CulturăRaftul AteneiMica Romă (2): George Coșbuc, „Vorba de acasă. Eseuri,...

Mica Romă (2): George Coșbuc, „Vorba de acasă. Eseuri, povestiri și schițe filozofice”

-

promovare onlinespot_img

Într-una dintre peregrinările mele virtuale pe site-urile unor anticariate care au dezvoltat bunul obicei de a-și face publică baza de date cu titlurile de carte deținute am avut surpriza de a da peste o veche ediție românească a scrierii filosofului englez John Locke Some Thoughts Concerning Education. Și mai intrigant însă decât existența unei versiuni românești a acestei lucrări apărute în 1693 mi s-a părut identitatea traducătorului; nimeni altul decât George Coșbuc, ale cărui poezii – El Zorab sau Trei, Doamne, și toți trei! – le recitam la serbările din școala primară. George Coșbuc, interesat de filosofie? mă miram; ba chiar într-atât de interesat încât să aibă răbdarea de a traduce scrierile lui Locke despre „educațiunea sufletului” și „educațiunea morală și științifică”? – neștiind la vremea aceea că de fapt Coșbuc nu este doar poetul din manuale, ci și un dedicat gânditor asupra rosturilor omenești mai profunde. 

Și poate că latura aceasta filosofică a lui George Coșbuc ar fi fost ceva mai proeminentă și s-ar fi putut remarca și consolida cu mai multă ușurință încât și eu aș fi văzut-o din timp dacă scriitorul – mă gândesc – nu ar fi fost cărturar ardelean. Adică crescut și educat, că tot e vorba despre ea, în spiritul acelei căutări și afirmări a identității românești care a pornit odată cu mișcarea spirituală națională de la Blaj. Pasiunea pentru românism l-a confiscat poate prea devreme, așa încât aplicarea lui naturală către găsirea rostului lucrurilor a fost orientată de timpuriu către descifrarea unei grile românești de interpretare a lumii. Bănuiala poate fi probată prin acest consistent volum de scrieri și articole ale lui George Coșbuc, volum care constituie a doua carte a seriei „Mica Romă XXI” de la editura Vremea. Sunt în acest volum titluri de contribuții publicistice precum „Elementele literaturii populare”, „Mania diminutivelor”, „Babele sfinte în mitologia noastră”, „Un capitol din demonologia poporului român”, „Tradiții eroice”, „Bocetul”, „Descântecul”, „Nașterea proverbelor”, „Puterea mistică a fierului”, „Provincialismul scriitorilor noștri”, „Stan și Bran” și multe altele care arată un Coșbuc preocupat în mod programatic de cartografierea gândirii românești. Lucru pe care îl menționează și Cristian Bădiliță, îngrijitorul seriei „Mica Romă XXI”. 

„Tradiţia şcolară, criticii literari, opinio communis”, scrie el, „îl reduc pe Coșbuc la statutul de versificator popular. Astăzi, nici măcar poetul nu e studiat cum se cuvine, numele său având inconsistența unui mit expirat. Volumul de față, alcătuit din câteva zeci de eseuri, studii şi povestiri filozofice, îşi propune să corecteze această imagine despre autorul lui El Zorab.” 

„George Coșbuc nu este doar unul dintre cei mai rafinați și cultivați scriitori români, ci unul dintre cei mai ‘avangardiști’ filozofi ai limbii și ai mitologiei autohtone. Cu opt decenii înaintea lui Constantin Noica el a propus o adevărată ‘metafizică’ românească, aducând la lumină sensuri revelatorii ale unor expresii, locuțiuni și metafore lingvistice; cu patru decenii înaintea lui Georges Dumézil el a intuit structura indo-europeană a basmului românesc,” a mai arătat Cristian Bădiliță. 

Să luăm de exemplu doar eseul despre bocet publicat de George Coșbuc în Albina în 1901 și prezent și în volumul de față. Aici Coșbuc investighează ideile prezente în textele bocetelor. Iar una dintre ele este desigur cea a morții. „Moartea e descrisă în bocet ca fiind puternică, fără milă și fără teamă”, ceea ce înseamnă că ea e la egală distanță de toate colțurile lumii de oameni și lumii de lucruri: „Ea e-n lume cea mai mare,/ Că pe nimeni prieteni n-are,/ De bătrâni nu i-e ruşine,/ La cei tineri încă vine,/ De bogaţi nu se fereşte,/ De viteji nu se sfieşte,/ De săraci nu-i este milă.” Dar nu e vorba (doar) de o viziune pesimistă asupra vieții, observă Coșbuc. Românul, spune el, oricât ar fi asuprit, nu-și cere niciodată moartea. N-o privește ca mântuitoare, chiar și în înțeles creștin; nici ca o întoarcere la părinți, cum fac nordicii; nici ca un somn bun după o oboseală lungă, cum concep grecii. Pentru român, apreciază Coșbuc, moartea e o siluire pentru că el iubește viața; dar nu viața ca luptă pentru acumulare și afirmare, ci viața ca bucurie simplă în fața naturii. Iată argumentul identificat de Coșbuc tot în versuri de bocet: „Scoală, scoală, frățioare,/ Că pe-afară-i mândru soare,/ Şi te uită pe fereastră/ Cum îți cântă cucu-n coastă.” Şi într-alt bocet, remarcă autorul, „zice însuşi mortul: De nimic nu-mi este jele,/ Făr de glas de păsărele,/ Drag mi-ar fi să fiu cu ele.” Rar regretă românul în bocet, mai arată Coșbuc, averea lăsată după urma lui; durerile românului (mort) sunt verdeața codrului și cântecele cucului. 

Aceste preocupări pentru conturarea unei concepții românești asupra vieții (și morții, cele două mergând „la pachet”) sunt însoțite în acest volum și de un alt tip de investigație, cea filologică. Pentru că diferitele expresii și formule dau seama la fel de bine de conținutul pe care îl transportă ca și ideile însele ale creațiunii populare cercetate. Ca exemplu, voi reda la final începutul textului despre diminutive publicat de Coșbuc în Noua revistă română în anul 1900.

__________________

George Coșbuc, Vorba de acasă. Eseuri, povestiri și schițe filozofice, editura Vremea, București, 2020, 268 de pagini, format 13×20.

Mania diminutivelor (fragment)

(George Coșbuc, Vorba de acasă. Eseuri, povestiri și schițe filozofice)

Francezii iubesc diminutivele; spaniolii şi italienii, mânii le urăsc. Între virtuțile limbii române poţi enumera și ura ei față de diminutive. Diminutivarea nu e decât o degradare a înțelesului vorbelor. Și nici nu e de dorit ca românii să aibă o limbă ,,diminutivată”. Fără îndoială, sunt limbi care au farmec tocmai prin diminutive. Pildă: limba rusească. În ruseşte prind diminutivele, îți plac; naivitatea lor n-are nimic degradator, nimic respingător. Rușii vorbesc de colosul lor: „împărățioara” noastră, de puternicul țar: „părințelul nostru” sau „tăiculița nostru”, de o durere grozavă: „durerioara mea” – aşa li-e limba. Dar noi, noi am râde cu hohot, când am auzi vorbindu-se de „regișorul nostru”, de „Bucureștiorul nostru„, de „metropolitaşul nostru” etc. Noi simțim o degradare, o bătaie de joc în diminutive. În felul acesta, limbile germane sunt ideal de limbă: nu sufer de diminutivare decât ca umor şi caricatură. Aceasta e un eflux al energiei limbii.

***

Colecția „Mica Romă XXI” a editurii Vremea își propune să indice și să reașeze la locul cuvenit mișcarea intelectuală de la Blaj – sau „Mica Romă”, cum era denumit orașul de către Mihai Eminescu. Așa cum arată Cristian Bădiliță, îngrijitorul colecției, acest rol al Blajului a fost blurat, minimalizat sau negat în timpul comunismului, când Biserica Greco-Catolică și tradițiile ei au fost interzise. 

Colecția include unsprezece titluri care înseamnă tot atâtea „cărți de patrimoniu și autori de raftul întâi, unii dintre ei necunoscuți generațiilor recente”. Iată-le pe toate în numerotarea editurii: 1. Alexandru Lupeanu-Melin, Evocări din viața Blajului; 2. George Coșbuc, Vorba de acasă. Eseuri, povestiri și schițe filosofice; 3. Ion Agârbiceanu, Licean… odinioară; 4. Aaron Florian, Patria, patriotul și patriotismul; 5. Septimiu Popa, Temnițele Clujului. Caravanele Ardealului; 6. Ștefan Manciulea, Aici e pământul sfânt al Blajului; 7. Ciprian Vestemean, Blajul repovestit. Între legendă și istorie în Mica Romă; 8. Timotei Cipariu, Purtarea de bună cuviință între oameni; 9. Octavian Bârlea, Babilonia minților. Articole religioase și culturale din exil; 10. Iosif Vulcan, Panteon român. Portretele și biografiile celebrităților române și 11. Ion Agârbiceanu, Strigoiul. Pe lângă grafica unitară și ținuta tipografică, toate aceste volume poartă și arată rigoarea și experiența coordonatorului ei, rezultatul fiind omogenitatea și coerența date de prezentările și introducerile clarificatoare și instructive, precum și de notele bogate și bine proporționate din fiecare carte.

Citește și: Mica Romă (1): Alexandru Lupeanu-Melin, „Evocări din viața Blajului”

Ionut Iamandi
Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități cu o experiență de presă de peste 25 de ani. A fost redactor la secția română a BBC World Service de la București și Londra și redactor-șef la adevarul.ro. Comentator pe teme de actualitate și istorie recentă la săptămânalul cultural Dilema Veche și la revista Historia. Autor al volumelor „Anul electoral 1946. PCR în campanie la radio” – editura Vremea, 2019 și „Săptămâni interioare. Jurnal de coronavirus” – editura Eikon, 2020.

Random posts

Talibanii noștri

Trebuie să-mi mărturisesc tristețea în fața perenității a două tipuri de manifestări publice destul de agresive și de ofensatoare....

Cele cinci straturi ale Occidentului

Din când în când, o anamneză e salvatoare pentru găsirea busolei. Recalculezi vectorii trecutului ca să afli direcția în...

Cu drag pe egoism călcând

„Vedeți, s-a liniștit. V-a recunoscut vocea și nu mai plânge.” Tonul blând și zâmbetul cald al asistentei mi-au mai domolit...
promovare onlinespot_img

Dezvoltare și inovație în afaceri – Conferința online a Confederației Patronatul Român

Anunț Confederația Patronatul Român INVITAȚIE Ref: Conferința online a Confederației Patronatul Român din 22.10.2020 1. CONTEXT 2. CONȚINUT / ORDINEA DE ZI 3. AUDIENȚA 4....

Șah: David Gavrilescu va juca pentru EUROPA

Șah: David Gavrilescu va juca pentru EUROPA 8 octombrie 2020 Jucătorul de șah David Gavrilescu a fost selecționat în echipa Europei...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi