CulturăRaftul AteneiMica Romă (5): Septimiu Popa, Temnițele Clujului. Caravanele Ardealului

Mica Romă (5): Septimiu Popa, Temnițele Clujului. Caravanele Ardealului

-

promovare onlinespot_img

Al cincilea volum al colecției „Mica Romă XXI”, apărută la editura Vremea începând cu anul 2020, este constituit de fapt din două cărți, cele mai importante din opera autorului, preotul și intelectualul ardelean Septimiu Popa (1885 – 1946). Un „scriitor uitat”, după cum îl numește în prefață istoricul literar Ion Buzași, Septimiu Popa s-ar înscrie direct pe linia clasică și generos populată a biografilor și memorialiștilor Blajului – linie ilustrată perfect de colecția „Mica Romă XXI” – dacă povestirile sale nu ar avea un ingredient mai rar detectabil pe acest făgaș literar: umorul. Ingredientul nu-l scoate pe Septimiu Popa din familia menționată, însă îl distinge între membrii ei; ba chiar și printre ardeleni în general. Fără să mă dau drept un mare cunoscător, pot spune că din experiența mea directă aș înclina să cred că ardelenii au mai puțin umor decât regățenii. Însă nu îmi dau seama dacă ardelenii cu care m-am întâlnit nu îmi înțelegeau pur și simplu glumele, sau le înțelegeau, dar le considerau nereușite și în consecință nu le stârneau nici măcar o schiță de zâmbet. 

Revenind la cele două cărți componente ale volumului, în vreme ce povestirile din Caravanele Ardealului se pot citi „ca un roman istoric al Blajului” (Ion Buzași), în genul celor publicate în aceeași perioadă a secolului trecut (deceniul patru) de către Alexandru Lupeanu-Melin, cele din Temnițele Clujului sunt pronunțat autobiografice, trimițând la perioada întemnițării lui Septimiu Popa la Cluj-Napoca, în timpul primului război mondial. Pe atunci, autoritățile ungare deveniseră profund suspicioase față de intelectualitatea română, pe care o vedeau conspirând la tot pasul la unirea Transilvaniei cu România. Cu mult înainte de Arthur Koestler, George Orwell sau de însăși realitatea istorică din URSS sau țările est-europene sovietizate, realitatea descrisă de memoriile și mărturiile de după căderea comunismului, Septimiu Popa surprinde în aceste povestiri, în bună măsură, natura suspiciunii puterii. O suspiciune care deformează percepția, disproporționează masiv reacțiile, stâlcește destinele în numele autorității nemărginite a statului. De exemplu, în povestirea „Rudeniile”, el redă tragica întâmplare prin care o mamă singură e despărțită brutal de copilul sugar și ajunge să înnebunească. Totul a pornit de la faptul că un jandarm a auzit-o spunându-i unei vecine că vrea să își văruiască casa, pentru că rudele urmează să o viziteze în curând. Jandarmul și autoritățile au considerat afirmația femeii suficientă pentru arestare; cine puteau fi rudele ei, dacă nu românii de peste munți, care se pregăteau să vină și să ocupe Ardealul?! Iar într-o altă povestire, „Un prohod lung…”, intriga e reprezentată de o scrisoare pe care un preot român a trimis-o simultan altor preoți români.

Onorate în Hristos Frate!

Te încunoştinţez că bătrâna mea mamă e greu bolnavă şi în tot momentul mă aştept la moartea ei. Îşi trăieşte, poate, ultimele clipe. Pentru cazul morții m-am hotărât să-i fac o înmormântare frumoasă, chemând la prohod şapte preoți harnici şi vrednici, cum eşti şi tu. Atunci îți voi trimite o telegramă scurtă, iar tu primind-o pleacă la drum. Eu te voi aştepta cu trăsura la gara din Aghireș.

Al tău iubitor frate: Emil Marcu.

Cine e mama muribundă? Doar monarhia austro-ungară, au crezut autoritățile care au interceptat corespondența preotului. Așa că acesta, laolaltă cu destinatarii – printre care și Septimiu Popa – au fost luați la întrebări și băgați la închisoare. Nu contează dacă acești preoți sau alte personaje din povestirile lui Septimiu Popa conspirau într-adevăr; important e că pe baza unor motive atât de subțiri, oamenii putea fi arestați și întemnițați. Iar absurdul acestor situații nu poate fi asistat decât de un umor superior tăcut, singurul care îl poate face să treacă prin filtrul unui soi de acceptare. Așa cum la un fapt logic, raționamentul creează acceptarea, la unul absurd doar umorul – un fel de fălci dislocabile, capabile să înghită realitatea diformă – este cel care face episodul digerabil și depășibil. De un astfel de umor distant, dar cuprinzător, amintit încă de la început, dăm în povestirea „Rudeniile”, dar și în „Un prohod lung…” și celelalte schițe ale Temnițelor Clujului, care în sine numai anecdotice nu sunt.

______________________

Septimiu Popa, Temnițele Clujului. Caravanele Ardealului, ediție îngrijită de Cristian Bădiliță și Daniel Câmpean, prefață de Ion Buzași, editura Vremea, colecția „Mica Romă XXI”, București, 2020, 256 de pagini, format 13×20.

***

Colecția „Mica Romă XXI” a editurii Vremea își propune să indice și să reașeze la locul cuvenit mișcarea intelectuală de la Blaj – sau „Mica Romă”, cum era denumit orașul de către Mihai Eminescu. Așa cum arată Cristian Bădiliță, îngrijitorul colecției, acest rol al Blajului a fost blurat, minimalizat sau negat în timpul comunismului, când Biserica Greco-Catolică și tradițiile ei au fost interzise. 

Colecția include la acest moment treisprezece titluri care înseamnă tot atâtea „cărți de patrimoniu și autori de raftul întâi, unii dintre ei necunoscuți generațiilor recente”: 1. Alexandru Lupeanu-Melin, Evocări din viața Blajului; 2. George Coșbuc, Vorba de acasă. Eseuri, povestiri și schițe filosofice; 3. Ion Agârbiceanu, Licean… odinioară; 4. Aaron Florian, Patria, patriotul și patriotismul; 5. Septimiu Popa, Temnițele Clujului. Caravanele Ardealului; 6. Ștefan Manciulea, Aici e pământul sfânt al Blajului; 7. Ciprian Vestemean, Blajul repovestit. Între legendă și istorie în Mica Romă; 8. Timotei Cipariu, Purtarea de bună cuviință între oameni; 9. Octavian Bârlea, Babilonia minților. Articole religioase și culturale din exil; 10. Iosif Vulcan, Panteon român. Portretele și biografiile celebrităților române; 11. Ion Agârbiceanu, Strigoiul; 12. Vasile Aaron, Patima și moartea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos; Moldovan Vasile, Amintiri din timpul revoluției de la 1848. Pe lângă grafica unitară și ținuta tipografică, toate aceste volume poartă și arată rigoarea și experiența coordonatorului ei, rezultatul fiind omogenitatea și coerența date de prezentările și introducerile clarificatoare și instructive, precum și de notele bogate și bine proporționate din fiecare carte.

Citește și: 

Ion Agârbiceanu, Licean… odinioară

George Coșbuc, Vorba de acasă. Eseuri, povestiri și schițe filozofice

Alexandru Lupeanu-Melin, Evocări din viața Blajului

 

Ionut Iamandi
Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități cu o experiență de presă de peste 25 de ani. A fost redactor la secția română a BBC World Service de la București și Londra și redactor-șef la adevarul.ro. Comentator pe teme de actualitate și istorie recentă la săptămânalul cultural Dilema Veche și la revista Historia. Autor al volumelor „Anul electoral 1946. PCR în campanie la radio” – editura Vremea, 2019 și „Săptămâni interioare. Jurnal de coronavirus” – editura Eikon, 2020.

Random posts

Un film de sah

Aceasta postare face parte din Concursul de eseuri pe teme de sah din cadrul Festivalului de Sah Corporate Pallas...

Mozart, Brahms, Haydn – un trio irezistibil

Stimați cititori, azi, 9 decembrie, anul 2020, pentru că tot suntem în ceea ce numim Luna Cadourilor, vă oferim,...

La ce se gândea primul „computer” din istorie

Eu unul țin minte cum au apărut primele programe comerciale de jucat șah. Le puteai găsi în magazinele de...
promovare onlinespot_img

Fotbal: Un strigăt străbate Italia – ,,Incredible!”

Italia a câștigat turneul de fotbal EURO 2020, învingând în finală Anglia cu scorul 3-2 după prelungiri și lovituri...

DE AZI, GAUDEAMUS – O MARE SĂRBĂTOARE!

Gata! Începe! Doamnelor și domnilor, Pentru mine Revelionul nu este mare brânză! Te pregătești sau nu, secundele se apropie de cifra...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi