Prima bibliotecă organizată din mediul românesc din Transilvania a apărut la începutul secolului 18 şi i-a aparţinut episcopului unit de Alba Iulia şi Făgăraş, Ioan Giurgiu Patachi (1713 – 1727). Se găseau în ea cărţi în latină, germană, italiană, maghiară şi română. Conţinutul nu se limita la volumele de folosinţă imediată, de cult. Erau şi cărţi care reflectau interesul mai larg al posesorului faţă de unele aspecte culturale ale epocii. Astfel, în biblioteca episcopului se găseau polemicile vajnicului reprezentant al Contrareformei, doctorul bisericesc Roberto Bellarmino, cărţi de drept canonic occidental sau scrieri privind istoria Transilvaniei, cum ar fi cea a cronicarului ardelean Stephanus Zamosius, apărută la Padova în 1593, prima lucrare de istorie locală semnalată a fi în posesia unui român din Transilvania. Urmaşul în scaun al lui Ioan Giurgiu Patachi, episcopul Inochentie Micu-Klein (1730 – 1751), extinde pasiunea bibliofilă prin accentul pe lucrările româneşti, tipărite sau în manuscris, şi prin transformarea bibliotecii personale într-una publică. În jurul bibliotecii lui se coagulează primele grupări intelectuale produse de biserica unită. Procesul continuă şi în timpul păstoririi episcopului următor, Petru Pavel Aron (1752 – 1764), când se consacră deja biblioteca de la Blaj, despre care am mai scris.
Cu o oarecare întârziere faţă de bibliotecile arhiereşti, apar şi primele biblioteci private, ale clericilor sau laicilor deopotrivă. De exemplu, o astfel de bibliotecă a fost deţinută de preotul unit Alexandru Fiscutti. În aceeaşi perioadă de sfârşit de secol 18, în biblioteca altui cleric unit, Ştefan Salciai, puteau fi întâlnite lucrarea disidentă a lui Blaise Pascal, Scrisori provinciale, şi o scriere a politologului renascentist Niccolo Machiavelli. Cea mai cunoscută în această serie este biblioteca lui Petru Maior, protopop de Reghin între 1785 şi 1809, care includea titluri precum Lettres anglaises aparţinând ateului Voltaire sau lucrări de Pascal sau alţi jansenişti precum Joannes Opstraet sau Claude Fleury. Prin astfel de biblioteci personale, sau arhiereşti, care includeau şi cărţi “neconvenţionale”, ideile din Apus îşi făceau cale către judecata românilor din acest secol. Acesta ar fi fost traseul pe care spiritul iluminist occidental ar fi pătruns în societatea românească transilvană în perioada descrisă.
Informaţiile din acest scurt excurs de istorie a bibliotecii ardelene româneşti sunt culese dintr-un text aparţinându-i profesorului Ioan Chindriş (1938 – 2015), text apărut în volumul Ex Occidente Lux. Iluminismul creştin românesc. Autorul a vrut să arate astfel că elita intelectuală românească din Transilvania, aflată încă în formare, dar receptivă la ideile occidentale, şi Biserica Unită în sine, erau capabile să se plieze pe politica de tip iluminist a Vienei secolului 18, în special cea promovată de Maria Tereza şi fiul ei Iosif al doilea. “Conducători pragmatici, aceștia doreau crearea unui cetățean de tip nou, evoluat, ajutat de stăpânire să devină un contributor eficient la finanțele statului. Este un summum la care se poate rezuma politica iluministă oficială a Curții de la Viena”, a scris autorul. Scopul declarat al acestei reforme convergea cu scopul înfiinţării Bisericii Unite, şi anume emanciparea românilor, consideraţi şi trataţi în imperiu drept cetăţeni de categoria a doua.
Această emancipare a fost interpretată de către reprezentanţii Şcolii Ardelene drept una naţională, ci nu civică, cum ar fi intenţionat Viena. La această opţiune şi tribulaţiile ei, rămase de actualitate şi în timpul revoluţiei paşoptiste, am mai avut ocazia să mă refer în rândurile consacrate altei cărţi din seria Mica Romă XXI, cea scrisă de Vasile Moldovan. Însă opţiunea națională a emancipării este databilă încă din anii 1750 – 1760, când de exemplu Gherontie Cotorea, membru al comunităţii intelectuale din jurul episcopului Petru Pavel Aron, scrie lucrarea Despre articuluşurile ceale de price. Aici deja se vede propensiunea către redeşteptarea unui spirit național manifest în trecut, însă pierdut de neamul românesc la un moment nedefinit. Ioan Chindriş a citat un fragment semnificativ: “Era oarecând şi neamul rumânesc neam vestit și lăudat, iară acum fără de veaste și de toţi ocărât zace. Era oarecând viteaz și în războiu tare, iară acum fără de puteare și mai fricos decât alte neamuri. Era oarecând înțelept, iară acum încunjurat de norul nesciinții. Era de cinste, iară acum de toți lăpădat. Poruncea oarecând și Ardealului, iară acum nici țării sale. Îi slujea oarecând alte neamuri, acum dânsul iaste batjocura acelora”. Fragmentul a fost un prilej pentru Ioan Chindriş de a observa că “nostalgia unui trecut ilustru al neamului românesc este axa pe care s-a forjat întreaga istoriografie iluministă din școala unită de la Blaj.” Cât iluminism rămâne după asumarea sensului naţional al emancipării poate rămâne însă o discuţie deschisă.
Iluminismul de tip civic al Vienei, care presupunea suplimentar şi probabil neinspirat o unificare lingvistică a imperiului în jurul limbii germane, a trezit un sentiment naţional şi în cazul altor popoare, precum cehii sau ungurii. Interesant este însă că în cazul românilor, această presiune lingvistică nu s-a manifestat deloc, deşi efectul reformelor “iluministe” austriece în direcţia provocării luptei pentru emancipare naţională a fost acelaşi. Situaţia s-ar putea explica prin faptul că presiunea lingvistică în situaţia lor era înlocuită cu o altă presiune, una de statut, care a dat efecte similare. Presiunea de statut nu a mai lăsat loc pentru exercitarea altei presiuni.
Oricum, imaginea “iluminismului” aşa cum reiese din carte este una foarte particulară. Îi lipseşte de pildă dimensiunea interogativă, ca să nu mai spun de cea critică, la adresa structurilor şi învăţăturilor religioase, atât de specifică mediului iluminist occidental. Din acest punct de vedere, există tentaţia de a spune că iluminismul românesc la nivel de critică sau reformă religioasă a constat cel mult într-o delimitare a Bisericii Unite de cea Ortodoxă. După cum la nivelul câştigării unor drepturi cetăţeneşti, el a însemnat o tentativă a românilor de a fi recunoscuţi ca grup egal cu celelalte grupuri etnice din Transilvania.
În plan practic însă, cu toate limitările locale, acest “iluminism” românesc a avut consecinţe importante, pe care cartea Ex Occidente Lux le pune în evidenţă cu claritate. Este vorba în esenţă de definirea identităţii naţionale, mai cu seamă prin contribuţia adusă de Şcoala Ardeleană la identificarea latinităţii limbii vorbite de români. În acest sens, se arată în carte, Blajul a contribuit cu cinci Biblii româneşti în traduceri originale, dintre care trei complete. Titlurile capitolelor sunt elocvente: Biblia lui Petru Pavel Aron (1760-1761), unica traducere a Vulgatei în limba română; Biblia de la Blaj (1795), moment de referinţă în cultura românească; Tradiţie şi inovaţie latinistă în Biblia lui Timotei Cipariu; O revelație în teologia românească: prima concordanță biblică; Un primat literar: Imitatio Christi a lui Thomas Kempis, în trei variante româneşti la Blaj; Blajul şi începuturile Vifleimului la români. Multe dintre aceste capitole includ şi reproduceri după textele biblice sau religioase la care fac referire, ceea ce dă cărţii şi nota textului concret. De remarcat este şi aparatul critic al lucrării, care se întinde pe mai bine de o sută de pagini. Iată şi un “fragment” concret de care spuneam dintr-un text intitulat “Vorbirile şi cântecele între Irozi. Lucrate de Isidor Baboian, anul 1874, februar 5”:
Cântul IV
Ah, lume nesocotită,
Ah, inimă îndrăcită,
Ah, ambiție lumească,
Şi zavistie domnească!
Cu cine te joci, Iroade,
Când inima ta te roade?
Ah, Iroade împărate,
Te-ai umplut de răutate,
Căci cu poruncile tale
Ți-ai umplut țara de jale.
Țipet, vaiete de mume,
Ah, plângere la o lume!
Nicio casă nu-i scutită
Nicio mamă ocolită,
Căci toate sunt lăcrămate
Și de ciudă sgâriate.
(în ANEXA III la capitolul “Blajul şi începuturile Vifleimului la români”)
_____________________
Ioan Chindriş, Niculina Iacob, Ex Occidente Lux. Iluminismul creştin românesc, editura Vremea, Colecţia Mica Romă XXI, Bucureşti, 2022, 440 de pagini, format 13×20 cm.
***
Colecția „Mica Romă XXI” a editurii Vremea își propune să indice și să reașeze la locul cuvenit mișcarea intelectuală de la Blaj – sau „Mica Romă”, cum era denumit orașul de către Mihai Eminescu. Așa cum arată Cristian Bădiliță, îngrijitorul colecției, acest rol al Blajului a fost blurat, minimalizat sau negat în timpul comunismului, când Biserica Greco-Catolică a fost interzisă.
Colecția include la acest moment mai multe titluri care înseamnă tot atâtea „cărți de patrimoniu și autori de raftul întâi, unii dintre ei necunoscuți generațiilor recente”: 1. Alexandru Lupeanu-Melin, Evocări din viața Blajului; 2. George Coșbuc, Vorba de acasă. Eseuri, povestiri și schițe filosofice; 3. Ion Agârbiceanu, Licean… odinioară; 4. Aaron Florian, Patria, patriotul și patriotismul; 5. Septimiu Popa, Temnițele Clujului. Caravanele Ardealului; 6. Ștefan Manciulea, Aici e pământul sfânt al Blajului; 7. Ciprian Vestemean, Blajul repovestit. Între legendă și istorie în Mica Romă; 8. Timotei Cipariu, Purtarea de bună cuviință între oameni; 9. Octavian Bârlea, Babilonia minților. Articole religioase și culturale din exil; 10. Iosif Vulcan, Panteon român. Portretele și biografiile celebrităților române; 11. Ion Agârbiceanu, Strigoiul; 12. Vasile Aaron, Patima și moartea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos; 13. Moldovan Vasile, Amintiri din timpul revoluției de la 1848; 14. Petru Maior, Despre sfințenie și obrăznicie. Predici ale unui cărturar iluminist; 15. Ioan Chindriș și Niculina Iacob, Ex Occidente Lux. Iluminismul creştin românesc.
Pe lângă grafica unitară și ținuta tipografică, toate aceste volume arată rigoarea și experiența coordonatorului ei, rezultatul fiind omogenitatea și coerența date de prezentările și introducerile clarificatoare și instructive, precum și de notele bogate și bine proporționate din fiecare carte.
Citește și:
Petru Maior, Despre sfințenie și obrăznicie. Predici ale unui cărturar iluminist
Vasile Moldovan, Amintiri din timpul Revoluţiei de la 1848
Octavian Bârlea, Babilonia minților. Articole religioase și culturale din exil
Timotei Cipariu, Purtarea de bună cuviință între oameni
Ciprian Vestemean, Blajul repovestit. Între legendă și istorie în Mica Romă
Ștefan Manciulea, Aici e pământul sfânt al Blajului
Septimiu Popa, Temnițele Clujului. Caravanele Ardealului
Aaron Florian, Patria, patriotul și patriotismul
Ion Agârbiceanu, Licean… odinioară
George Coșbuc, Vorba de acasă. Eseuri, povestiri și schițe filozofice
Alexandru Lupeanu-Melin, Evocări din viața Blajului
Iosif Vulcan, Panteon român. Portretele și biografiile celebrităților române
Vasile Aaron, Patima și moartea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos
