Al șaselea volum al seriei „Mica Romă XXI” este o colecție de scrieri inedite aparținându-i învățatului și preotului greco-catolic Ștefan Manciulea (1894 – 1985). „Ultimul reprezentant al Școlii Ardelene”, după cum îl numește profesorul Ion Buzași, Ștefan Manciulea a făcut gimnaziul, liceul și teologia la Blaj, dar a studiat și geografia. Lucrarea sa de doctorat, intitulată „Granița de Vest” (1936), a fost premiată de Academia Română interbelică. Ștefan Manciulea a avut și preocupări literare și istorice însemnate, mai ales în legătură cu spiritul și oamenii locului în care s-a format, Blajul. În 1948, anul decretului de desființare a Bisericii Greco – Catolice, Ștefan Manciulea este arestat și întemnițat succesiv la Aiud, Baia Sprie, Caransebeș și Gherla. Continuă să scrie și după eliberarea din 1964, iar după 1989, cele două fiice ale sale, Ana și Ștefania, încep să publice manuscrisele tatălui. Unul dintre aceste manuscrise este cel de față.
Volumul „Aici e pământul sfânt al Blajului” cuprinde o serie de evocări care, într-o tipologie propusă de profesorul Buzași, pot fi grupate în trei mari serii: despre oamenii Blajului, despre relațiile unor importanți scriitori români cu Blajul și despre istoria Blajului. Stilul autorului seamănă cu cel al scrierilor lui Al. Lupeanu – Melin (numărul 3 în seria „Mica Romă XXI”), dar „la Ștefan Manciulea partea de istorie este mai accentuată decât legenda” (Ion Buzași).
Dintre cele 35 de evocări ale cărții, m-am oprit la cea care descrie vicisitudinile prin care a trecut biblioteca Blajului. Textul lui Ștefan Manciulea mi s-a părut semnificativ pentru latura intelectuală a mișcării de la Blaj, care în general este înghesuită între valența națională a acesteia și cea religioasă, de obicei mai proeminente.
La crearea ex nihilo a bibliotecii Blajului au existat martori. În localitatea aleasă de episcopul Ioan Inochentie Micu drept loc de reședință erau numai un castel părăginit și câteva bordeie nevolnice. Nicio carte și nicio publicație. Când însă episcopul a plecat în surghiun la Roma, lucrurile se schimbaseră. Apăruse o obște călugărească, iar așezarea începuse a căpăta aspect urban. La plecare, episcopul lasă mănăstirii „întreaga lui agoniseală de cărți”, peste 200 de volume. Așa s-au pus bazele bibliotecii de la Blaj, chiar dacă momentan cuvântul e prea pretențios. A contat însă natura gestului fondator, donația. Căci tot așa vor proceda ulterior și alții. Scrie Ștefan Manciulea:
„Acestor călugări profesori le-a rămas moștenire biblioteca episcopului Ioan Inochentie Micu, pe care ei apoi au îmbogățit-o prin cărțile dăruite de fiecare dintre dânșii. De acum înainte s-a stabilit la Blaj datina că fiecare vlădică, profesor, preot sau călugăr de aici, odată cu sfârșitul vieţii, să-și dăruiască întregul avut de cărţi bibliotecii călugăreşti numită şi a Basilitanilor.”
O altă donație a venit în curând din partea unui grec, Leonte Moschonas, care a dăruit și el mănăstirii „frumoasele sale cărți tipărite în grecește”. Biblioteca ajunsese la câteva sute de exemplare, așa încât episcopul Petru Pavel Aron a ajuns la concluzia că trebuie să pună pe cineva „să poate de grija cărților”. Așa a apărut și primul bibliotecar al Blajului, în persoana călugărului profesor Grigore Maior. Numirea a fost de bun augur pentru bibliotecă. În 1773, când Grigore Maior a fost ales episcop, el a mers la Viena pentru consacrare. A fost primit de împărăteasa Maria Tereza, care l-a întrebat ce vrea ca dar în amintirea acestui moment. Grigore Maior a cerut „cât mai multe cărți, dacă e cu putință”, iar Maria Tereza a dat ordin bibliotecarului curții împărătești să îi dea episcopului român toate „dubletele” din biblioteca imperială.
„Astfel a adus cu sine Grigorie Maior sute de volume, minunat de frumoase, legate în pergament și ornamentate cu încrustații de fildeş.”
Donațiile au continuat să se strângă din partea episcopilor și mitropoliților Blajului (Alexandru Șterca Șuluțiu, Ioan Vancea, Victor Mihali, Vasile Suciu, Alexandru Nicolescu) și a cărturarilor cetății (Ioan Micu Moldovan, Augustin Bunea, Ioan Rațiu, Alexandru Lupeanu). În același timp, biblioteca a căpătat și două surse noi de diversificare a fondului său: publicațiile tipărite de tiparnița adusă la Blaj de către episcopul Petru Pavel Aron și mai ales textele copiate după manuscrise importante, din Moldova și Muntenia, sau din alte părți ale lumii, la inițiativa sau direct de către iluștrii reprezentanți ai Școlii Ardelene de la Blaj: Samuil Micu, Gheorghe Șincai și Petru Maior. Aceștia își adunau astfel documente pentru cercetările lor, care de multe ori au rămas în manuscris tot în biblioteca Blajului. Așa este cazul de exemplu, menționează Ștefan Manciulea, cu manuscrisul „Scurtă cunoștință a istoriei românilor” aparținându-i lui Samuil Micu.
