indiciu, foarte relativ, de capacitate. Ca să putem ține pasul cu timpul, ca să putem fi – mâine – de folos, trebuie să muncim neîntrerupt. Căci nu e nimic mai apăsător decât să vezi pe cineva ex plenitudine ignorantiae dând soluții la orice problemă.” (fragment din articolul „Criza de elite” apărut în revista Îndreptar în decembrie 1950.)

______________

Octavian Bârlea, Babilonia minților. Articole religioase și culturale din exil, editura Vremea, București, 2021, ediția îngrijită și introducere de pr. dr. Ioan-Irineu Fărcaș, 232 de pagini, format 13 x 21 cm.

***

Colecția „Mica Romă XXI” a editurii Vremea își propune să indice și să reașeze la locul cuvenit mișcarea intelectuală de la Blaj – sau „Mica Romă”, cum era denumit orașul de către Mihai Eminescu. Așa cum arată Cristian Bădiliță, îngrijitorul colecției, acest rol al Blajului a fost blurat, minimalizat sau negat în timpul comunismului, când Biserica Greco-Catolică a fost interzisă.

Colecția include la acest moment treisprezece titluri care înseamnă tot atâtea „cărți de patrimoniu și autori de raftul întâi, unii dintre ei necunoscuți generațiilor recente”: 1. Alexandru Lupeanu-Melin, Evocări din viața Blajului; 2. George Coșbuc, Vorba de acasă. Eseuri, povestiri și schițe filosofice; 3. Ion Agârbiceanu, Licean… odinioară; 4. Aaron Florian, Patria, patriotul și patriotismul; 5. Septimiu Popa, Temnițele Clujului. Caravanele Ardealului; 6. Ștefan Manciulea, Aici e pământul sfânt al Blajului; 7. Ciprian Vestemean, Blajul repovestit. Între legendă și istorie în Mica Romă; 8. Timotei Cipariu, Purtarea de bună cuviință între oameni; 9. Octavian Bârlea, Babilonia minților. Articole religioase și culturale din exil; 10. Iosif Vulcan, Panteon român. Portretele și biografiile celebrităților române; 11. Ion Agârbiceanu, Strigoiul; 12. Vasile Aaron, Patima și moartea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos; 13. Moldovan Vasile, Amintiri din timpul revoluției de la 1848. Pe lângă grafica unitară și ținuta tipografică, toate aceste volume poartă și arată rigoarea și experiența coordonatorului ei, rezultatul fiind omogenitatea și coerența date de prezentările și introducerile clarificatoare și instructive, precum și de notele bogate și bine proporționate din fiecare carte.