Dar dintre toți învățații din Transilvania, susține autorul, cea mai diversificată bibliotecă a avut-o marele filolog Timotei Cipariu. Acesta cumpăra cărți „în orice limbă ar fi fost scrise ele”, dar manifesta un interes aparte pentru cele arabe. Timotei Cipariu a lăsat prin testament toată biblioteca sa mitropoliei blăjene. Și cu toate că în vâltoarea revoluției de la 1848 a pierdut multe cărți și manuscrise, dania sa a fost cu adevărat considerabilă.
În ce privește tipăriturile vechi bisericești, acestea au fost agonisite la Blaj de către canonicul Ioan Micu Moldovan, care a umblat după ele prin multe sate transilvănene.
„Așa s-au strâns în bogata lui bibliotecă, între altele, Liturghia slavonească tipărită la 1588. Evanghelia cu învățătură tipărită de la 1641, Cazanie pe scurt tipărită la 1681, Ceaslovăț tipărit la 1685, Psaltirea tipărită la 1651 și altele.”
Cu toate că evenimentele anului 1848 au dus la o pierdere majoră pentru bibliotecile transilvănene, biblioteca din Blaj s-a refăcut și a continuat să se mărească. La începutul secolului XX, ea avea peste 75.000 de volume, o bogată colecție de periodice, valoroase tipărituri românești și slavone apărute în Țările Românești începând cu secolul XVI, peste 150 de manuscrise orientale plus alte 25 de manuscrise lingvistice și literare copiate de Timotei Cipariu după texte rare din bibliotecile din Viena, Vatican, Gotha sau Jena. Se punea în mod firesc problema aducerii acestui fond într-o singură incintă, gestionată și îngrijită adecvat. Cel care a inițiat primele demersuri în acest sens a fost istoricul Augustin Bunea, care și-a donat averea în scopul înființării unei Biblioteci Centrale la Blaj. Alte eforturi pentru obținerea finanțării necesare acestui proiect au fost făcute și de către mitropoliții blăjeni, cum ar fi cele depuse după război de Vasile Suciu. Toate însă au fost în van – ceea ce poate ilustra și o anume raportare a autorităților interbelice la minoritatea greco-catolică.
Saga povestită de Ștefan Manciulea se oprește în 1973, când se hotărâse ca o „mare parte” din biblioteca Blajului să revină de la Cluj – Napoca în orașul de baștină, sub forma unei „Biblioteci documentare”. Plecarea cărților în bejenie avusese loc în 1948, la o sută de ani de la o agresiune asemănătoare. Atunci, în 1948, când Biserica Greco – Catolică a fost scoasă în afara legii, multe cărți au fost aruncate pe Târnava sau arse în curtea mănăstirii, istoricul David Prodan salvând ce se mai putea salva și ducându-le pe cele scăpate de „epurare” la nou înființata bibliotecă a Academiei de la Cluj. Mărturisesc că nu știu dacă s-au mai întors într-adevăr de aici și au revenit la Blaj.
_________________
Ștefan Manciulea, Aici e pământul sfânt al Blajului, prefață Ion Buzași, postfață Ioan Mitrofan, editura Vremea, colecția „Mica Romă XXI”, București, 2020, 406 pagini, format 13×20.
***
Colecția „Mica Romă XXI” a editurii Vremea își propune să indice și să reașeze la locul cuvenit mișcarea intelectuală de la Blaj – sau „Mica Romă”, cum era denumit orașul de către Mihai Eminescu. Așa cum arată Cristian Bădiliță, îngrijitorul colecției, acest rol al Blajului a fost blurat, minimalizat sau negat în timpul comunismului, când Biserica Greco-Catolică a fost interzisă.
Colecția include la acest moment treisprezece titluri care înseamnă tot atâtea „cărți de patrimoniu și autori de raftul întâi, unii dintre ei necunoscuți generațiilor recente”: 1. Alexandru Lupeanu-Melin, Evocări din viața Blajului; 2. George Coșbuc, Vorba de acasă. Eseuri, povestiri și schițe filosofice; 3. Ion Agârbiceanu, Licean… odinioară; 4. Aaron Florian, Patria, patriotul și patriotismul; 5. Septimiu Popa, Temnițele Clujului. Caravanele Ardealului; 6. Ștefan Manciulea, Aici e pământul sfânt al Blajului; 7. Ciprian Vestemean, Blajul repovestit. Între legendă și istorie în Mica Romă; 8. Timotei Cipariu, Purtarea de bună cuviință între oameni; 9. Octavian Bârlea, Babilonia minților. Articole religioase și culturale din exil; 10. Iosif Vulcan, Panteon român. Portretele și biografiile celebrităților române; 11. Ion Agârbiceanu, Strigoiul; 12. Vasile Aaron, Patima și moartea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos; 13. Moldovan Vasile, Amintiri din timpul revoluției de la 1848. Pe lângă grafica unitară și ținuta tipografică, toate aceste volume poartă și arată rigoarea și experiența coordonatorului ei, rezultatul fiind omogenitatea și coerența date de prezentările și introducerile clarificatoare și instructive, precum și de notele bogate și bine proporționate din fiecare carte.
Citește și:
Septimiu Popa, Temnițele Clujului. Caravanele Ardealului
Aaron Florian, Patria, patriotul și patriotismul
Ion Agârbiceanu, Licean… odinioară
George Coșbuc, Vorba de acasă. Eseuri, povestiri și schițe filozofice
Alexandru Lupeanu-Melin, Evocări din viața Blajului
